Trecutul continuu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trecutul-continuu/

Despre spectacolul Teatrului Act, „Nu regret nimic”, scris de Székely Csaba, care ne-a mai dat şi alte texte memorabile, printre care „Apă de mină”.

Un articol de Andrei Crăciun|3 aprilie 2020

Nu regret nimic” e genul de spectacol tot mai rar căruia nu îi lipsește nimic: are text, are și regie, are și scenografie, are și o distribuție pe care nu o uiți până ieși de pe Calea Victoriei.

„Nu regret nimic”: un colonel de Securitate (Lucian Iftime) trăiește retras, ferindu-se de amintiri. Are dulapurile pline de schelete, de oriunde poate să izbucnească violența timpului trecut. El primește vizita unui fost subaltern, ajung desigur general (Dan Rădulescu). Urmează un lung prilej de descriere a ororilor lumii de dinainte.

„Nu regret nimic” nu reușește să evite maniheismul postcomunist, dar chiar și așa reușește să spună multe lucruri importante despre natura răului.

Și, deși nu v-ați aștepta, vorbim până la urmă tot despre o poveste de iubire. Nu de dragoste, povești de dragoste se găsesc astăzi pe toate drumurile.

“Nu regret nimic” este, în mod esențial, o poveste de iubire – mai profundă, mai generoasă, plină de tandrețe, inocență și încărcată de umanitate.

Și pentru ca această poveste să fie posibilă era nevoie de o copilă aflată pe granița trecerii spre maturitate. Partitura acestei adolescente este pur și simplu superbă. Ea este cheia întregului spectacol, iar Irina Antonie reușește să facă aici cel mai bun rol în care am văzut-o vreodată.

Totul e emoționant la acest personaj: bătăile pe care le încasează zilnic (de la orele 17) de la tatăl său, dragostea sa pentru câini (ochii triști ai bulldogilor francezi), boala sa congenitală de inimă.

Și – abia aici este lovitura de maestru a dramaturgului – sfârșitul nu este „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Există trecut care nu trece, există regrete care nu pot fi regretate. Iar în locul dumneavoastră, aș merge să văd toate astea cu ochii mei.

***

Unde: Teatrul Act

Ce: „Nu regret nimic” de Székely Csaba

Traducerea: Izabela Varro

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Maria Nicola

Distribuţie: Irina Antonie, Lucian Iftime, Dan Rădulescu

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.