„Tosca”, cea mai puternică operă a lui Puccini, într-o nouă premieră pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/tosca-cea-mai-puternica-opera-a-lui-puccini-intr-o-noua-premiera-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, şi duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele şi light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naţionale Bucureşti va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenţi de regie Claudia Machedon şi Paula Gherghe.  

Un articol de Petre Ivan|25 martie 2019

Pentru premiera de pe scena Operei Naționale București, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambițioasă, după cum însuși declară:

TOSCA este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârșitoarea sa teatralitate se regăsește în totalitatepe scenă, în situații și în muzică. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcină ușoară: trebuie să închidă ochii și… să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în „Tosca” autorul insistă pe detalii realiste și că este în căutare de efecte scenice în nuanțe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime și morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca și, de-a lungul execuției în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol.Tosca

Toți trei protagoniștii mor, și au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morțile languroase ale eroilor și eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile și pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuși rațiunea și se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiție și spectacularizare. Am găsit inspirația în ceea ce Michael Foucalt numea – Splendoarea chinului.”

Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, „Tosca” este, fără doar și poate, o dramă puternică, asemenea vieții din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare; o dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, și un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realități istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia și sora Mariei Antoaneta, precum și de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acțiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

Această lucrare complexă, a cărei forță Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu încetează să-și reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generații au nevoie, așa cum a avut și Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne așadar o oglindă în care ne privim cu toții, din când în când, culmile și coborâșurile sufletului.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Tosca – operanb.ro

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.

18
/11
/14

Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, Radio România organizează duminică, 23 noiembrie, un concert folcloric sub titlul „86 de ani de folclor la Radio - LAUREAŢII RADIOULUI”.

18
/11
/14

După ce în primăvara acestui an Alexandra Usurelu a înregistrat un real succes cu piesa "Ceva se întâmplă cu noi" (interpretată împreună cu Mircea Vintilă), pentru sfârșitul de an, artista a pregătit un nou proiect: o călătorie până… "La capătul lumii", un loc de evadare din cenusiul din jur –titlul noului single, dar și al albumului său de debut.

18
/11
/14

Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.