Trepte către normalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/trepte-catre-normalitate/

Asociaţia Mereu Împreună pentru Oameni şi partenerul său Framinor Serv SRL au pus bazele proiectului ‘Trepte spre normalitate’, încă de la începutul anului 2016. Acest proiect vizează montarea de rampe de acces mobile utile persoanelor cu dizabilităţi, în instituţiile publice.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2016

Evenimentul Trepte spre normalitate și-a găsit gazda, Teatrul Național București. Acțiunea de montare a unei rampe mobile va avea loc in această seară, de la ora 18, înaintea spectacolului Toți fiii mei.

Acest lucru a fost posibil prin amabilitatea domnului Director al Teatrului Național București, Maestrul Ion Caramitru.

Prin programul social „Trepte spre normalitate”, Asociația „Mereu Împreună pentru Oameni” și-a propus să stimuleze interesul autorităților locale, în vederea montării a cât mai multor rampe mobile în instituțiile din România pentru persoanele cu dizabilități, care vor să fie cetățeni cu drepturi egale, într-o societate civilizată. Suntem de parere că, în prezent, legislația anti-discriminare face prea puțin pentru a contribui la incluziunea lor social, deși autoritățile administrației publice au obligația să ia măsuri.

Aceste rampe mobile facilitează accesul persoanelor cu nevoi speciale la informația culturală, activități recreative și sportive, dar, mai ales, asigură șansa de a-și aduce aportul în domeniul civil, politic, economic și social.

Călătorind foarte mult în străinătate am avut ocazia să văd oameni în scaun rulant mișcându-se liberi la terase, instituții, călătorind cu mijloace de transport în comun, fără ajutor, trăindu-și viața normal. Întoarsă acasă și privind în jur mi-am dat seama că aici persoanele cu dizabilități nu se pot mișca liber printre noi. Așa a luat naștere proiectul ‘Trepte spre normalitate’. Prima acțiune de sensibilizare a avut loc în Piața Sf. Anton și a fost un real succes, iar în urma acestei acțiuni de strângere de fonduri a rezultat acoperirea valorii primei rampe de acces’, a declarat Irina Văcărean, președinta Asociației ‘Mereu Împreună pentru Oameni.

Asociația ‘Mereu Împreună pentru Oameni’, organizație nonprofit, s-a lansat în primăvara anului 2015, cu o competiție de billiard organizată în premieră, în România, pentru persoanele utilizatoare de scaun rulant.

Competiția a fost o reușită, având alături parteneri puternici printre care: Consiliul Național al Dizabilității din România, Bilancia, Mihaela Ungureanu președintele ANPD, Federația Națională de Biliard, Sonia Simionov (campion național billiard), actorul Augustin Viziru.

Foto: Trepte către normalitate – tnb.ro

17
/06
/14

Festivalul Naţional de Teatru (25 octombrie – 2 noiembrie 2014) organizează în zilele de 18 şi 19 iulie a.c., la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala mică, o audiţie în vederea selecţiei pentru un workshop condus de Răzvan Mazilu - unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori şi coregrafi.

17
/06
/14

În perioada 16-22 iunie are loc a doua ediție a Festivalului de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, eveniment cultural ce reunește 44 de producții teatrale radiofonice din 21 de țări participante. Audițiile spectacolelor au accesul gratuit și se desfășoară la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr 56. Despre conceptul festivalului ne vorbeşte Attila Vizauer (regizor), directorul Departamentului de teatru și divertisment al Societății Române de Radiodifuziune.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

16
/06
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecție generoasă de filme românești, producții noi de succes, documentare captivante și multe alte surprize.

15
/06
/14

„Avea un glas profund, muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor lui o vibraţie particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă”, spunea Alexandru Vlahuță despre Eminescu - actorul și sufleorul.

15
/06
/14

Blood Ties / Legături de sânge, thriller-ul franco-american în regia actorului devenit recent şi regizor, Guillaume Canet (Tell No One), va avea premiera în România pe 27 iunie. Filmul spune povestea a doi fraţi din Brooklyn-ul anilor ‘70, unul ajuns gangster, celălalt poliţist.

14
/06
/14

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul-maraton care aduce la un loc cele mai premiate scurtmetraje din ultimul an, va avea loc pe 28 iunie, outdoor, la Grădina Botanică din București, începând cu ora 20:00. La a 6-a ediție, publicul ShortsUP iese din scaunul spectatorului pentru a primi rolul juriului. 

14
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Proiectat în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, alegere pentru care organizatorii au fost aspru atacați de critici, „Grace de Monaco”, de Olivier Dahan, este o cronică plină de glamour și cumințenie a unui moment de criză din viața celebrei prințese, fosta actriță americană Grace Kelly.