O vorbă veche spune „Codru-i frate cu românul”. Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna aşa: „Turcu-i frate cu românul”. Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se menţin în topul destinaţiilor favorite de vacanţă: vară după vară, ai noştri se pornesc către litoralul turcesc.
Un articol de Diana Popescu|18 septembrie 2023
Nu-i nimic în neregulă cu all inclusive-ul în Antalya. Ori cu sesiunile de shopping la Istanbul. Dar Turcia are o mulțime de alte variante. Vă place aventura, dar n-ați vrea să renunțați la deliciile fostului Constantinopol? Se pare că există opțiunea potrivită: o combinație de urban și rural, de agitație și calm, de zone comerciale și frumusețe naturală neatinsă. Fiindcă după 2-3 zile de Istanbul vibrant, te poți aventura la alte câteva de liniște, într-un decor radical diferit, cu atracții diverse.
Odată ieșit din metropolă, prin partea asiatică, ți se desfășoară în fața ochilor vechiul regat al Bitiniei, care-n vremurile Greciei antice avea o populație cu origini trace. Astăzi, zona e locuită de turci obișnuiți. Altceva e neobișnuit aici: varietatea. De la cea geografică la cea turistică, regiunea care cuprinde provinciile Kocaeli, Bursa, Sakarya, Düzce și Bolu se califică oricând pentru o explorare cu descoperiri peste așteptări.
Pasionații de arheologie ar trebui să treacă în capul listei de priorități orașul Iznik, în care există un muzeu de profil încântător. O clădire modernă, inaugurată chiar anul acesta, adăpostește o colecție care vorbește despre o istorie de 5 milenii. Printre exponate, sarcofage impresionante: unul îi aparține lui Antigonus l, general al lui Alexandru Macedon.
Am aflat, cu ocazia asta, cum stăteau lucrurile cu sarcofagele: în antichitate, oamenii strângeau bani cam 20 de ani, că să aibă un monument demn de viața de apoi la care sperau. Construcția unui astfel de monument – care cântărește cam 10 tone – dura între 7 și 10 ani, iar marmura trebuia să fie cât mai pură. Dacă materialul era de puritatea potrivită, beneficiarul dădea verdictul (inscripționat în piatră): „sincera”.
Bitinia
Dacă tot vorbim de sinceritate, e momentul să recunosc că mi-aș dori ca oficialii români care au pe mâini cultura să facă măcar un drum la muzeul ăsta: ar fi o excelentă lecție despre cum ar trebui să arate un asemenea loc, chiar dacă se află într-un oraș cu 44.000 de locuitori (echivalentul alor noastre Voluntari sau Turda).
Iznik e o escală importantă pentru orice turist preocupat de partea spirituală a vieții: e suficient să spun că vechea lui denumire grecească e Niceea, locul în care împăratul Constantin cel Mare a pus, prin sinodul convocat în anul 325, bazele dogmei creștine.
Astăzi, în oraș poate fi vizitată Hagia Sophia, unde s-a ținut celebrul conciliu. Nici pe departe atât de spectaculoasă precum „tiza” ei din Istanbul, biserica de aici (reconstruită de Iustinian I, convertită în moschee și transformată, apoi, în muzeu sub Atatürk) compensează prin încărcătura istorică și religioasă.
Revenind la zilele noastre, Iznik e un rai al împătimiților de ceramică: atelierele artizanilor locali împânzesc orașul și spun povestea locului în culori. Temerarii cu pretenții artistice pot chiar să participe la ateliere unde au ocazia să-și picteze propria placă de ceramică. Deloc de neglijat, în oraș se ajunge foarte ușor, cu autobuze directe de la aeroportul din Istanbul, în cam 2 ore jumate.
Iznik
În caz că vă simțiți curajoși și activi, în provinciile Sakarya și Düzce găsiți o mulțime de trasee de hicking sau trekking cu marcaje internaționale; fanii bicicletelor găsesc aici trasee dedicate ciclismului, iar amatorii de sporturi nautice au tot ce le trebuie pe lacurile din zonă: rețineți, de pildă, lacul Sapanca, cu o suprafață de 45 km pătrați și o adâncime maximă de 52 m. Iarna, pasionații de schi descoperă că nu-i musai să meargă în Austria, Elveția ori Italia, pentru pârtii competitive și facilități pe măsură.
