„Trubadurul” lui Verdi, reprezentații cu titlu de premieră pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/trubadurul-lui-verdi-reprezentatii-cu-titlu-de-premiera-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera spectacolului „Trubadurul” de Giuseppe Verdi. Regia, decorurile, costumele şi luminile poartă semnătura lui Mario De Carlo. Asistent scenografie Andreea Koch, Corul Operei Naţionale Bucureşti este pregătit de către Daniel Jinga. Asistent regie Alex Nagy. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2019

Reprezentațiile cu titlu de premieră vor avea loc pe 22, 23 și 26 iunie, începând cu ora 18:30.

„Trubadurul” lui Verdi este una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice şi, surprinzător, accesibile publicului. Titlul a reprezentat încă de la premiera ce a avut loc la Roma, pe 19 ianuarie 1853, un succes de proporţii şi s-a păstrat de atunci în stagiunile tuturor marilor opere de pe mapamond, fapt ce validează încă o dată valoarea partiturii compozitorului italian, dar şi interesul publicului pentru această lucrare.

O poveste ce nu duce lipsă de personaje puternice în ambiţiile, dorințele şi pasiunile lor ce se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereţii, a curajului sau a iubirii. Cu toate aceastea, decorul acestor destine este împânzit de orgolii şi uneltiri de răzbunare, ce intensifică şi mai mult flacăra existenţei şi sentimentelor lor. O istorie de dragoste captivantă, născută la intersecția a două lumi: cea nobiliară și cea a nomazilor.

Verdi a preluat din subiectul istoric ce reflectă răscoalele antifeudale ale orașelor spaniole din secolul al XV-lea câteva aspecte focalizându-și intriga pe drama psihologică a personajelor principale. Doi frați, Contele de Luna și Manrico, trubadurul, furat de Azucena încă din fașă, împărtășesc o dragoste comună pentru Ducesa Leonora. Cu toate că cei doi nu cunosc secretul despărțirii lor. Leonora îl iubește pe trabadur, însă surprinși de Contele de Luna, duelul dintre cei doi este iminent. Leonora, neștiind deznodământul luptei, dar auzind zvonul că Manrico a fost ucis de gărzile contelui, își jură să se călugărească. Iubitul ei trubadur ce a scăpat cu viață, o caută la mănăstire pentru a fugi împreună. Armata Contelui de Luna asediază ascunzătoarea îndrăgostiților, iar bătrâna Azucena, căutându-și fiul în tabăra inamică, ajunge să fie prinsă și condamnată la moarte.

Încercând să își salveze mama, Manrico este capturat și aruncat în închisoare. Disperată, Leonora îi promite Contelui că se va căsători cu el în schimbul libertății lui Manrico. Crezându-se învingător, Contele are o surpriză. Leonora preferă să se otrăvească și moare în brațele iubitului ei, dovedindu-i nemărginita fidelitate. Orbit de furie, contele o forțează pe Azucena să urmărească execuția lui Manrico. La sfârșit, bătrâna țigancă îl anunță că, de fapt, și-a ucis fratele.

Pentru toate cele trei titluri în regim de premieră, pe prima scenă lirică a țării vor evolua artiști invitați precum sopranele Cellia Costea și Apollonia Egyed, mezzo-soprana Andrada Roșu, dar și tenorul Samuele Simoncini.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Trubadurul – operanb

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.