Se joacă de curând în Bucureşti, într-un nou spaţiu cultural, Apollo 111, deschis în fostul Palat Universul, se joacă, aşadar „Ali: Frica mănâncă sufletul”, în regia lui Radu Jude.
Un articol de Alina Vîlcan|5 ianuarie 2017
Bazat pe un text scris în anii ‘60, după care regizorul german Rainer Werner Fassbinder crea și un film de referință, spectacolul lui Jude te pune în fața unor fermecători marginali – de la bătrâna femeie de serviciu, la arabul african care încearcă să se adapteze în cartierele unui oraș dominat de prejudecăți, ceea ce face textul acesta vechi de mai bine de cincizeci de ani atât de actual.
În adaptarea de față, până la întâlnirea cu cea care îl va lua la ea acasă, Ali locuiește undeva în Berceni. Iar Ali este întruchiparea bunătății umane, care nu ezită să se îndrăgostească de binefăcătoarea lui vârstnică. Va rezista iubirea aceasta ieșită din tipare? Într-o vreme în care migrația arabilor și terorismul ascut preconcepțiile rasiale, Ali îți apare ca un apărător al unei cauze parcă dinainte pierdute. Și mai ales pentru asta merită să-ți rezervi o seară pentru a-l întâlni.
Însă „Ali: Frica mănâncă sufletul” e mai mult de atât. Ai impresia că e o lecție de umanitate pe care o iei ca atare și o duci cu tine mai departe. Și te întrebi oare de ce la Apollo111 spectacolele rămân pentru un timp scurt, determinat, și nu mulți vor apuca să îl vadă. Așadar, grăbiți-vă, ultima întâlnire cu Ali din această iarnă s-ar putea să fie sâmbătă, 28 ianuarie. Până atunci, mai sunt programate alte cinci reprezentații.
Deși „Ali: Frica mănâncă sufletul” nu e cel mai frumos spectacol de teatru. Ba cel mai probabil un critic cu condei ascuțit i-ar găsi destule hibe. Chiar și ca amator ți-ai putea spune, la o adică, ce diferență e, iată, între un film și un spectacol de teatru regizate de același Jude. Dincolo de minusuri, pe care nu le vom enumera aici, căci nu pentru ele merg oamenii la teatru, sunt idei care îți rămân în minte, idei de-o simplitate cuceritoare, precum aceea de a fi buni unii cu alții (mai ales în dragoste!), fără prejudecățile odioase pe care le vezi la vânzătorul de non-stop și fără bârfele vecinelor colportoare sau câte și mai câte. Da, spectacolul lui Jude e cea mai frumoasă lecție de umanitate pe care am văzut-o într-un teatru în anul 2016.
Și apoi, un mic bar cu muzică arăbească și șlagăre românești de altădată, un apartament primitor, din care nu lipsește damigeana cu țuică sau pijamaua răposatului soț, toate acestea creează o atmosferă de intimitate. Tu, spectatorul, ești parcă în același decor în care scenele se derulează rapid, actorii schimbă degrabă roluri, printre cugetările arăbești ale lui Ali, precum aceea care dă titlul spectacolului. Mergeți, mergeți în vechiul Palat Universul (str. Ion Brezoianu 23-25) și acolo veți găsi cel mai nou teatru din oraș, în care îl veți întâlni pe Ali. Iar Ali, veți vedea, cântă ca nimeni altul „Fais-moi du couscous, chéri”, că pe oricine ar emoționa… La rândul vostru, poate că îi veți trimite pe alții să îl vadă, care îi vor trimite pe alții și tot mai mulți dintre noi ne vom aminti astfel, măcar pentru o vreme – căci aceasta rămâne ideea de bază, una aparent atât de simplă – să fim mai buni. Apoi, vom uita.
Din distribuție: Liliana Ghiță, Kamara, Ilinca Hărnuț.
Într-o vreme în care migrația arabilor și terorismul ascut preconcepțiile rasiale, Ali îți apare ca un apărător al unei cauze parcă dinainte pierdute. Și mai ales pentru asta merită să-ți rezervi o seară pentru a-l întâlni.
