„Fantoma de la Operă“, cu distribuție completă
https://www.ziarulmetropolis.ro/fantoma-de-la-opera-cu-distributie-completa/

Teatrul de Operetă şi Muzical „Ion Dacian” a organizat un amplu casting la nivel naţional, în vederea distribuirii rolurilor principale din musicalul „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, una dintre cele mai de succes producţii de divertisment din toate timpurile.

Un articol de Petre Ivan|5 Octombrie 2014

Audițiile s-au desfășurat în această vară la București pe parcursul a cinci zile, timp în care peste 120 de artiști și-au prezentat în fața comisiei de evaluare abilitățile artistice necesare pentru a fi unul dintre personajele cheie ale acestei producții.

Comisia de evaluare a fost formată din regizorul Stephen Barlow (foto sus), dirijorii spectacolului – Ciprian Teodorașcu și Istvan Sillo – alături de producătorul general şi de reprezentanţi ai conducerii Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

În urma unei selecții stricte, care a presupus trei etape succesive de evaluare, rolurile principale au fost distribuite acelor interpreți care au reușit să convingă comisia de evaluare că abilitățile lor vocale și actoricești sunt cele mai potrivite pentru interpretarea personajelor din spectacol, așa cum au fost ele conturate de regizorul Stephen Barlow.

Spectacolul „Fantoma de la Operă” va fi prezentat în România la sfârșitul acestui an, premiera națională a producției – care are loc în data de 12 decembrie – marcând un moment extrem de important pentru existența Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” și anume inaugurarea noului sediu al instituției, situat în apropierea Bibliotecii Naționale. Astfel, pentru prima dată după aproape trei decenii, teatrul va beneficia de un spațiu propriu de desfășurare a activității, modern și adaptat specificului evenimentelor pe care le va găzdui.

Câștigătorii castingului pentru rolurile principale ale spectacolului „Fantoma de la Operă” sunt:

Fantoma de la Operă: Adrian Nour
Christine Daaé: Irina Baianț
Raoul, Viconte de Chagny: Florin Ristei
Monsieur Gilles André: Andrei Lazăr
Monsieur Firmin: Valentino Tiron
Carlotta Giudicelli: Gabriela Daha
Ubaldo Piangi: Samuel Druhora
Madame Giry: Dana Rotaru
Meg Giry: Alexandra Giurcă

Distribuția de context pentru acest musical va fi formată din:

Fantoma de la Operă: Victor Bucur
Christine Daaé: Oana Șerban
Raoul, Viconte de Chagny: Cătălin Petrescu
Monsieur Gilles André: Marin Fagu
Monsieur Firmin: Nicu Zaharia
Carlotta Giudicelli: Rodica Butu
Ubaldo Piangi: Andrei Mihalcea
Madame Giry: Raluca Stoica
Meg Giry: Adina Rojas

“Fantoma de la Operă” în montarea lui Stephen Barlow

Musicalul „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber este una dintre cele mai de succes producţii muzicale din toate timpurile, al cărei succes continuă şi astăzi la mai bine de 25 de ani de la premiera sa. Cu un număr total de peste 130 de milioane de spectatori şi încasări de peste 5.6 miliarde de dolari (mai mari chiar decât ale celebrelor filme hollywoodiene „Titanic”, „ET” și „Star Wars”), „Fantoma de la Operă” este cea mai longevivă producţie de pe Broadway, depăşind recordul de 7.486 de reprezentaţii stabilit de musicalul „Cats”.

„Fantoma de la Operă” a câştigat până în prezent 70 de premii importante, inclusiv trei premii Olivier, cel mai recent fiind Premiul Olivier pentru Cel Mai Popular Show în 2002, un Evening Standard Award, şapte Premii Tony (printre care Cel Mai Bun Musical), şapte Drama Desk Awards şi trei Outer Critic Circle Awards. Spectacolul a fost produs în 151 de oraşe şi 30 de ţări din întreaga lume, printre care: Marea Britanie, Australia, Austria, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Elveţia, Germania, Japonia, Irlanda, Coreea, Mexic, Noua Zeelandă, Olanda, Singapore, Spania, Suedia, Statele Unite, Ungaria, Taiwan şi Thailanda.

Stephen Barlow este unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, cu o carieră desfăşurată în cele mai importante instituţii muzicale din lume (Metropolitan Opera House – New York, Royal Opera House, Covent Garden – Londra, San Francisco Opera, Opera Monte Carlo, Royal National Theatre – Londra, Mariinsky Theatre – Sankt Petersburg etc.).