Cine e decis să se-ntoarcă din vacanță fără kilograme în plus, ba chiar cu o condiție fizică îmbunătățită, poate profita de Parcul Național Yedigöller, din nordul provinciei Bolu. Ce găsiți la fața locului? Lacuri pline-ochi de păstrăvi, vegetație și faună diverse. În rest, provincia are 30 de izvoare termale, plus încă un lac celebru – Abant, cu propriul său parc natural, în apropiere de orașul-reședință.
Recomand entuziast să faceți mult sport în regiunea Bolu, fiindcă aici pândește un pericol cunoscut sub numele de cod „Bolçi”. E prescurtarea de la Bolu Çikolata, un produs local renumit, în 1.000 și ceva de sortimente, care se exportă în peste 40 de țări.
Că veni vorba de ce pleacă în afara țării, Turcia stă excelent la capitolul ăsta: este cea mai mare exportatoare de alune, fistic, smochine, caise și stafide. Bitinia e plină de munți, dealuri, podgorii, plantații de măslini, fasole, bame și roșii de Bursa (lunguiețe și faimoase), livezi de meri, peri și – specialitatea zonei – piersici. August e perioada perfectă în care să cumperi fix piersicile pe care ți le-ai cules singur. Ori chiar să mănânci una-două în livadă. (Nu e neapărat și cea mai bună opțiune din punct de vedere termic: căldura umedă devine o permanentă provocare).
Râul Sakarya, al treilea ca mărime din Turcia, are 825 km lungime și se varsă în Marea Neagră. Dacă vă place Valea Oltului, dar fără aglomerația tradițională, Sakarya e o rută foarte asemănătoare, dar muuult mai puțin aglomerată. Sigur, nu există celebrul popas cu mici de la Dedulești, dar găsești suficiente locuri cu kebap, kofte și alte delicii locale.
Că veni vorba despre deliciile locale: gastronomia regiunii e magică. Am încercat în Düzce două preparate pe cât de diferite, pe atât de entuziasmante. Primul, un fel principal constând în pastramă de vită tăiată suvițe, călare pe un maldăr de cartofi prăjiți (după ce au fost dați pe răzătoare), iaurt, ciuperci și ardei trași la tigaie. Al doilea, un desert semnificativ mai simplu, dar irezistibil, pe numele lui complicat melengüçceği: un soi de colțunaș deep fried, meșterit din făină de alune și garnisit cu smântână de bivoliță, iaurt și nuci.
Să nu credeți, totuși, că Düzce se evidențiază doar prin răsfăț hipercaloric. Nici pe departe. Are de toate: trasee superbe prin pădure, la capătul cărora dai peste cascade încântătoare, ba chiar și atracții cât se poate de culturale, precum teatrul roman. Unic în Turcia, construcția are 3 etaje și a fost concepută astfel încât să adăpostească 10.000 de spectatori. Inițial pavat cu marmură, prevăzut cu fosă pentru cor și orchestră, includea o statuie a lui Apollo cântând la liră. Și intrări separate pentru bogați și săraci: primii beneficiau de căi de acces realizate din materiale mai bune și scumpe. (Viața nu era dreaptă nici în antichitate).
Excavările au început în 2013 și sunt finalizate în proporție de 80%. În curând, aici vor începe și lucrări de reconstrucție.
Apropo de excavări, la Izmit s-au făcut chiar și unele subacvatice. (Ați citit bine, Izmit. Nu Iznik, nici Izmir, pe care-l știm mai bine. Sunt locuri cât se poate de diferite și e foarte bine că-i așa. De pildă, Izmit a fost capitala Imperiului roman pentru regiunea Asia Mică, Anatolia de azi). Muzeul de Arheologie din oraș, realizat dintr-o fostă gară convertită, are în vitrine tot soiul de obiecte descoperite pe fundul Mării Negre: amfore, ancore, pipe, candele, diverse instrumente și unelte care țineau de navigație și negoț.
Există aici și o statuie a lui Hercule, a doua ca mărime din întreaga lume. A fost scoasă la iveală abia după cutremurul catastrofal din 1999, care a avut epicentrul în zonă.
Totuși, dintre toate exponatele, cel mai tare mi-au plăcut sticluțele transparente, colorate, despre care am aflat că sunt recipiente pentru lacrimi: ale soldaților plecați la război ori ale iubitelor rămase acasă.
Să ne înțelegem: toată aventura asta din nordul Turciei e posibilă la mai puțin de 300 de km de Istanbul. Trei ceasuri distanță, pe șoselele lor impecabile. Iar dacă vă bate gândul să faceți traseul invers, lăsând pentru finalul vacanței șederea în metropolă, ea are multe de oferit, dincolo de Moscheea Albastră, bazarul de aur și alte obiective ultrabifate.
De pildă, în partea asiatică se află o gară despre care a scris Agatha Christie într-unul dintre bestseller-urile ei. Deși tot muritorul iubitor de literatură a auzit de Agatha, poate nu la fel de mulți dintre fanii romanelor ei știu că scriitoarea a fost un oaspete fidel al hotelului Pera Palace din Istanbul. S-a cazat de fiecare dată în camera 411, care astăzi îi poartă numele. Se spune că în această cameră ar fi scris faimosul roman „Crima din Orient Express”, în care e menționată gara Haydarpașa din Istanbul. Inaugurată în 1872, impunătoarea clădire a fost proiectată de arhitecți germani și a rămas până în 2012 principalul terminal al orașului, pentru trenurile care plecau către Anatolia sau veneau de-acolo.
Acum 8 ani, gara a fost afectată de un incendiu. După nefericitul episod, au început lucrările de reconstrucție, cu intenția de a transforma vechea gară în hotel. Doar că, la niște săpături mai serioase, au ieșit la iveală ruinele unui oraș de acum 2.400 de ani.
Hercule din Izmit
Din 2018 încoace, zona din jurul gării este un impresionant un sit arheologic. Și un perpetuu șantier. Sute de vestigii scoase la lumină; 15.000 de monede (datând din secolele IV-VII d.Hr.) și chiar urme ale unei așezări vechi de 4 milenii, asta au descoperit arheologii conduși de Mehmet Ali Polat. Deși face meseria asta de peste 20 de ani, arheologul-șef are, din când în când, momente în care e copleșit. I s-a întâmplat recent, când a descoperit un mormânt de secol II, în care ocupantul e fost incinerat „on site”. O situație cu totul neobișnuită, care l-a făcut să simtă ceva absolut diferit de tot ce trăise până atunci.
Pe șantierul de la Haydarpașa se întâmplă tot felul de lucruri ieșite din comun: unul dintre arheologi a adoptat un motan născut în sit, care acum îl însoțește peste tot. Și, în timp ce zona a atras zeci de câini vagabonzi, echipa are propriii paznici patrupezi. Doi dulăi care să-i țină departe pe ceilalți: dacă ar avea acces la orice, profanii ar ronțăi fără nicio remușcare prețioasele oseminte dezgropate.
Dacă tot am adus vorba de câini și pisici, musai să vă spun un lucru: în Istanbul există așa numitele Mamamatiks – mașinării în care bagi pet-uri pentru reciclat și eliberează, „la schimb”, apă și mâncare pentru câini și pisici. O altă idee pentru Primăria Municipiului București ori chiar pentru edilii de sector.
Bitinia e o idee grozavă pentru orice bucureștean care s-a săturat de concediul clasic. Natură, cultură, gastronomie, toate sunt aici la superlativ. Și tot la superlativ par să fie și ghizii turci, toți profesioniști cu patalama: 17.000 la număr, vorbesc 57 de limbi. Ce-i drept, localnicii din Bitinia nu prea vorbesc decât turcă, dar compensează printr-o bunăvoință cuceritoare. La hoteluri, situația se schimbă, firește: personalul comunică excelent în engleză. Dacă și indicatoarele stradale se vor transforma, curând, în unele bilingve, o vacanță în regiune devine de neratat.
Foto: Diana Popescu
