-->

UNATC Alternativ – Școala de Duminică își așteaptă cursanții din 14 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-alternativ-scoala-de-duminica-isi-asteapta-cursantii-din-14-noiembrie/

Pentru al nouălea an consecutiv, UNATC rămâne dedicat pasiunii pentru artă, oferind oricui şansa unei pregătiri intensive, într-un mediu academic de excelenţă. 

Un articol de Liliana Matei|1 noiembrie 2021

Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC Alternativ – Școala de Duminică oferă tuturor șansa de a studia specializări din domeniul teatru și cinematografie într-un format de scurtă durată.

UNATC Alternativ este centrat pe cursuri intensive, eficiente din punct de vedere al timpului și cu un conținut bogat de cunoaștere aplicată. Conceptul este dedicat omului modern care dorește să-și dezvolte noi abilități creative, fără a se dedice statutului de student permanent.

Școala de Duminică este un proiect educativ destinat tuturor categoriilor de vârstă, indiferent de pregătirea profesională, girat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ’’I.L.Caragiale’’.

Școala de Duminică oferă un cadru profesionist de pregătire teoretică şi practică celor care vor să dobândească noţiuni elementare şi practici avansate în domenii în care, astăzi, se investeşte extrem de puţin în învăţămîntul românesc.

Școala de Duminică îşi propune să implementeze un model educaţional bazat pe câteva noţiuni de bază: accesul la cultură şi la noţiuni fundamentale din domeniile de referinţă teatru şi film, promovarea unor cursuri concepute interactiv, diseminarea informaţiilor de specialitate şi formarea unui mod de a gândi teatral şi cinematografic.

Cursuri disponibile:

Actorie pentru copii (7 – 14 ani) workshop intensiv

Actorie pentru adolescenți – workshop intensiv dedicat liceenilor

Actorie (începând cu vârsta de 18 ani)

Coregrafie; Mișcare, Armonie, Ritm – (începând cu vârsta de 15 ani)

Coregrafie; Mișcare, Armonie, Ritm – pentru copii (8 -14 ani)

Dezvoltare personală prin tehnici de teatru și film

Educația și expresia vorbirii. Tehnici de comunicare

Fotografie; tehnici și elemente ce țin de estetica limbajului vizual

Introducere în animație

Primii pași în producția video:de la idee la post-producție și online

Producția de film

Introducere în regia de film

Regie de film și Poetici Cinematografice

Scenariul de film, TV, web: de la teorie la practică

Scenografie – Arta vizuală a teatrului

Cursurile încep în data de 14 noiembrie. La finalul cursului, fiecare participant va obţine un atestat de absolvire eliberat de UNATC.

Există cursuri care se desfășoară față în față, dar și cursuri în format exclusiv online. Conform reglementărilor în vigoare, participarea fizică la cursuri este permisă doar persoanelor care fac dovada, prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, că se află în una din situaţiile prevăzute mai jos:

Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Mai multe detalii despre fiecare curs în parte, precum și despre modalitatea de înscriere, durată și costuri, aici.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.