Printre cele mai recente spectacole ale sale se numără: „Rigoletto” (Opera Naţională Bucureşti şi Lyric Opera of Chicago), „Tosca” (Santa Fe Opera), „Carmen” (Opera Theatre Saint Louis), „La traviata” (Singapore Lyric Opera House), „Le Cour de Celimene” (Wexford, nominalizat la premiul pentru cel mai bun spectacol în cadrul Irish Times Theatre Awards, în 2011), „Cavaleria rusticană”, „Paiaţe”, „Don Pasquale”, „Don Giovanni” şi premiera europeană pentru „Fantastic Mr. Fox” (toate la Opera Holland Park, Londra), „La Bohème” (British Youth Opera), „Flautul fermecat” (Royal Academy of Music), „Trial by Jury” (Covent Garden Festival) şi altele.

Stephen Barlow a fost coregizor pentru cel mai recent musical de pe West End semnat Boublil/Schönberg/Legrand – „Marguerite” şi unul dintre regizorii turneului în Marea Britanie al musicalului „Jesus Christ Superstar”.

Foto: Stephen Barlow – Mediafax Foto – Octav Ganea

16
/10
/19

„Turandot“ de Puccini continuă să fie unul dintre cele mai mari succese de operă ale regizorului Andrei Şerban. Montat iniţial pentru Los Angeles Olympic Arts Festival, „Turandot“ a avut premiera în 1984 la Royal Opera şi Covent Garden, cu o distribuţie excepţională.

15
/10
/19

Noul album byron, ce va fi lansat în București pe 9 noiembrie la Arenele Romane, este un album despre noi, despre România, dedicat n o u ă . "Nouă" – un carusel muzical cu 12 piese despre emigranți dar și despre noi, cei rămași acasă. Un album despre inconștientul colectiv, despre tăceri și mersul nostru zilnic pe ață.

15
/10
/19

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", condusă de Alexander Walker, va avea în program oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar. Soliști invitați sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska și basul Marius Boloș , iar Corul Filarmonicii „George Enescu“ va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul este realizat cu sprijinul Societății Elgar din Marea Britanie.

09
/10
/19

Celebra companie Béjart Ballet se întoarce la București cu un spectacol în premieră, iar două reprezentații de balet contemporan vor avea lor pe 12 și pe 13 octombrie, la Sala Palatului, „Tous les hommes presque toujours s’imaginent” și „7 Danses Grecques”. În spectacol vor evolua și două balerine românce, Oana Cojocaru și Bianca Stoicheciu.

03
/10
/19

O nouă colecție de toamnă, nu doar pentru garderobă, dar și pentru gusturi muzicale: violonistul Răzvan Stoica, pianista Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius susțin un concert extraordinar pe scena din Main Square ParkLake, sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19.00, la propunerea Radio România Muzical.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

01
/10
/19

Într-un an în care a dirijat concerte în întreaga Europă și a putut fi urmărit pe unele dintre cele mai importante scene ale Europei precum Konzerthaus Berlin sau ElbPhilharmonie Hamburg sau într-un inedit turneu în ţările balcanice cu Orchestra Romănă de Tineret și lista ar putea continua, Cristian Mandeal revine în seara de 4 octombrie la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Belgrad. Avându-l ca solist pe pianistul Alexandar Modzar, concertul va avea în program Beethoven - Concertul de pian şi orchestră nr. 4 și Prokofiev - Simfonia a VII-a.

30
/09
/19

Opera Națională București deschide Stagiunea 2019-2020 cu  premiera spectacolului „Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns. Regia poartă semnătura lui Giandomenico Vaccari, coregrafia a fost realizată de către Davide Bombana, iar decorul și costumele de către Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

28
/09
/19

Fundaţia Calea Victoriei te invită pe 7 octombrie, ora 19.00, la un concert călătorie între Orient şi Occident, ce va avea loc în Sala de Spectacole a Cercului Militar Național. Evenimentul marchează închiderea proiectului Laboratorul Schimbării și e o ocazie rară de a asculta live muzică veche și muzică etnică.

27
/09
/19

În deschiderea stagiunii simfonice 2019-2020  a Filarmonicii „George Enescu”, care va avea loc, joi și vineri, 3 și 4 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, îl are invitat pe solistul Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concergebouw.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

25
/09
/19

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu - “…le rendez-vous de la planète musicale” - s-a încheiat în acordurile Simfoniei nr.1, de Ceaikovski, cu viziunea copleșitoare a Orchestrei Regale Concertgebow din Amsterdam. Melomanii au petrecut aproape 200 de ore imersați în muzică interpretată la cel mai înalt nivel internațional.

Page 1 of 13812345...102030...Last »