Valentina Zaharia, într-un nou spectacol la UNTEATRU
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-zaharia-intr-un-nou-spectacol-la-unteatru/

UNTEATRU anunţă un nou spectacol. Valentina Zaharia revine cu o forţă şi cu o energie de neînchipuit într-o piesă puternică: „Lumea dinăuntru / World Within“ de John Elsom.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2017

Pe patul de spital, o femeie care suferă de sindromul locked in decide să trăiască în urma unei revelații la cumpăna dintre viață și moarte.

„Nu se întâmplă nimic multă vreme și apoi se întâmplă totul deodată.”

La granița dintre sunt sau nu sunt, Eva alunecă într-un vârtej de amintiri, gânduri și vise. Navigând fără o busolă clară între straturile realității care îi marchează percepția, traseul subiectiv o poartă într-un memory play spre lumea intimă și carnavalescă a omului blocat, nu doar în propriul trup ci și în propria minte.

Dualitatea marchează fiecare aspect, linia dintre real și imaginar e fină ca o pleoapă, înăuntrul se confundă cu ce-i în afară, ochiul se poate mișca doar pe verticală, criza violentă ce zguduie interiorul reușește doar să zgârie suprafața exteriorului, se joacă noaptea minții cu lumina neonului de spital – toate astea în timp ce un copil descoperă foarte devreme ce înseamnă moartea și un bătrân redescoperă foarte târziu ce însemnă viața.

valentina-zaharia.-lumea-dinauntru.-10

Despre acest spectacol și rol, Valentina Zaharia mărturisește: „Afirmam nu de mult că îmi doresc să joc personaje scrise pentru mine.

Textul spectacolului LUMEA DINĂUNTRU s-a născut din selecția mea de scrieri primite de la John Elsom, abil descompuse și recompuse de Catinca Drăgănescu. Îmi dă sentimentul că a fost scris pentru mine și, într-un fel, despre mine.

Piesa vorbește înfricoșător de just despre lumea din mintea mea, despre abiacunoscutul dinăuntrul meu. Dar spectatorii mi-au mărturisit că și ei au simțit același lucru, fiecare despre șine, privindu-l ! Cum se poate una că asta ?

Se pare că în timp ce eram atentă doar la mine, am reușit să facem un spectacol foarte bun. Mulțumesc Catinca și John!”

valentina-zaharia.-lumea-dinauntru.-6

“În urmă cu trei ani am terminat de scris o serie de 10 povestiri despre experiențele stranii și iraționale care ne transformă viața. Le-am oferit actriței Valentina Zaharia, cu speranța că-i vor plăcea și că va dori să facă din ele un spectacol lectură în limba română și engleză.

Ea a ales să lucreze cu dramaturga și regizoarea Catinca Drăgănescu, pentru a transforma într-un spectacol unitar, spre uimirea și încântarea mea, două dintre povestiri: War Effort și Worship. Dar acestea erau două povești foarte diferite, una despre viața unui băiețel în vreme de război și cea de-a doua despre un bărbat paralizat pe patul de spital. Primul personaj era optimist pe când cel de-al doilea plin de amărăciune și deziluzionat.

Valentina și Catinca au înțeles că acestea sunt stări de spirit prin care trecem cu toți, indiferent de vârstă, circumstanțele de viață și sex. În versiunea lor copilul, acum fetiță, se desprinde ca o amintire din corpul imobil al femeii bolnave.

Spectacolul „Lumea dinăuntru/ World Within” de la Teatrul UNTEATRU este magic iar interpretarea adaugă o nouă dimensiune operei originale. L-am urmărit într-o stare de transă, profund mișcat și mândru că artiști atât de talentați au răspuns invitației mele. Aștept cu nerăbdare să revăd spectacolul și în limba engleză, la Londra și Edinburgh“ – John Elsom

