Undeva, cândva… Elvis Presley & Priscilla, mai 1968
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva/

Elvis Presley şi soţia sa Priscilla, în vacanţă, în urmă cu exact jumătate de veac. Hawaii, sfârşitul lunii mai, 1968. Priscilla Presley împlineşte, astăzi, 73 de ani

Un articol de Petre Ivan|24 mai 2018

În 1967, Elvis Presley s-a căsătorit cu Priscilla Ann Beaulieu, pe când aceasta avea 21 de ani, după şapte ani de relaţie. Nouă luni mai târziu, aceasta a dat naştere singurului copil al cuplului, Lisa Marie.

„Elvis nu prea ieşea în oraş, nu mânca în restaurante deoarece oamenii i-ar fi făcut poze şi nu voia să fie fotografiat cu furculiţa în gură. Noi trăiam cu adevărat într-o bulă: el închiria tot parcul dacă voiam să ne dăm în roller coaster şi karturi sau dacă mergeam să ne plimbăm cu rolele“, mărturisea Priscilla.

Chiar dacă uneori era „distractiv“, căsnicia n-a funcţionat. Priscilla Presley avea 27 de ani când ea şi Elvis s-au despărţit, chiar dacă actriţa declara că sentimentele erau încă vii: „Nu am divorţat de el pentru că nu-l mai iubeam, el a fost într-adevăr dragostea vieţii mele. Am plecat pentru că aveam nevoie să aflu cum este lumea cu adevărat“.

Într-un interviu din 2015 pentru HuffPost, fosta soție a lui Elvis Presley recunoștea că în ciuda „momentelor minunate“ petrecute împreună,  atenţia publică îndreptată asupra ei în timpul şi după încheierea căsătoriei a fost greu de suportat: „Lumea m-a urât pentru că m-am căsătorit cu el, apoi m-a urât pentru că am divorţat. Oamenii te criticau deşi nu ştiau cum era viaţa ta şi că încercai cu disperare să fii o soţie bună, să fii o mamă bună şi o companie plăcută. A fost un drum greu“.

Foto: Elvis Presley & Priscilla – facebook

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.