Alianţa mediocrilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/alianta-mediocrilor/

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja şi infesta curăţenia şi seninătatea intimităţii. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanţă, cere credinţă, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

Un articol de A. G. Weinberger|4 iunie 2014

Tocmai de asta nu sunt mulți cei ce își permit astfel de momente depline. De multe ori nu sunt înțeles, sau dimpotrivă: sunt perceput foarte clar și tocmai de asta pe unii îi deranjează vorbele mele doar pentru că nu coincid neapărat cu lucrurile pe care le-au auzit acasă când au fost copii…

Dar de ce vor sa fie convinși că vorbele părinților au valabilitate absolută? Pentru că e mai comod așa… pentru că așa este acceptat social… de ce să iasă din sistemul lor blazat și călduț, unde se simt protejați? Este și asta o opțiune… cu toții au dreptul la așa ceva… Doar că în cazul acesta trebuie să își țină ciocu’ mic și să stea în locul pe care prin opțiunea lor și l-au ales.

Să lase treburile spirituale și decizionale pe seama celor care închid lumea din jurul lor, tocmai ca să-și păstreze limpezimea și seninătatea în decizii… Nici unul din ei nu e liber îndeajuns să-și poată vedea viața mizerabilă pe care o duce… Ferește-te de ei.

Se pare că o bizară alianță a mediocrității își adună forțele pentru a opri orice tip de sclipire firească a performanței cu pedigree…

Mă înfurie și mă sperie existența acestui blestem genetic din țara mea… Din păcate, foarte puțini sunt competenți cu pozițiile pe care le ocupă. Gîndește-te la asta…

 

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

09
/07
/23

TESZT e uneori o nuntă pe o scenă. E o fată care plânge. O îmbrățișare în întuneric. O tărie pe care o bei ca să-ți faci curaj în fața adevărului. TESZT e uneori un cuvânt pe care îl așteptai, un om pe care îl admiri, care are în spatele lui alți 100 de oameni pe care îi admiri.

19
/07
/22

Prin anii nouăzeci, a existat o campanie publicitară care se intitula simplu si atrăgător: „Cu balonul în Arizona”. Pentru un copil de clasa a treia dintr-o Românie abia ieșită din comunism, perspectiva unei călători în America, și nu oricum, ci cu balonul, era irezistibilă.

10
/03
/22

Stiu, langa noi e RAZBOI. Însa acesta și victimele sale nu anuleaza micile războaie, adesea penibile! In pragul urmatorei evaluari a managerilor teatrelor bucureștene, scriu despre cea abia finalizată pentru anul 2020, cu speranta ca urmatoarea, deja anuntata, pentru 2021, va fi “PE BUNE”!

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

24
/03
/21

OPINIE Atunci când un succes internaţional aduce câte un film românesc în atenţia unui public mai larg decât grupul cinefililor fideli, mulţi simt o nevoie irepresibilă de a comenta. Asta nu ar fi o problemă, dacă discursul nu ar cădea în miştocăreală, rostită pe un ton superior: „Vă spun eu cum stă treaba cu cinematografia română!”.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.