Trei noi stele pe Aleea Celebrităţilor: Valeria Seciu, Rodica Mandache şi Ion Besoiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-noi-stele-pe-aleea-celebritatilor-valeria-seciu-rodica-mandache-si-ion-besoiu/

Marii actori Valeria Seciu, Rodica Mandache şi Ion Besoiu au fost felicitaţi de public şi de prieteni, pentru cele trei stele pe care le-au primit pe „Aleea Celebrităţilor”, din Piaţa Timpului.

Un articol de Ziarul Metropolis|27 iunie 2015

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, Mihai Dinvale, directorul Teatrului Mic şi actorul Marius Manole s-au numărat printre cei veniţi să-i omagieze pe artişti.

Au mai fost prezenţi, printre alţii, regizorul Victor Ioan Frunză, actorul George Costin sau actriţa Daniela Nane.

Mihai Dinvale i-a făcut un laudatio Valeriei Seciu, actriţa Teatrului Mic, despre care criticul Irina Coroiu spunea: „magnetică ingenuă eternă, capabilă să-şi centreze sensibilitatea spre abisurile ori culmile naturii umane, ca-ntr-un alint, totdeauna cu o puternică senzualitate catifelată în privire, în vocea cu inflexiuni de miere sau fiere“.

„De pe chipul ei spre sală trecea o transfigurare uriaşă, pentru care publicul era absolut vrăjit. Puterea de transfigurare, puterea de a transmite sentimentul ăla era uriaşă. Şi atunci eu despre ce vorbesc? Despre vedeta? Am văzut cine e vedetă în ziua de azi. Despre doamna? Puţin. Despre… Mă gândesc că s-ar putea să spun că vorbesc despre divina teatrului românesc”, a mărturisit Mişu Dinvale.

Valeria Seciu

„Teatrul românesc merită o dimineaţă ca asta, o dimineaţă în care să fim împreună, ca o reverenţă în faţa valorii, în faţa valorii a trei dintre cei mai mari artişti pe care îi avem. Este un exerciţiu valoros împotriva uitării“, a spus Marina Constantinescu.

Referindu-se la actorul Ion Besoiu, Marina Constantinescu a afirmat: „Eleganţa lui Ion Besoiu a fost şi aceea în calitate de director la Teatrul Bulandra. A avut verticalitate, a știut să facă slalom prin teroarea cenzurii, a ideologiei, și să scoată la rampă piese și spectacole excepționale. A știut să-și pună în valoare trupa, a ştiut să pună ochiul pe tinerii care absolveau şi care nu puteau să rămână în Bucureşti. A adus în trupă mari nume…“.

„Ion Besoiu nu este doar un mare actor, nu doar unul dintre reperele Teatrului Bulandra, este un om extrem de cult, de curios, un prieten fabulos pe care te poţi bizui în orice ceas al existenţei tale“, a completat Marina Constantinescu.

George Ivaşcu i-a dat cuvântul celui pe care prietenii îl numesc „Nenea Gimi“: „El ne-a crescut pe foarte mulţi dintre noi, este un tată, un unchi, o rudă“.

besoiu

„Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care mi-au stat alături timp de 68 de ani pe scenă şi pe platourile de filmare şi de televiziune. Vă mulţumesc şi mă înclin în faţa dumneavoastră, a publicului, pentru că fără dumneavoastră noi nu am fi nimic“.

La rândul său, actorul Marius Manole i-a adus un omagiu Rodicăi Mandache. „Am învăţat de la dumneavoastră să am curaj, am învăţat ce înseamnă să fii demn, ce înseamnă să ai umor. Se spune că există o prăpastie între generații. Pentru mine doamna Rodica Mandache este dovada clară că acest lucru nu se întâmplă“.

„N-ați crede… bucuria apasă mai tare decât nefericirea”, a mărturisit Rodica Mandache. „Mă bucur că sunt cu cei doi colegi ai mei, Ion Besoiu şi Valeria Seciu. Valeria Seciu mi-a fost colegă şi m-a marcat în timpul Institutului şi după aceea. Sunt una dintre marile ei admiratoare. Am crezut eu vreodată, atunci când eram în Institut, că o să fim împreună aici pentru aceste trei stele? Nu, nu am crezut… E ceva covârşitor pentru mine“, a încheiat Rodica Mandache.

rodica

INFO

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor şi găzduieşte stele ale celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Fotografii: Maria Ştefănescu

21
/12
/14

Spectacolul "Declick", cu Sabina Brânduşe şi Rareş Lucaci în distribuţie, ce spune povestea a doi tineri care în urma unei aventuri de o noapte ajung să formeze un cuplu, va avea premiera duminică, de la ora 20.00, la Teatru Roşu din Bucureşti.

20
/12
/14

Teatrul Metropolis a aniversat aseară șapte ani de la înființare, printr-o gală la care au participat nume importante ale scenei românești. Șapte tineri actori au primit ștafeta la de foști profesori și colegi de breaslă. În fruntea plutonului - Marius Manole.

20
/12
/14

În cadrul programului De Sărbători, la Nottara, Teatrul de pe Bulevardul Magheru întâmpină venirea iernii cu trei evenimente speciale: concertul Crăciunul altfel (regia: Alin Horia Mânzat), aniversarea celei de a 110-a reprezentaţii a spectacolului Scandal la Operă! de Ken Ludwig (regia: Petre Bokor), cu Mircea Diaconu în rolul principal, şi un moment festiv dedicat partenerilor, celor mai apropiaţi colaboratori şi angajaţilor teatrului.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

Actorul Johnny Depp a invitat mulţi dintre prietenii lui apropiaţi pe insula sa privată din Bahamas în seara de Revelion, alimentând astfel din nou speculaţiile potrivit cărora starul american ar intenţiona să se căsătorească în cadrul unei ceremonii-surpriză.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

19
/12
/14

Spectacolele de teatru au împins convențiile tradiționale spre o nouă dimensiune. Textul este un pretext, iar tehnologia este folosită în fel și chip de către regizor în beneficiul actorului; și poate chiar spre deliciul spectatorului, care rareori observă aceste elemente, deși le simte.

19
/12
/14

CRONICĂ DE FILM Nimic nu părea să anunțe schimbarea de direcție. După ce a regizat două parodii reușite la filmele cu spioni și, în special, la seria cu James Bond și, ulterior, filmul de mega-succes „The Artist”, francezul Michel Hazanavicius se lansează în drama de război.

18
/12
/14

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susține la București este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.

18
/12
/14

Mircea Dinescu se află duminică, 21 decembrie, la Politică şi delicateţuri, faţă în faţă cu un personaj care îl cunoaşte... ca pe buzunarul lui! Actorul Mihai Bendeac îl înâlneşte pentru prima dată pe Mircea Dinescu, cel pe care îl imită constant în emisiunile sale de umor. Politică şi delicateţuri poate fi urmărită duminică, de la ora 15.25, la TVR 1, TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

18
/12
/14

„Un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică”, așa îl descria pianista Cella Delavrancea, care l-a cunoscut pe I.L. Caragiale la Berlin. Pe de altă parte - un ins pasional, amorezat, cu ochii care-i fugeau după femei.