Trubadurul lui Verdi – în concert la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/trubadurul-lui-verdi-%e2%80%93-%c3%aen-concert-la-sala-radio/

În continuarea tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a aduce în faţa publicului, la fiecare final de ianuarie, un titlu de operă, în formulă de concert, cu o distribuţie de excepţie, vineri, 25 ianuarie (19.00) Orchestra Naţională Radio prezintă celebra operă TRUBADURUL, ce poartă semnătura lui VERDI.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2019

Una dintre cele mai cunoscute creații ale compozitorului italian, IL TROVATORE (TRUBADURUL) a avut premiera la Roma, în 1853, un imens succes încă de la primele reprezentații, iar în primii 3 ani după premieră 229 de montări cu Trubadurul au fost puse în scenă în întreaga lume ! Dragostea dintre o doamnă de onoare și un misterios trubadur, destinul unui copil răpit a cărui reală identitate este ascunsă, farmece și blesteme, dueluri și lupte, sentimente intense compun intriga uneia dintre cele mai cunoscute opere din toate timpurile.

Sub bagheta dirijorului de origine italiană DAVID CRESCENZI – în prezent dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania) – o veți aplauda pe soprana BRIGITTA KELE (în rolul Leonorei).  Artista născută în România se bucură de un mare succes internațional, pe importante scene lirice ca Deutsche Oper am Rhein – Düsseldorf,  Metropolitan Opera – New York,  Opéra national de Paris, Opéra national du Rhin – Strasbourg.

Tenorul ADRIAN DUMITRU interpreteaza rolul lui Manrico, după ce în vara acestui an a fost invitat să cânte într-o producție cu opera verdiană Nabucco realizată pentru Festivalul de Operă de la Heidenheim (Germania). Director general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, baritonul FLORIN ESTEFAN va interpreta rolul Contelui di Luna. Solistă a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi a Operei Naţionale Bucureşti, mezzosoprana ANDRADA IOANA ROŞU va interpreta rolul Azucenei. Pe scena Sălii Radio îi veți aplauda și pe GELU DOBREA (Ferrando), MĂDĂLINA STAN (Ines), NICOLAE SIMONOV (Ruiz soldat și Un messo) și MIHAI CÂRSTEA (Un vecchio zingaro).  Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijor: CIPRIAN ȚUȚU.

Pianist, dirijor de orchestră şi de cor, David Crescenzi a început să studieze la Conservatorul din Pesaro, specializându-se ulterior în instrumente de orchestră, pian, muzică corală şi dirijat coral. Printre realizările sale cele mai semnificative amintim colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003). La Doha, în Qatar, a dirijat de trei ori: în anul 2002 opera Aida de Verdi, în anul 2003 Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în anul 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice. Din septembrie 2014 a fost numit Director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo.

Tenorul Adrian Dumitru este absolvent al cursurilor de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Din anul 2009, este colaborator permanent al Corului Filarmonicii George Enescu şi este membru al Corului Nihil Sine Deo. Adrian Dumitru susţine numeroase concerte, recitaluri şi spectacole de operă pe importante scene din ţară şi străinătate.

Soprana de origine română Brigitta Kele a fost solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca, unde a abordat roluri celebre și în stagiunea 2011-2012 a colaborat cu Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf unde a interpretat rolul Mimì din opera La Bohème şi rolul Nedda din Pagliacci, devenind ulterior invitată permanentă a ansamblului. Brigitta Kele a mai interpretat rolul Musetta din La Bohème la Opera din Paris şi la Metropolitan Opera din New York, Nedda din Pagliacci la Opera din Paris, Opera d’Avignon ș.a.

Baritonul Florin Estefan a devenit solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, din anul al doilea de studii, la vârsta de 20 ani. În decembrie 2007, a fost absolvent – din prima promoție – la Cardiff International Academy of Voice. În 2012 a revenit ca solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină Manager General al renumitei instituții lirice în februarie 2015, fiind astfel cel mai tânăr director din istoria instituției.

 Solistă a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi a Operei Naţionale Bucureşti, mezzosoprana Andrada Ioana Roşu a beneficiat de o bursǎ de studii la Graz (Austria), unde a studiat cu Renate Behle. Artista stăpânește un amplu repertoriu de mezzosoprană, care include roluri verdiene complexe precum Azucena, Amneris, Ulrica, Eboli, Fenena ș.a.

Gelu Dobrea a colaborat cu Opera de Stat Braşov, Filarmonica din Arad, Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca, Opera Română din Iaşi, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Opera din Cairo. Din anul 2011 este artist liric al Operei Naţionale Române din Timişoara.

Soprana Mădălina Nicoleta Stan a susţinut recitaluri şi concerte în ţară – Ateneul Român, Opera Naționala București, Sala Palatului, Sala Radio – precum şi în Italia, Spania, Austria, Germania. Concertele vocal-simfonice pe scena Ateneului Român i-au oferit prilejul să se remarce în abordarea unor partituri celebre sub bagheta maestrului Cristian Mandeal (Răpirea din serai de Mozart, rolul Blondei) şi a maestrului Jin Wang (Missa de Bernstein).

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

06
/11
/14

Unul dintre artiștii emblematici ai jazzului mondial, Steve Coleman, cel care va susține un concert la Sibiu alături de trupa sa în cadrul Mozaic Jazz Festival, a câștigat premiul “MacArthur Genius”, premiu acordat anual de Fundația MacArthur din SUA pentru 21 de personalități care au inovat în domeniul în care activează: justiție, muzică, teatru, matematică, medicină, cercetare și altele.

05
/11
/14

“Somn Bizar”, “Noaptea”, “Să nu crezi nimic”, “Ultimul mic dejun al lui Bon”,”Baby”,”Totul sau nimic”, “De vei pleca” sunt numai câteva dintre piesele de legendă care i-au consacrat pe cei de la Iris, una din trupele de legendă ale rock-ului românesc, şi care vor putea fi reascultate live, vineri, în Club Fabrica (str. 11 Iunie, nr. 50)

31
/10
/14

În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, va avea loc a doua ediție a festivalului Brașov Jazz & Blues Festival. Pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor avea loc 7 concerte, printre care cel al celebrului grup de artiști scoțieni Hidden Orchestra, a căror muzică este difuzată de radiourile din întreaga lume.

30
/10
/14

Duminică, 14 decembrie, Ateneul Român va găzdui cele două concerte de Crăciun ale Corului Național de Cameră Madrigal - Marin Constantin. Dirijate de Anna Ungureanu, cele două evenimente (ora 17:30 și ora 20:00) aduc în fața publicului bucureștean tradiționalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani.

29
/10
/14

Sâmbătă, 29 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „In Memoriam Johnny Răducanu“, susținut de Nicolas Simion Trio feat. Kruno Levačić și Sorin Romanescu. Evenimentul se desfășoară la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

29
/10
/14

Marţi, 4 noiembrie, ora 19:00, A1 găzduieşte ultimul eveniment din seria CIMRO DAYS 2014, FRESCOMANIA - un proiect inedit prin care Centrul de Informare Muzicală din România al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a provocat tineri şi foarte tineri compozitori să creeze variaţiuni contemporane pe o temă de Girolamo Frescobaldi (sec. XVII).