-->

Trei spectacole timișorene și scena independentă după 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-timisorene-si-scena-independenta-dupa-2023/

Trei spectacole timişorene vor fi prezentate în zilele următoare ca o oglindă a contextului local în ceea ce priveşte artele performative după anul efervescent 2023 – Asociaţia Proteszt organizează microstagiunea „INdependent@TM”.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2024

În zilele următoare sunt programate spectacolele trupelor timișorene Unfold Motion, Basca si Arte-Factum, care au răspuns invitației în cadrul proiectului Independent@TM – Microstagiune de teatru independent local. În 23 mai, de ora 17.30 la Casa Tineretului se va desfășura spectacolul trupei de dans contemporan Unfold Motion – „The Story of Lost Stories”, coregrafiat de Lavinia Urcan. Din distribuție fac parte: Diana Abdo, Teodor Cauș, Sara Ghilezan, Vika Medvedeva, Sebastian Teodorovici și Carolina Țapoc Bilete se pot lua înainte de spectacol sau online pe platforma iabilet.ro cu prețuri începând de la 22 lei. Spectacolul analizează poveștile și preconcepțiile pe care le ducem începând din copilărie (uneori dobândite din familie) și modul în care acestea ne influențează relația cu lumea și persoanele din jur. Folosindu-se de întâmplări din propriile vieți, dansatorii redau anumite tipare comportamentale sau idei care i-au urmărit până la vârsta adultă.

În 25 mai de la 19.00 Compania independentă Arte-Factum prezintă „Monoloagele solitudinii”, în regia lui Kocsárdi Levente, pe textul Simonei Donici – un spectacol intim și sensibil despre izolarea lumii post-moderne și alienarea specifică mediilor urbane. „Însingurații” sunt interpretați de Fall Ilona, Darie Doklean, Andrei Elek, Maria Leca, Aida Olaru, Teo Cauș, Ana Andone și Serena Voaideș. Biletele se pot lua pe platforma bilete.ro începând cu prețuri de la 30 lei.

Microstagiunea se termină cu o premieră a Teatrului Basca – „Foamea”, în regia Alinei Ilea – duminică, 26 mai de la 16:00 la sediul Basca. Textul lui Charalampos Yannou reflectă relațiile complicate într-o familie care-și negociază dovezile de afecțiune. Din distribuție fac parte: Ana Maria Ursu, Bogdan Spiridon, Otniel Floruț, Ana Maria Cojocaru.

La toate cele trei spectacole se asigură și traducere în limba engleză și maghiară. În acest context, Proteszt va organiza și o întâlnire de tip masă rotundă pe subiectul (In)dependent dupa 2023, la care vor participa artiștii trupelor menționate, dar și alți operatori culturali timișoreni din zona artelor performative. Întâlnirea va avea loc miercuri, 22 mai, de la 20.00 în Sala Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara.

30
/09
/24

RECOMANDĂRI Iubitorii de artă sunt așteptați în ultima parte a anului la expoziții atrăgătoare, având în prim-plan creația feminină. Ziarul Metropolis vă recomandă câteva dintre ele, care au loc la București, München, Paris, Londra și Madrid.

27
/09
/24

În luna octombrie, artiștii și designerii români aflați la început de drum, pasionați de domeniul confecționării măștilor, costumelor, recuzitei și decorurilor și animați de dorința de a explora practici inovatoare și ecologice au șansa de a lua parte la o serie de ateliere dedicate lor, susținute de artiști și tehnicieni cu experiență din Franța, Germania și România.

19
/09
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

18
/09
/24

Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează în perioada 27 septembrie - 19 octombrie o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.

10
/09
/24

Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili își redeschide universul plin de aventuri și lecții importante în perioada 4 - 13 octombrie. Minimest revine cu proiecții speciale, o competiție jurizată de copii, ateliere de animație, benzi desenate și reciclare artistică, precum și dimineți de weekend la cinema pentru întreaga familie.

05
/09
/24

Expoziția itinerantă “IdentitAR feminin”, un proiect digital multimedia, cu animații 3D și realitate augmentată, însoțit de muzică, sunet, spectacole lectură și dezbateri, va fi prezentată în patru orașe din România: Câmpulung Muscel, Sfântu Gheorghe, Suceava și Râmnicu Vâlcea. Turneul debutează pe 7 septembrie, într-un spațiu alternativ - Convivial, din Câmpulung Muscel.