Un film despre Primăvara Arabă, marele câştigător al Cinepolitica 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-film-despre-primavara-araba-marele-castigator-al-cinepolitica-2017/

Ciocnirea/ Clash, filmul despre Primăvara Arabă, regizat de Mohamed Diab, a fost desemnat marele câştigător al Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica. Cinepolitica, unicul festival de film politic din România, a adunat în programul de anul acesta 14 filme, aproximativ 2.500 de spectatori.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2017

Clash, de Mohamed Diab – marele câştigător al Festivalului Cinepolitica 2017 / Juriul, format din Oana-Valentina Suciu, sociolog, Nicolae Mandea, rectorul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”, şi Ioan Cristescu, scriitor şi conferenţiar universitar, a apreciat:

“realizarea artistică a filmului din punctual de vedere regizoral, actoricesc şi scenaristic, acuitatea observaţiilor psihologice şi sociale, crearea unui micro-cosmos uman, social, politic universal valabil, actualitatea temei (Primăvara Arabă) pentru evoluţia evenimentelor din Orientul Mijlociu şi efectele directe şi indirecte asupra politicii la nivel mondial, şi modul în care este subliniată importanţa libertăţii presei naţionale şi internaţionale pentru chestiunea drepturilor omului, respectiv a statului de drept”.

Menţiunea specială a fost acordată documentarului “Războiul Regelui/ The King Who Tricked Hitler”, în regia lui Trevor Poots, pentru:

“perspectiva profund umană a peliculei, calitatea pedagogică a modului în care este prezentată istoria recentă a României şi capacitatea de a declanşa gândirea critică în raport cu propria noastră istorie”.

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica a avut loc în perioada 20 – 23 aprilie, la Cinema Elvire Popesco  şi Institutul Balassi din Bucureşti.

Foto: Clash – cinepolitica.ro

 

20
/09
/18

O șansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuși să riște totul, un oraș împânzit de anturaje criminale și alegeri cu mize uriașe, toate în thriller-ul franțuzesc „Banii sunt bani” / „Money’s money”, un film de la regizorul Géla Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forța de a crea suspans așa cum unii nu reușesc într-o carieră întreagă.

20
/09
/18

"Există o fântână a tinereţii: este mintea ta, talentele tale, este creativitatea pe care o aduci în viaţa ta şi în vieţile celor pe care îi iubeşti. Dacă înveţi să foloseşti această sursă, atunci poţi învinge într-adevăr vîrsta." - Sophia Loren.  Considerată un „tezaur naţional“ în Italia natală, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 84 de ani. 

19
/09
/18

Zilele acestea au loc filmările pentru „Luca”, cel mai nou film al lui Horațiu Mălăele,un thriller psihologic, cu influențe de neo-noir, de la maeștrii acestui gen: Polanski (Chinatown), Coppola(The Conversation), sau Scorsese (Taxi Driver). Protagonistul va fi arhetipul acestui gen cinematografic: damnatul.

19
/09
/18

"Nu vreau să fiu singură; vreau să fiu lăsată în pace" - Greta Garbo, fotografiată de Clarence Sinclair Bull, în anul 1931, pentru filmul Mata Hari.

18
/09
/18

Marlon Brando (Stanley Kowalski) și Vivien Leigh (Blanche DuBois), în anul 1951, în filmul „Un tramvai numit dorință” / „A Streetcar Named Desire”, realizat după piesa omonimă a dramaturgului american Tennessee Williams. Filmul regizat de Elia Kazan a avut premiera în urmă cu 67 de ani, într-o zi de 18 septembrie.

17
/09
/18

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care unii și le pot construi, dacă se lasă ghidați de lăcomie.

15
/09
/18

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta și pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Loznița. Este pur și simplu un film mare!

14
/09
/18

Patrick Swayze și soția sa dansând în 1994, la "World Music Awards", pe piesa  lui  Whitney Houston "All the man that I need".  Cei doi s-au cunoscut în 1970, Houston Ballet Dance Company, pe când Lisa Niemi avea 14 ani. Patrick, fiul proprietarului și directorului companiei de dans, avea 18 ani.