Trei zile până la Festivalul Filmului European
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-zile-pana-la-festivalul-filmului-european/

Ediţia din acest an a Festivalului Filmului European începe vineri, 9 mai, de Ziua Europei. În cadrul galei de deschidere va fi proiectat filmul Miss Violence / Grecia, 2013. Proiecţia va avea loc la Cinema Studio, în prezenţa regizorului Alexandros Avranas şi a actriţei Eleni Roussinou.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2014

Aflat la cea de a XVIII-a ediție, Festivalul Filmului European este o prezență tradițională în peisajul cultural românesc. Organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, festivalul se desfășoară în București (9-15 mai, Cinema Studio și Cinema “Elvire Popesco”) și Tîrgu Mureș (16-18 mai, Cinema Arta).

Festivalul Filmului European 2014 le aduce cinefililor peste 40 de filme 25 de ţări. În program se regăsesc numeroase producții premiate la festivaluri importante, precum Cannes, Veneția, Rotterdam, Sundance, Karlovy Vary.

Printre acestea, se află: Băieții și Guillaume la masă! (Franţa, 2013 – regia Guillaume Gallienne); A fost fiul (Italia, 2012); La limita de jos a cerului (Moldova/România, 2013 – regia Igor Cobileanski); Păpușa (Polonia, 2013); Call Girl (Suedia, 2012); Călătoria (Slovenia, 2011); Excentricitățile unei blonde (Portugalia/Spania/Franța, 2009 – regia Manoel de Oliveira).

Programul festivalului include, de asemenea, o selecție cu cele mai recente scurtmetraje ale regizorului Adrian Sitaru, o secțiune de filme scurte realizate de studenții de la U.N.A.T.C., precum și două documentare românești: București, unde ești?, regia Vlad Petri și Cântece pentru un muzeu, regia Eliza Zdru.

Festivalul Filmului European

Adrian Sitaru, ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European 2014

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este regizorul Adrian Sitaru, autor a numeroase producţii cinematografice, printre care scurtmetrajele Valuri, Lord, Colivia şi lungmetrajele Pescuit sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic.

Clipul de promovare al acestei ediţii oferă o viziune personală asupra caracteristicilor filmului european şi asupra rolului pe care acesta îl are în cinematografia mondială.

Ca în fiecare an, va fi acordat Premiul Publicului, un premiu onorific și de popularitate decernat de FFE filmului cu cele mai multe voturi înregistrate pe site-ul www.ffe.ro.

Premiul Publicului va fi anunțat la Gala de închidere, de la Cinema Elvire Popesco, pe 15 mai, după proiecția filmului austriac Soldatul Jane (regia: Daniel Hoesl, 2013).

Foto: Festivalul Filmului European – cinemagia

24
/09
/14

Jurnaliști puși în situații extreme, soldați reîntorși din Afghanistan, efectul misiunii NASA pe Lună asupra unei comunități de provincie, un fost cercetător devenit gangster, femei la putere versus bărbații la îndeletniciri domestice, un profesor de engleză pornit în căutarea lui John Lennon sunt doar câteva dintre personajele celei mai importante secțiuni, Competiția Internațională, a celei de-a VI-a ediții a Comedy Cluj.

24
/09
/14

Festivalul Naţional de Teatru prezintă în premieră în România spectacolul „Donka – O scrisoare către Cehov”, text şi regie Daniele Finzi Pasca, o producţie a Companiei Finzi Pasca, Elveţia şi a Festivalului Internaţional de Teatru Cehov, coproducător Théâtre Vidy – Lausanne.

24
/09
/14

Planşa, Productia independenta DaKINO Production si DIUD Film, surprinde o poveste de iubire autentică, trăită în cel mai uman mod cu putinţă, de îndragostiţii pasionaţi de scrimă.”Planşa” a surprins publicul cu o redare unică a artei de a face scrima, un sport al minţii şi al trupului, al controlului şi al anticipării exacte a intenţiilor adversarului.

24
/09
/14

Între 12 și 21 septembrie 2014 s-a desfășurat la Teatrul de pe Lipscani festivalul “Fest pe Lipscani”, dedicat lui Horațiu Mălăele însuşi, cu ocazia împlinirii a patruzeci de primăveri artistice (împlinite, cum îi șade bine acestui actor, toamna).

24
/09
/14

Cu noul său nume, dar cu vechile convingeri că arta contemporană din România se întâmplă bine și merită promovată, galeria Pleshoo Contemporary redeschide sezonul de artă miercuri, 24 septembrie 2014, de la ora 19.30, cu un eveniment dedicat Expresionismului balcanic, pe care îl aduce în fața publicului prin patru artiști care onorează eclectismul manifest și auto-afirmarea identitară ale mișcării.

23
/09
/14

O carte există doar dacă aceasta exprimă și transmite gânduri, emoţii şi sentimente. E bine să citești despre forme și culori, geografie, rime colorate, dar parcă și mai bine este să le vezi în fața ochilor în versuri jucăușe, ușor de reținut deopotrivă pentru copii și educatori.

23
/09
/14

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE S-a căsătorit la doar 18 ani, cu prinţul Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea. În timpul căsniciei, l-a cunoscut pe George Enescu, iar muzicianul s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Maruca l-a iubit până la nebunie şi pe filosoful Nae Ionescu.

23
/09
/14

Actorul american Samuel L. Jackson vrea să lanseze, de Crăciun, un cântec interpretat de mai multe vedete, iar banii obţinuţi din vânzarea drepturilor vor fi folosiţi pentru organizaţia caritabilă One for the Boys care activează în domeniul luptei contra cancerului testicular şi de prostată.

23
/09
/14

Fantoma, dragostea mea!, Vacanţă în Guadelupa, Aici nu-i de joacă, Viza de clown, Meşteşugul vieţii, Taxi Blues, Dragostea durează trei ani sunt câteva dintre spectacolele care pot fi văzute, în aceste zile, pe scenele teatrelor bucureştene.