Trei noi stele pe Aleea Celebrităţilor: Valeria Seciu, Rodica Mandache şi Ion Besoiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-noi-stele-pe-aleea-celebritatilor-valeria-seciu-rodica-mandache-si-ion-besoiu/

Marii actori Valeria Seciu, Rodica Mandache şi Ion Besoiu au fost felicitaţi de public şi de prieteni, pentru cele trei stele pe care le-au primit pe „Aleea Celebrităţilor”, din Piaţa Timpului.

Un articol de Ziarul Metropolis|27 iunie 2015

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, Mihai Dinvale, directorul Teatrului Mic şi actorul Marius Manole s-au numărat printre cei veniţi să-i omagieze pe artişti.

Au mai fost prezenţi, printre alţii, regizorul Victor Ioan Frunză, actorul George Costin sau actriţa Daniela Nane.

Mihai Dinvale i-a făcut un laudatio Valeriei Seciu, actriţa Teatrului Mic, despre care criticul Irina Coroiu spunea: „magnetică ingenuă eternă, capabilă să-şi centreze sensibilitatea spre abisurile ori culmile naturii umane, ca-ntr-un alint, totdeauna cu o puternică senzualitate catifelată în privire, în vocea cu inflexiuni de miere sau fiere“.

„De pe chipul ei spre sală trecea o transfigurare uriaşă, pentru care publicul era absolut vrăjit. Puterea de transfigurare, puterea de a transmite sentimentul ăla era uriaşă. Şi atunci eu despre ce vorbesc? Despre vedeta? Am văzut cine e vedetă în ziua de azi. Despre doamna? Puţin. Despre… Mă gândesc că s-ar putea să spun că vorbesc despre divina teatrului românesc”, a mărturisit Mişu Dinvale.

Valeria Seciu

„Teatrul românesc merită o dimineaţă ca asta, o dimineaţă în care să fim împreună, ca o reverenţă în faţa valorii, în faţa valorii a trei dintre cei mai mari artişti pe care îi avem. Este un exerciţiu valoros împotriva uitării“, a spus Marina Constantinescu.

Referindu-se la actorul Ion Besoiu, Marina Constantinescu a afirmat: „Eleganţa lui Ion Besoiu a fost şi aceea în calitate de director la Teatrul Bulandra. A avut verticalitate, a știut să facă slalom prin teroarea cenzurii, a ideologiei, și să scoată la rampă piese și spectacole excepționale. A știut să-și pună în valoare trupa, a ştiut să pună ochiul pe tinerii care absolveau şi care nu puteau să rămână în Bucureşti. A adus în trupă mari nume…“.

„Ion Besoiu nu este doar un mare actor, nu doar unul dintre reperele Teatrului Bulandra, este un om extrem de cult, de curios, un prieten fabulos pe care te poţi bizui în orice ceas al existenţei tale“, a completat Marina Constantinescu.

George Ivaşcu i-a dat cuvântul celui pe care prietenii îl numesc „Nenea Gimi“: „El ne-a crescut pe foarte mulţi dintre noi, este un tată, un unchi, o rudă“.

besoiu

„Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care mi-au stat alături timp de 68 de ani pe scenă şi pe platourile de filmare şi de televiziune. Vă mulţumesc şi mă înclin în faţa dumneavoastră, a publicului, pentru că fără dumneavoastră noi nu am fi nimic“.

La rândul său, actorul Marius Manole i-a adus un omagiu Rodicăi Mandache. „Am învăţat de la dumneavoastră să am curaj, am învăţat ce înseamnă să fii demn, ce înseamnă să ai umor. Se spune că există o prăpastie între generații. Pentru mine doamna Rodica Mandache este dovada clară că acest lucru nu se întâmplă“.

„N-ați crede… bucuria apasă mai tare decât nefericirea”, a mărturisit Rodica Mandache. „Mă bucur că sunt cu cei doi colegi ai mei, Ion Besoiu şi Valeria Seciu. Valeria Seciu mi-a fost colegă şi m-a marcat în timpul Institutului şi după aceea. Sunt una dintre marile ei admiratoare. Am crezut eu vreodată, atunci când eram în Institut, că o să fim împreună aici pentru aceste trei stele? Nu, nu am crezut… E ceva covârşitor pentru mine“, a încheiat Rodica Mandache.

rodica

INFO

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor şi găzduieşte stele ale celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Fotografii: Maria Ştefănescu

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.