Una dintre marile frumuseţi ale anilor ’60, faţă în faţă cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”
https://www.ziarulmetropolis.ro/una-dintre-marile-frumuseti-ale-anilor-60-fata-in-fata-cu-catalin-stefanescu-la-garantat-100/

A jucat în peste 60 de filme, a colaborat cu regizori din întreaga lume, de la Luchino Visconti şi Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet şi Alan Parker. Duminică, 31 octombrie, la 23.00, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe de film şi teatru pe plan internaţional, Charlotte Rampling este invitata lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, de la TVR 1.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2021

„La început… nu eram deloc înclinată să fac filme. Nu era stabilit dinainte. Nu ştiam pentru ce eram destinată. Dar am fost luată, la propriu, de pe stradă, ca să filmez. Exact aşa s-a întâmplat. Mergeam pe stradă, era multă lume şi cineva mi-a strigat: Vrei să joci într-un film?. Aşa s-a întâmplat, am avut un rol foarte mic prima dată. Dar nu sunt un caz unic. Asta se întâmpla în anii 1960, când totul era în mişcare. Şi oricine putea, dintr-o dată, să joace într-un film”, aşa începe povestea unei mari actriţe.

Model, actriţă de teatru, cântăreaţă, actriţă de film, actriţă de televiziune. Considerată una dintre marile frumuseţi ale anilor ’60, Charlotte Rampling a jucat în peste 60 de filme cunoscute în toată lumea, a obţinut numeroase premii, printre care un César (anul 2000) şi Premiul pentru cea mai bună actriţă oferit de Academia Europeană de Film. Anul acesta, actriţa Charlotte Rampling a fost prezentă la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ocazie cu care Cătălin Ştefănescu a înregistrat un interviu pe care ni-l oferă în exclusivitate, duminică seară, la TVR 1.

„Artistă cu o reputație cu totul deosebită, câștigată de-a lungul anilor în cinematografia de artă, atât în Marea Britanie, Franța, Italia, cât și peste Ocean, actrița Charlotte Rampling ne face cinstea unei întâlniri–eveniment, filmată în Catedrala Evanghelică de la Sibiu” – Cătălin Ştefănescu ne dă întâlnire la o nouă ediţie de neratat „Garantat 100%”, la care invitată este o stea a cinematografului mondial, duminică, 31 octombrie, de la 23.00, la TVR 1.

„Viaţa e plină de trucuri. Ai nevoie de ele. Avem nevoie de magie. Magia înseamnă trucuri” – Charlotte Rampling, în dialogul cu Cătălin Ştefănescu

La „Garantat 100%”, invitata lui Cătălin Ştefănescu rememorează perioadele de colaborare cu mari regizori ai cinematografiei mondiale, de la Luchino Visconti și Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet și Alan Parker.

Tot duminică seară, în dialogul cu Cătălin Ştefănescu, Charlotte Rampling face o analiză profundă a felului în care vede actoria de film și industria spectacolului, dar vorbește pe larg și despre efectele pe care le are nivelul actual de expunere publică la care sunt supuși actorii din filmele și serialele de succes.

„Oamenii mă întreabă uneori: Şi chiar simţeai asta? Iar eu răspund Ce crezi c-am făcut? Normal că simţeam!”. Există lucruri care nu-ţi sunt specifice ţie, dar de care personajul tău are nevoie. Astea sunt trucurile meseriei. Diferite lucruri pe care le faci. Viaţa e plină de trucuri. Ai nevoie de ele. Avem nevoie de magie. Magia înseamnă trucuri”.

„Ceea ce fac eu nu este, cred, neapărat o slujbă. Dar să spunem că e slujba mea”, Charlotte Rampling la „Garantat 100%”.

Faimoasa actriţă nu ezită să răspundă la întrebări despre perioada în care a fost căsătorită cu muzicianul Jean-Michel Jarre, așa cum discută, cu toată deschiderea, și despre alte momente ale vieții și carierei sale.

„A fost o comunicare ieșită din comun. Este vorba despre lucruri profund legate de meseria de actor, pe care le spune Charlotte Rampling de-a lungul acestui interviu. Şi un dialog cu totul extraordinar, pe care mi-l aduc aminte cu mare plăcere și abia aștept să-l vadă şi telespectatorii”, mărturiseşte Cătălin Ştefănescu.

La împlinirea a 22 de ani de existență, emisiunea „Garantat 100%” continuă în forță cu un nou sezon. Personalități de anvergură mondială povestesc, în exclusivitate pentru „Garantat 100%”, la TVR 1, momente memorabile din viețile și din carierele lor. Wynton Marsalis, trompetistul, compozitorul, directorul artistic al Jazz at Lincoln Center, singurul muzician din lume care a câștigat Premiul Grammy, în același an, atât pentru jazz, cât și pentru muzică clasică, a fost invitatul lui Cătălin Ştefănescu pe 3 octombrie.

„În toamna aceasta, în sezonul cu numărul 44, le oferim tuturor celor care ne vor urmări la TVR 1 o serie de întâlniri-eveniment, reafirmându-ne felul de a înțelege ideea de televiziune publică. În anul la capătul căruia Televiziunea Română va împlini 65 de ani”, punctează Cătălin Ştefănescu, realizatorul şi moderatorul „Garantat 100%”.

23
/07
/14

După realizarea scenografiei pentru multe producții românești și pentru coproducții internaționale, Mihaela Ularu, mama actriţei Ana Ularu, a revenit la prima pasiune a sa, teatrul, realizând costumele din spectacolul independent „În parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, cu Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas în distribuţie.

15
/07
/14

Andreea Bibiri spune că în teatru nu există democrație. Mărturisește că regizorul care a influențat-o cel mai mult a fost Liviu Ciulei și vorbește despre prima ei colaborare cu actorul Marius Manole, într-un spectacol „un pic cam personal“, „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste“.

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

13
/06
/14

Actrița Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanțate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârșit cu actrița, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări și despre perserverența pe care trebuie să o conții pentru evoluția profesională.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa: