Un festival cu şi despre cele 6 orgi istorice din Bucureşti „Cantus Ecclesiae” – Ediția a II-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-festival-cu-si-despre-cele-6-orgi-istorice-din-bucuresti-cantus-ecclesiae-editia-a-ii-a/

Festivalul Internaţional de Orgă „Cantus Ecclesiae”, ajuns la cea de-a doua sa ediţie, propune o viziune ecumenică şi eclectică într-o prezentare hibridă – live/online – abordând un repertoriu organistic inspirat din muzica gregoriană.

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2022

Cover foto: Virgil Oprina

Festivalul se va desfășura în perioada 15 mai – 05 iunie 2022 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică „Sf. Iosif”, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București și Biserica Italiană, invitând publicul la a experimenta pe viu emoția reală a vibrației acestor instrumente deosebite.

Evenimentul are în centru repertoriul organistic inspirat din muzica gregoriană și va cuprinde 12 concerte de orgă, 3 concerte corale, 1 masterclass, 1 cineconcert și 3 interviuri de tip podcast.

Soliştii concertelor vor fi organiști de talie internațională precum Jean-Baptiste Robin, Paolo Oreni sau Karol Hilla, organiști importanți din România precum Steffen Schlandt, Erich Türk sau Eduard Antal, coruri emblemă precum Corul Filarmonicii „George Enescu” dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner, Corul de Copii Radio dirijat de Răzvan Rădos sau Corul Vox Medicalis dirijat de Dr. Tudor Ionescu, dar și profesori și studenți ai claselor de orgă din instituțiile muzicale de învățământ superior din țară: Universitatea Națională de Muzică din București, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.

Ediția din acest an aduce în fața publicului mai multe premiere. În primul rând este vorba despre masterclass-ul susținut de organistul Capelei Regale de la Palatul Versailles, Jean-Baptiste Robin, în al doilea rând este vorba despre conceptul CineConcert – rularea filmului The General 1926 și improvizarea muzicii de către Alexandru Catău, iar în al treilea rând este vorba despre concertul atelier dedicat celor mici oferit de organistul Bisericii Negre din Brașov, Steffen Schlandt.

Cu unele excepţii, numele celor care au scris pentru orgă sunt mai puţin cunoscute, ceea ce nu face ca muzica lor să fie mai puţin impresionantă. În România, orga clasică cu tuburi este în general prea puţin cunoscută, iar în contextul unei culturi muzicale organistice destul de fragile, o astfel de iniţiativă, deschisă unui public potenţial numeros îşi propune tocmai popularizarea muzicii pentru acest instrument.

Pentru conformitate, în cele șaptesprezece concerte ale Festivalului Internațional de Orgă „Cantus Ecclesiae”, va putea fi ascultată muzică de Matthias Weckmann (1616-1674), Louis Marchand (1669-1732), Nicolas de Grigny (1672-1703), Dieterich Buxtehude (1637-1680), Johann Sebastian Bach (1685-1750), Max Reger (1873-1916), Edward Elgar (1857-1934), Gabriel Pierné (1863-1937), Charles Marie Widor (1844-1937), Louis Vierne (1870-1937), Marcel Dupré (1886-1971), Charles Tournemire (1870-1939), Jehan Alein (1911-1940),  Maurice Duruflé (1902-1986), Jean Langlais (1907-1991), Olivier Messiaen (1908-1992), Hans Peter Türk (1940*), Jean Baptiste Robin (1976*).

Festivalul Internațional de Orgă „Cantus Ecclesiae” va prezenta publicului larg frumusețea muzicii de orgă izvorâtă din imaginația diverșilor compozitori ce au avut ca sursă de inspirație teme ale muzicii gregoriene, având ca scop şi ideea de a motiva tinerii organiști, studenți ai instituțiilor de profil din țară, să-și însușească în repertoriul propriu lucrări de inspirație gregoriană și de a-i încuraja să promoveze această muzică și în alte concerte.

Festivalul Internațional de Orgă „Cantus Ecclesiae” este organizat de către Asociația Enarmonia și Arhidieceza Romano-Catolice de București prin „Oficiul pentru bunuri culturale ecleziastice şi patrimoniu”, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București și Asociația Pro Contemporania. Gazdele concertelor vor fi Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, iar interviurile podcast vor fi transmise online pe rețelele de socializare, suportul tehnic fiind asigurat de AngelusTv și Signis România.

F E S T I V A L U L  D E  O R G Ă

CANTUS     ECCLESIAE

– Programul evenimentelor –

15 mai 2022, ora 20:00

Jean-Baptiste Robin (Fr) – Concert de orgă

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif

 17 mai 2022, ora 20:00

Totul despre festival

Invitat: Eduard Antal

Moderator: Bogdan Chenciu

www.festivalorgace.ro/Organcast

18 mai 2022, ora 20:00

Concert la final de Masterclass

Prof. coordonator: Jean-Baptiste Robin

Vor interpreta studenții: Maria Luisa Andrici, Kamilla László, Szilvia Szabó, Vlad Vișenescu, Daniel Ciobanu, Daniel Nesimucă 

19 mai 2022, ora 17:00

Clasa de orgă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca

Vor interpreta: conf.univ.dr. Erich Türk, lect.univ.dr. Amalia Erdős, Krisztian Luptovits, Sámuel Sógor, Flavius Ianchiș, Szilvia Szabó

Universitatea Națională de Muzică București

19 mai 2022, ora 19:00

Vlad Vișenescu (SE) – Concert de orgă

Biserica Italiană

20 mai 2022, ora 20:00

Brita & Jürg Leutert – Concert de orgă

Biserica Evanghelică C.A. București

22 mai 2022, ora 20:00

Alexandru Catău (FR) -CineConcert

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif

24 mai 2022, ora 20:00

Îndrumar organistic

Invitat: conf. univ. dr. Dan Racoveanu

Moderator: Bogdan Chenciu

www.festivalorgace.ro/Organcast

25 mai 2022, ora 19:00

Potyó István – Concert de orgă

Biserica Italiană

26 mai 2022, ora 20:00

Clasa de orgă a Universității Naționale de Muzică București

Vor interpreta: conf. univ. dr. Dan Racoveanu, Maria Luisa Andrici, Daniel Ciobanu, Iulian Bereș, Daniel Nesimucă

Universitatea Națională de Muzică București

27 mai 2022, ora 20:00

Vlad Năstase – Concert de orgă

Biserica Evanghelică C.A. București 

28 mai 2022, ora 20:00

Vox Medicalis – Choral Evensong

Dirijor: Dr. Tudor Ionescu

Organist: Alexandru Simion

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif 

29 mai 2022, ora 20:00

Karol Hilla (PL) – Concert de orgă

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif 

30 mai 2022, ora 20:00

Fabrica constructoare de orgi de la Hărman

Invitat: Árpád Magyar

Moderator: Bogdan Chenciu

www.festivalorgace.ro/Organcast

31 mai 2022, ora 19:00

Corul Filarmonicii „George Enescu” – Bach & Liszt

Dirijor: Iosif Ion Prunner

Organist: Eduard Antal 

01 iunie 2022, ora 19:00

Bruno Medicina (IT) – Concert de orgă

Biserica Italiană

02 iunie 2022, ora 20:00

Eduard Antal – Concert de orgă

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif

03 iunie 2022, ora 20:00

Steffen Schlandt – Concert de orgă

*concert atelier dedicat copiilor

Biserica Evanghelică C.A. București

04 iunie 2022, ora 19:00

Corul de Copii Radio

Dirijor: Răzvan Rădos

Organist: Paolo Oreni (IT) 

05 iunie 2022, ora 20:00

Paolo Oreni (IT) – Concert de orgă

Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif

Mai multe detalii pe www.festivalorgace.ro

17
/12
/20

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naștere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.

12
/12
/20

Proiectul PerformArt – trasee către performanța muzicală a fost finalizat în decembrie în urma a 8 luni de activităţi susţinute de-a lungul atipicului an 2020, vizând traseele educațional-artistice, sau, mai exact, performanța, perfecționarea și direcționarea în carieră pentru tinerii muzicieni.

10
/12
/20

OAMENII MUZICII În secolul 19, coloana sonoră a aristocrației vieneze era valsul, iar Regele valsului a fost Johann Strauss II. Faima uriașă de care s-a bucurat încă din tinerețe a stârnit furia tatălui său, el însuși compozitor celebru. Descoperiți-l pe Strauss fiul - garantat vă va da o stare bună, și poate nici nu veți putea rămâne pe scaun...

09
/12
/20

SoNoRo a împlinit anul acesta 15 ani de existență, ocazie cu care vă invităm să revizităm momentele aparte ale festivalului, de la primii ani când se repeta în săli de birouri până la regăsiri cu locurile natale și lucrări de o sensibilitate copleșitoare, care vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

06
/12
/20

Marți, 8 decembrie, la ora 19, pe canalul de youtube al Filarmonicii, pe facebook-ul Filarmonicii „George Enescu” și pe cel al Radio România Muzical va fi transmis cel de al cincilea concert fără public din cadrul Stagiunii de marți seara 2020-2021.

04
/12
/20

Șapte artiști pop români cântă împreună piesa „Cel mai frumos cadou”, pentru cei mai vulnerabili copii ai României. În plină pandemie, care a afectat profund industria muzicală, dar și societatea românească în ansamblu, artiști importanți din România fac un gest de solidaritate și se alătură pro-bono cauzei Hope and Homes for Children, pentru ca 1600 de copii aflați în risc de separare familială să rămână alături de părinții lor.

04
/12
/20

250 de obiecte de artă semnate Andrei Pandea, câte unul pentru fiecare an trecut de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, vor forma publicul simbolic al concertului online „ATINS prin muzică // Beethoven // Testament”, cu care violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu încheie anul 2020 din cea de-a cincea Stagiune Camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

02
/12
/20

Filarmonica „George Enescu” și Asociația „Clasic e fantastic” anunță un nou concert, din păcate, fără public, din seria Clasic e fantastic. Cum să înțelegem muzica. Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 11, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, se va desfășura o nouă Lecție de jazz ce va fi transmisă on line, în timp real și la care vă invităm să participați.

27
/11
/20

OAMENII MUZICII „A muntagna”, „muntele”, este numele dat de localnici Etnei, vulcanul ce domină Catania. Un munte de frumusețe și emoție a fost și Bellini în peisajul istoriei muzicii, chiar dacă nu a creat extrem de multe lucrări și a murit la nici 34 de ani. Sicilianul blond cu ochi albaștri a rămas unul din cei trei zei absoluți ai Bel canto-ului, alături de Rossini și Donizetti.