Vara Magică a pus în vânzare biletele pentru toate concertele în aer liber, din Curtea Ateneului Român, din iulie şi august
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-magica-a-pus-in-vanzare-biletele-pentru-toate-concertele-in-aer-liber-din-curtea-ateneului-roman-din-iulie-si-august/

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internaţional „Vara Magică”, care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2020

Biletele se pot găsi pe www.bilete.rowww.lanto.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Concertele din această săptămână vor fi susţinute în Curtea Ateneului Român de Ansamblul Raro, compus din Andrey Baranov – vioară, Erik Schumann – vioară, Răzvan Popovici – viola, Justus Grimm – violoncel, Diana Ketler – pian, cu două cvintete de Dvorak şi Brahms, pe 22 iulie, de la ora 20 şi de celebra mezzo-soprană Ruxandra Donose, acompaniată de pianistul Sergiu Tuhuţiu pe 23 iulie, de la ora 20, cu un program divers de arii din opere, lieduri şi canzonette din repertoriul internaţional şi românesc.

Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se desfășoară de pe 15 iulie, până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul “Anul Beethoven la Bucureşti”.

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va aduce în 2020 pe originala scenă din faţa Ateneului formaţii orchestrale printre care Orchestra Camerata Regală, dirijor Constantin Adrian Grigore, solistă Rebekka Hartmann – vioară, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandealsolist Ștefan Cazacu – violoncel, ansamblu ce evoluează în două seri cu programe diferite, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky  – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu şi recitaluri camerale extraordinare susţinute, printre alţii, de Cvartetul ARCADIA, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, de Octetul Regal şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian.

Așadar, din 15 iulie până pe 27 august, 7 seri orchestrale şi 7 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” OPEN AIR, în curtea Ateneului Român.

Programul integral pe www.lanto.ro

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.