TVR transmite „Summer Night Concert Schönbrunn” de la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/tvr-transmite-summer-night-concert-schonbrunn-de-la-viena/

Anul acesta, spectaculoasa înregistrare a concertului Filarmonicii din Viena va fi oferită telespectatorilor TVR 1 şi TVR HD în două părţi, sâmbătă, 28 iunie şi 5 iulie, de la ora 16.20.

Un articol de Petre Ivan|27 iunie 2014

Începând cu anul 2004, Orchestra Filarmonicii din Viena interpretează „Summer Night Concert Schönbrunn”, în atmosfera unică a Palatului Regal de la Schönbrunn, din Viena.

Imaginând şi organizând acest concert într-un loc public, orchestra vieneză doreşte în mod explicit să transforme muzica clasică într-o artă accesibilă unei palete mai largi de spectatori, obţinând, de fiecare dată, audienţe record.

În anii trecuţi, concertul a fost dirijat de Bobby McFerrin (2004), Zubin Mehta (2005), Plácido Domingo (2006), Valery Gergiev (2007 & 2011), Georges Prêtre (2008), Daniel Barenboim (2009), Franz Welser-Möst (2010), Gustavo Dudamel (2012) şi Lorin Maazel (2013).

Anul acesta, concertul, care a avut loc pe 29 mai, este susţinut de Filarmonica din Viena, dirijor Christoph Eschenbach, solist Lang Lang. Spectaculoasa înregistrare a concertului va fi oferită telespectatorilor TVR 1 şi TVR HD în două părţi, sâmbătă, 28 iunie şi 5 iulie, de la ora 16.20.Summer Night Concert

Partea întâi, sâmbătă 28 iunie, ora 16.20:

Hector Berlioz – Carnavalul roman

Franz Liszt – Mazeppa

Richard Strauss – Burlesca pentru pian și orchestră (solist – Lang Lang)

Wolfgang Amadeus Mozart – Marşul „A la turca” (bis, Lang Lang)

Partea a doua, sâmbătă, 5 iulie, ora 16.20:

Hector Berlioz – Uvertura la opera „Benvenuto Cellini”

Richard Strauss – Întâmplările amuzante ale lui Till Eulenspiegel

Johann Strauss Fiul – Sânge vienez, Vals

Johann Strauss – Furioso Polka

În anul 2013, numit Wagner-Verdi, a fost aniversat cel de-al 200-lea an al naşterii celor două legende ale muzicii, născute în mai, respectiv octombrie 1813.

Anul acesta este de asemenea unul comemorativ: pe 11 iunie, lumea muzicală a sărbătorit 150 de ani de la naşterea lui Richard Strauss. Includerea în program a lui Hector Berlioz şi Franz Liszt nu a făcut altceva decât să sublinieze tributul special dedicat lui Richard Strauss.

Foto cu Summer Night Concert – TVR

13
/10
/14

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

13
/10
/14

Albumul Ceciliei Bartoli, St Petersburg, un album al premierelor, se lansează astăzi, 13 octombrie. Acesta conţine 11 arii înregistrate în premieră mondială de Cecilia Bartoli, ansamblul I Barrochisti, dirijor Diego Fasolis; 11 arii descoperite de Cecilia Bartoli în arhiva Teatrului Mariinski din St Petersburg, pe care nu le-a mai cântat nimeni în ultimii 200 ani.

08
/10
/14

În urmă cu 150 de ani, în octombrie, 1864, prin decretul lui Alexandru Ioan Cuza, se înfiinţa Conservatorul de Muzică şi Declamatiune din Bucureşti. S-a numit, de-a lungul timpului, Academie Regală de Muzică şi Artă Dramatică, Conservator de Stat, Academie de Muzică şi Universitate Naţională, iar istoria sa a reflectat întru totul istoria vremurilor tulburi pe care le-a parcurs într-un deceniu şi jumătate.

07
/10
/14

Supranumită „Carmen a secolului XX”, VIORICA CORTEZ, una dintre cele mai aplaudate voci lirice feminine din toate timpurile,  va cânta la Sala Radio într-o gală extraordinară care îi este dedicată.

05
/10
/14

Teatrul de Operetă și Muzical „Ion Dacian” a organizat un amplu casting la nivel național, în vederea distribuirii rolurilor principale din musicalul „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, una dintre cele mai de succes producții de divertisment din toate timpurile.

04
/10
/14

Cea de-a noua ediție a celui mai important eveniment dedicat dansului contemporan și performance-ului din România, eXplore dance festival — Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival a început la WASP — Working Art Spance and Production.

03
/10
/14

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Arte Noi InnerSound a adus la București 70 de artiști din 10 țări și o seară unică, dedicată filmului mut de scurtmetraj: Regizorul Gabriel Durlan (România) a câștigat Trofeul InnerSound pentru filmul “ÎnCerc”. Muzica a fost scrisă de Șerban Marcu (Cluj)

01
/10
/14

După ce fost scena de derulare a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs şi organizat de Radio România (20-27 septembrie), Sala Radio se pregăteşte pentru deschiderea oficială a noii stagiuni, 2014-2015! Invitaţi speciali din ţară şi din străinătate, partituri devenite „hit-uri” ale muzicii clasice, dar şi lucrări în primă audiţie, muzică simfonică sau de cameră, alături de jazz, tango, pop, muzică populară etc., o largă paletă de evenimente este pregătită pentru cele nouă luni de stagiune şi de muzică bună!

30
/09
/14

Pe 23 septembrie 2014, în Cadogan Hall (Londra), a avut loc deschiderea stagiunii 2014/15 pentru Royal Philharmonic Orchestra, printr-un concert de excepție sub bagheta dirijorului român Cristian Mandeal, alături de violinista Tianwa Yang. Din program au făcut parte Beethoven - Egmont Overture, Brahms - Violin Concerto și Franck – Simfonia în re minor.