De cealaltă parte, Catinca Drăgănescu spune: „Citind povestirile lui John Elsom, m-a cuprins o stare de neliniște și disconfort interior. A fost ca un duș rece care m-a trezit la realitate pentru că am descoperit în textele lui întrebări incomode de care și eu la rândul meu fug. De data asta însă m-am oprit și am reflectat îndelung asupra a ceea ce înseamnă de fapt această fugă. Înseamnă că mi-e frică să stau față în față cu mine, pentru că s-ar putea să nu mă recunosc și atunci toată colecția de iluzii cosmetizate care se numește viața mea s-ar putea să dispară sub ochii mei. Și cine aș mai fi eu atunci? Cu gândurile astea am început repetițiile și de aceea, pentru mine, Lumea dinăuntru este un spectacol despre confruntarea cu sinele. O femeie oarecare, să îi zicem Eva, rămâne blocată în propriul corp și începe să călătorească printr-o rețea fabuloasă de gânduri și amintiri, alunecând printre realități trecute sau viitoare, spre sine. Doar că ea nu știe asta și atunci călătoria devine un purgatoriu personal cu destinație neanunțata, un bricabrac.”

–-

Următoarea reprezentație a spectacolului Lumea dinauntru/ World Within: 25 ianuarie, ora 20:00, la UNTEATRU

Detalii despre toate spectacolele, concertele și bilete online aici: http://unteatru.ro/bilete/

John Elsom este scriitor, fondator al Bush Theater din Londra si Presedinte Onorific al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru.

Lumea dinăuntru / World Within de John Elsom
Traducere: Octavian Avramescu, Valetina Zaharia și Catinca Drăgănescu
Cu: Valentina Zaharia
Regia: Catinca Drăgănescu
Scenografia: Ioana Drăgănescu

Despre UNTEATRU:

UNTEATRU este un proiect cultural independent rezultat din dorința înființării unui spațiu dedicat activităților artistice. Trăsătura care conferă unicitate proiectului este obiectivul exclusiv cultural de la care organizatorii nu se abat: UNTEATRU nu servește scopurilor comerciale. El funcționează din 2010 ca vitrină în care produsul cultural devine exponat, iar spectatorul vizitator. Obiectivele UNTEATRU sunt vizibilitatea și promovarea tânărului artist, asigurarea unui spațiu de repetiții și producții independente și educația prin cultură.

11
/07
/13

Ideo Ideis, festivalul de teatru tânăr care se desfășoară în fiecare august la Alexandria, este o baie de entuziasm şi de creativitate, în cadrul a nouă zile de educaţie alternativă la care, până acum, aveau acces doar elevii care se înscriseseră în competiție. Începând cu săptămâna aceasta, spiritul Ideo Ideis poate fi gustat şi pe site-ul Indygen.ro.

10
/07
/13

Actorul Valentin Uritescu a acordat un interviu pentru emisiunea Digicult, cu prilejul lansării cărţii sale autobiografice, „Să ai grijă de cel bun din tine“. Interviul va fi difuzat sâmbătă, 13 iulie, de la ora 14.30, la Digi 24. „Eu mă consider realizat ca actor: mă iubesc oamenii... mă ştiu toţi... Mă trezesc că mă bucur de o simpatie nebună!“, spune Valentin Uritescu.

10
/07
/13

Pe 1 iulie s-a încheiat sesiunea de înscriere pentru preselecţie la Gala Tânărului Actor – HOP, totalizând 204 actori. În 15, 16 şi 17 iulie a.c, la Sala Multimedia şi Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti tinerii actori vor trebui să convingă juriul format din Radu Afrim, George Ivaşcu, Nicoleta Lefter, Nicu Mihoc, Cristina Rusiecki şi Oana Stoica că sunt impresionanţi, strălucitori şi merită să intre în cursa pentru cel mai bun tânăr actor.

10
/07
/13

Joi, 11 iulie, va avea loc proiecţia în aer liber a filmului ,,Grădina lui Celibidache", regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul marelui dirijor român. Evenimentul va avea loc în parcul Herăstrău, pe Pajiştea Pescăruş, începând cu ora 21.15 şi face parte din seria de evenimente organizate sub umbrela proiectului Roaba de cultură, de către Asociaţia Green Revolution.

09
/07
/13

Aleea Diagon din lumea ficţională a celebrului vrăjitor Harry Potter poate fi vizitată cu ajutorul aplicaţiei Street View a Google Maps. Fanii seriei „Harry Potter" pot să viziteze o parte din lumea celebrului vrăjitor de acasă sau de la birou. Google a adăugat în aplicaţia Street View aleea Diagon (Diagon Alley) reconstituită la studiourile Warner Bros. din Londra.