Undeva, cândva… Alain Delon & Romy Schneider
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva-alain-delon-romy-schneider/

Romy Schneider ar fi împlinit, ieri, 80 de ani, prilej pentru Alain Delon să îi aducă un omagiu emoţionant celei care i-a fost iubită şi colegă de platou. 

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2018

„Cei care au iubit-o şi încă o iubesc să se gândească la ea. Mulţumesc”, a scris Alain Delon pe pagina de efemeride al ziarului „Le Figaro”, amintind că „Rosemarie Albach-Retty, cunoscută ca Romy Schneider„, ar fi împlinit la 23 septembrie, 80 de ani.

Actriţa, născută la Viena şi care a primit naţionalitatea franceză după ce şi-a desfăşurat o bună parte din carieră în Franţa, a murit la 29 mai 1982, la domiciliul său din Paris.

Alain Delon şi Romy Schneider s-au cunoscut în timpul filmărilor la „Christine”, de Pierre Gaspard-Huit, în 1958. Revista Marie Claire amintea că prima impresie între cei doi nu a lăsat să se întrevadă o relaţie amoroasă. „Este frumoasă, dar foarte capricioasă şi plictisitoare”, a spus atunci actorul, reproşându-i că nu vorbeşte bine franceza. .

Delon avea 23 de ani iar Romy 20 şi s-au logodit un an mai târziu. Iubirea lor a durat cinci ani, dar nu au ajuns să se căsătorească, Delon fiind cel care a pus capăt relaţiei lor.

După zece ani ei s-au reîntâlnit, aminteşte revista, pe platourile de filmare la ordinele regizorului Jacques Deray, care a făcut din ei o pereche legendară în filmul „La Piscine”

Foto: Alain Delon & Romy Schneider – facebook

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi