Un muzicolog de referință: Constantin Brăiloiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-muzicolog-de-referin%c8%9b%c4%83-constantin-br%c4%83iloiu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut şansa unei pregătiri excepţionale şi apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activităţii în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiştii din România şi cei din Europa.

Un articol de Georgeta Filitti|20 noiembrie 2017

Și-a început pregătirea muzicală la București și a continuat-o la Viena, Lausanne și Paris. Aici urmează Conservatorul și îi cunoaște pe Maurice Ravel, Arthur Honegger și Darius Milhaud. Intenționa să ajungă compozitor, de aceea și-a însușit o cultură muzicală de expresie occidentală profundă. Întors în țară, în 1920, se numără printre fondatorii Societății Compozitorilor Români (a fost secretarul ei general între 1926 și 1943).

Se orientează rapid spre folclor, în așa fel încât în 1928 creează arhiva de folclor a Societății Compozitorilor. Trei ani mai târziu, elaborează o metodă de culegere a folclorului muzical. Specialiștii apreciază că în felul acesta a marcat istoria folcloristicii europene. În spațiul românesc, între 1928 și 1943, a înregistrat peste 7000 de melodii, lucrând cu echipele formate de sociologul Dimitrie Gusti în 289 de sate.

C.B. ajunge profesor de istoria muzicii și folclor muzical la Conservatorul din București și la Academia de Muzică Religioasă a Patriarhiei. Paul Morand, mare admirator al său, i-a descris tehnica de lucru în strângerea materialului folcloric, felul de înregistrare pe cilindri de parafină, filmarea celor intervievați, întocmirea fișelor individuale. Era o muncă răbdurie de ”adevărat călugăr de la Muntele Athos”.

Din 1948 s-a stabilit la Paris, ajungând cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică al Franței. Spirit creator prin excelență, C.B. a repetat în Franța gestul din România, fondând la Geneva Arhiva internațională de folclor. I-a fost director între 1944 și 1958. S-a implicat de asemenea în întemeierea Cercului internațional de studii etnomuzicale din Belgia. Lucrarea sa Viața muzicală a unui sat. Cercetări privind repertoriul din Drăguș a devenit clasică. Este o îmbinare fericită între cercetarea fondului muzical și constatări sociologice, fiind considerată ”piatra de hotar” în etnomuzicologia contemporană. Activitatea sa în cadrul colecției universale de muzică populară (sub egida UNESCO) a însemnat, între altele, realizarea a 40 de discuri cu piese muzicale culese de la 169 de etnii din Europa, Asia și Africa. Folclorul românesc rămâne o constantă în preocupările sale și la Museé de lʹHomme de la Paris scoate, în 1950, 4 discuri din creația țări sale. Acolo se află depuse 3500 pagini manuscrise, aproape 1000 de melodii transcrise, imagini foto, fișe ș.a. Rămâne memorabilă și creația sa de compozitor (muzică corală și de cameră), ca și cea de pedagog (cu manuale de muzică pentru diferite clase).

Franța i-a prețuit în mod particular activitatea și l-a decorat cu Legiunea de Onoare (1929). În România opera sa a fost publicată în patru volume, între 1967 și 1980. În 1990, Academia Română i-a recunoscut calitatea de membru al ei, conferită în 1946.



23
/09
/14

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE S-a căsătorit la doar 18 ani, cu prinţul Mihai Cantacuzino, cu 12 ani mai în vârstă decât ea. În timpul căsniciei, l-a cunoscut pe George Enescu, iar muzicianul s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Maruca l-a iubit până la nebunie şi pe filosoful Nae Ionescu.

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

20
/08
/14

Nici un actor român n-a cunoscut după al Doilea Război Mondial o asemenea popularitate uriaşă. N-a lansat un personaj, ca apoi, popularitatea să-i crească în rândul publicului, așa cum a fost Grigore Vasiliu care a devenit peste noapte şi “Birlic”; sau Amza Pellea care l-a zămislit pe “Nea Mărin”, cu mare succes la public.

11
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ N-a trecut printr-o şcoală de teatru, dar la spectacolele care au la bază texte scrise de el, se râde mult. Se spune că, în dramaturgie, Teodor Mazilu este „al doilea după Caragiale”. S-a născut pe 11 august 1930.

06
/08
/14

MEMORIA CULTURALĂ. A regizat într-o vreme când nu exista şcoală de regie de teatru (și a dat mari spectacole), a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). I se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu s-a născut la 15 august 1896, la București.

12
/07
/14

George Calboreanu este actorul care a rămas în memoria oamenilor de teatru prin interpretări memorabile, în roluri de tragedie şi dramă: Hamlet, dar mai ales Ştefan cel Mare. Eroul lui Delavrancea întruchipat de Calboreanu nu răspundea prin violenţă şi furie, ci prin curaj şi generozitate.