A trecut deja o vreme de când în Franţa face vâlvă o întâmplare cu mai multe tăişuri, un fapt de viaţă ce constituie un foarte bun prilej de reflecţie, cazul fiindu-le cunoscut oamenilor de litere. Pe scurt, Kamel Daoud, scriitorul franco-algerian recompensat în 2024 cu Premiul Goncourt pentru romanul „Houris”, a fost dat în judecată pentru încălcarea dreptului la viaţă privată de o tânără care susţine că romancierul i-a scris povestea fără a-i fi cerut permisiunea.
Un articol de Monica Andronescu|16 februarie 2025
Pe 13 februarie, anunță cotidianul „Le Figaro”, citând agenția de presă AFP, s-a anunțat începerea urmării penale, prima înfățișare fiind programată pe 7 mai la tribunalul din Paris. Saâda Arbane, algerianca tânără care susține, citând pasaje din romanul publicat la prestigioasa editură Gallimard, că stă la originea lui Aube, eroina fără glas din „Houris”, victimă a violenței, pretinde că scriitorul nu a făcut decât să-i… fure biografia și să-i spună povestea în romanul său ce denunță absurdul și atrocitatea unei lumi prinse în capcana ignoranței criminale. Este exclus ca asemănările între biografia personală și viața personajului din romanul premiat să fie întâmplătoare, a afirmat reclamanta încă de anul trecut, la scurtă vreme după anunțarea premiului, drept care speța trebuie tranșată într-un tribunal, iar vinovatul trebuie să plătească 200 000 de euro daune și cheltuieli de judecată.
Povestea, evident, creștere interesul față de „Houris”, un roman ce luminează necruțător întunericul unor minți omenești, o ficțiune ce confirmă adeziunile cunoscute ale scriitorului, precum și luptele lui constante pentru libertatea de exprimare și pentru drepturile omului. Într-un fel sau altul, ele sunt explorate în toate scrierile scriitorului algerian care locuiește de mult în Franța și pe care cititorii români îl știu din „Zatar sau Psalmii”, romanul publicat la Polirom în urmă cu câțiva ani. „Houris” constituie o continuare a preocupărilor lui și, spunând povestea lui Aude, pună sub lupă agresiunea și absurdul unui război civil și ridică o serie de întrebări despre lumea noastră și capcanele violenței de un fel sau altul.
Dar „Aude sunt eu”, susține reclamanta Saâda Arbane, afirmând că scriitorul i-a… furat povestea. În perioada 2015-2013 aceasta a fost pacienta psihiatrei Aicha Dehdouh, cu care Kamel Daoud s-a căsătorit în anul 2016 și, se afirmă în rechizitoriu, potrivit sursei citate, „nu și-a dat niciodată acordul ca povestea ei să fie folosită de domnul Daoud”.
Scriitorul franco-algerian aflat într-o relație mai mult decât tensionată cu țara sa natală, precum conaționalul său, scriitorul Boualem Sansal, a afirmat încă de la sfârșitul anului trecut că povestea e „publică” în Algeria și că romanul lui „nu povestește viața” Saâdei Arbane. De altfel, în Algeria romanul nici nu poate fi publicat, căci ar intra sub incidența unei legi ce interzice apariția oricărei opere despre deceniul negru 1992-2002, soldat cu cel puțin 200 000 de mii de vieți pierdute.
Antoine Gallimard, președintele celebrei edituri pariziene care a publicată pentru prima dată o carte semnată de scriitorul franco-algerian, a afirmat pe 18 noiembrie, într-un comunicat de presă: „Dacă Houris e inspirat din întâmplări tragice petrecute în Algeria, în timpul războiului civil din anii 1990, intriga, personajele și eroine sunt pur fictive. Încă de la publicarea romanului, Kamel Douad face obiectul unor violente campanii de defăimare orchestrare de anumite cercuri din apropierea unui regim a cărui natură o cunoaște toată lumea”.
„O carte curajoasă”, „O carte tulburătoare”, „o capodoperă” – iată câteva dintre multele calificative entuziaste pe care „Houris”, romanul unei femei care-și caută vocea, le-a primit în presa din Franța, unde scriitorul s-a afirmat prin mai multe volume, încă de la primul roman, „Cazul Meursault, contraanchetă” (2013), câștigător al Premiului Goncourt și al mai multor distincții, roman care se întorcea la celebrul personaj al lui Albert Camus, privind toată povestea prin alți ochi.
Și, cum totul este o chestiune de perspectivă, și întreaga întâmplare din jurul romanului, în curs de traducere la imprintul Anansi al Editurii Trei, nu face decât să reînsuflețească întrebări pe care cunoscătorii de literatură au avut ocazia să și le pună de suficiente ori sau chiar în permanență începând de secolul trecut: Care este relația dintre adevărul istoric și/sau biografic și ficțiune? Până unde merge libertatea scriitorului de a inventa lumi și personaje?
