Unele dintre cele mai bune producţii cinematografice, prezentate la Zilele Filmului Maghiar
https://www.ziarulmetropolis.ro/unele-dintre-cele-mai-bune-productii-cinematografice-prezentate-la-zilele-filmului-maghiar/

Unele dintre cele mai bune filme realizate de cineaştii din Ungaria vor fi prezentate la Deva în cadrul Zilelor Filmului Maghiar, manifestarea culturală fiind organizată sâmbătă şi duminică, la sala mare a Teatrului de Artă, în colaborare cu Institutul Cultural Balassi din ţara vecină. ”Filmele sunt producţii premiate pe plan naţional şi internaţional. Ele vor […]

Un articol de Andrada Văsii|1 februarie 2013

Unele dintre cele mai bune filme realizate de cineaştii din Ungaria vor fi prezentate la Deva în cadrul Zilelor Filmului Maghiar, manifestarea culturală fiind organizată sâmbătă şi duminică, la sala mare a Teatrului de Artă, în colaborare cu Institutul Cultural Balassi din ţara vecină.

”Filmele sunt producţii premiate pe plan naţional şi internaţional. Ele vor fi prezentate la acest sfârşit de săptămână şi în week-end-ul următor”, a declarat, vineri, regizorul Mihai Panaitescu, de la Teatrul de Artă Deva, membru în echipa de coordonare a proiectului.

Zilele Filmului Maghiar se vor deschide sâmbătă cu producţia ”Tigrul de sticlă 3”, o comedie în regia lui Rudolf Peter. Filmul a fost recompensat în anul 2010 cu Premiul ”Petróczy Sándor” al Asociaţiei Naţionale a Cineaştilor Maghiari, pentru filmul maghiar cu cel mai mare număr de spectatori, şi cu Premiul publicului ”Michael Curtiz”, la Festivalul de Film Maghiar de la Los Angeles, din anul 2011.

Evenimentul cultural va continua duminică, publicul iubitor de film fiind invitat să vizioneze comedia ”Copiii dragonului verde”, semnată de Miklauzic Bence în anul 2011 şi care prezintă aventura unui agent imobiliar divorţat care primeşte de la şeful său sarcina să vândă un depozit din suburbii.

Zilele Filmului Maghiar vor continua apoi peste o săptămână, când vor fi proiectate producţiile ”Poligamy”, regia Orosz Denes (2009) şi ”Aventurierii”, regia Gergely Peterfy (2008).

Toate spectacolele vor începe la ora 19,00, iar accesul publicului în sală este liber.

Sursa: Agerpres

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.