Trecutul continuu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trecutul-continuu/

Despre spectacolul Teatrului Act, „Nu regret nimic”, scris de Székely Csaba, care ne-a mai dat şi alte texte memorabile, printre care „Apă de mină”.

Un articol de Andrei Crăciun|3 aprilie 2020

Nu regret nimic” e genul de spectacol tot mai rar căruia nu îi lipsește nimic: are text, are și regie, are și scenografie, are și o distribuție pe care nu o uiți până ieși de pe Calea Victoriei.

„Nu regret nimic”: un colonel de Securitate (Lucian Iftime) trăiește retras, ferindu-se de amintiri. Are dulapurile pline de schelete, de oriunde poate să izbucnească violența timpului trecut. El primește vizita unui fost subaltern, ajung desigur general (Dan Rădulescu). Urmează un lung prilej de descriere a ororilor lumii de dinainte.

„Nu regret nimic” nu reușește să evite maniheismul postcomunist, dar chiar și așa reușește să spună multe lucruri importante despre natura răului.

Și, deși nu v-ați aștepta, vorbim până la urmă tot despre o poveste de iubire. Nu de dragoste, povești de dragoste se găsesc astăzi pe toate drumurile.

“Nu regret nimic” este, în mod esențial, o poveste de iubire – mai profundă, mai generoasă, plină de tandrețe, inocență și încărcată de umanitate.

Și pentru ca această poveste să fie posibilă era nevoie de o copilă aflată pe granița trecerii spre maturitate. Partitura acestei adolescente este pur și simplu superbă. Ea este cheia întregului spectacol, iar Irina Antonie reușește să facă aici cel mai bun rol în care am văzut-o vreodată.

Totul e emoționant la acest personaj: bătăile pe care le încasează zilnic (de la orele 17) de la tatăl său, dragostea sa pentru câini (ochii triști ai bulldogilor francezi), boala sa congenitală de inimă.

Și – abia aici este lovitura de maestru a dramaturgului – sfârșitul nu este „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

Există trecut care nu trece, există regrete care nu pot fi regretate. Iar în locul dumneavoastră, aș merge să văd toate astea cu ochii mei.

***

Unde: Teatrul Act

Ce: „Nu regret nimic” de Székely Csaba

Traducerea: Izabela Varro

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Maria Nicola

Distribuţie: Irina Antonie, Lucian Iftime, Dan Rădulescu

04
/06
/14

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel și Simina Croitoru nu numai interpretând, ca soliști, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci şi în calitate de invitați la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio. Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

04
/06
/14

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu - succese extraordinare.

04
/06
/14

Cinema-Edu împreună cu echipa de film a liceului Lazăr invită liceenii să călătorească în lumea filmelor ALTFEL. Cinema-Edu este cel mai extins proiect de educație cinematografică și socială din țară, care a ajuns la ediția a IV-a.

04
/06
/14

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja și infesta curățenia și seninătatea intimității. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanță, cere credință, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

03
/06
/14

În perioada în care a jucat, Nineta Gusti (4/27 noiembrie 1913, Iași - d. 4 iunie 2002, Crevedia) a prins momentul de întâlnire a trei generaţii de actori glorioşi care au scris istoria teatrului românesc prin personajele lor. Succesul n-a vrăjit-o, actoria n-a fost o obsesie, iar retragerea n-a devenit o dramă. A bucurat multă lume cu hazul ei unic.

03
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema in aer liber debuteaza vara aceasta, in premiera, la Teatrul de Vara din Targu-Mures (Piata Trandafirilor nr. 42), in perioada 5 - 8 iunie. De joi pana duminica, de la ora 21.30, muresenii sunt primii norocosi care vor putea viziona cele mai aclamate filme europene si de autor din ultimul an, unele proiectate in premiera nationala.

03
/06
/14

Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN) a organizat la ceainăria La un Ceai evenimentul umanitar „Ghiozdănelul de vacanță”, dedicat strângerii de rechizite. Darurile primite din partea voluntarilor generoși au ajuns la copiii de la Școala Sărățeni, din județul Vaslui. 

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

03
/06
/14

Tablourile "Tătăroaică în cerdac", de Nicolae Tonitza, şi "În grădină la Beaucaire", de Samuel Mützner, evaluate fiecare la 40.000-60.000 de euro, se numără printre lucrările care vor fi scoase la vânzare la Licitaţia de vară a casei Artmark, pe 10 iunie, la Bucureşti şi Cluj-Napoca.

03
/06
/14

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) are un buget de aproape opt milioane de euro, anunţă directorul festivalului, Constantin Chiriac. Totodată, la ediţia din acest an, şapte personalităţi vor primi câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

02
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber poposeşte vara aceasta, pentru al treilea an la rând, în Piaţa Sfatului din Braşov, în perioada 10 - 15 iunie. De marţi până duminică, începând cu ora 21.30, braşovenii vor putea viziona o selecţie de excepţie de filme europene şi de autor, sub cerul liber.

02
/06
/14

Prima și cea mai amplă campanie menită să responsabilizeze publicul și autoritățile și să găsească soluții pentru refacerea rețelei de cinematografe din România, „Salvați Marele Ecran!”, lansează un apel de strângere de fonduri pentru Depozitul de Filme.