Vârstele Lunii, de Sam Shepard, în premieră în România, la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/varstele-lunii-de-sam-shepard-in-premiera-in-romania-la-unteatru/

Una dintre ultimele piese ale lui Sam Shepard (1943-2017), câştigător al premiului Pulitzer şi unul dintre cei mai mari dramaturgi americani contemporani, Vârstele Lunii, este tradusă şi montată pentru prima oară în România, în regia lui Toma Dănilă, avându-i în distribuţie pe Gelu Niţu şi Constantin Cojocaru.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2018

Premiera de la Unteatru (Sfinții Apostoli 44) se va juca în 30 ianuarie, fiind precedată de o avanpremieră, în 23 ianuarie, ambele spectacole, de la ora 20:00.

Scrisă în 2009, Vârstele Luniia fost inițial pusă în scenă la Peacock Theater, din Dublin, Irlanda, cu renumiții actori Stephen Fry și Sean McGinley, apoi, în 2010, la New York, cu aceeași distribuție.

„Nu ne putem înțelege cu adevărat decât dacă ne uităm în urma noastră“, spune Toma Dănilă.

Nu putem deveni mai buni decât dacă privim la cei care au trecut, înainte de noi, prin aceleași sentimente sau trăiri pe care, acum, ni le revendicăm ca fiind Big Bang-ul universului nostru. Nu suntem primii și nici ultimii. 4 mii de milioane 600 de ani, atât are Luna. Vârsta biologică poate însemna și înțelepciunea acceptării cu bucurie a trecerii timpului. – Toma Dănilă

Vârstele Luniieste despre bătrânețe, moarte, ambiguitatea memoriei și speranța că dragostea poate ușura apropierea inevitabilă de eclipsa finală. Cei doi bărbați, Byron și Ames, prieteni din copilărie, se regăsesc după foarte mult timp. Întâlnirea este marcată însă de neînțelegere și de dificultatea reapropierii.

Ei sunt fiii spirituali și literari ai lui Vladmir și Estragon din Așteptându-l pe Godot, de Samuel Beckett, autor ce a influențat major opera lui Sam Shepard. Este o continuare onestă și sfâșietoare a temelor care au fost dintotdeauna prezente în operele unuia dintre cei mai importanți dramaturgi americani, axată aici pe lumina și umbra care acompaniază trecerea timpului.

Vârstele Lunii este a treia piesă regizată de Toma Dănilă, după Romantic  Fools, de Rich Orloff  (Godot Café-Teatru, 2014) și Idolul și Ion Anapoda, de G.M. Zamfirescu (ARCUB, 2016).

INFO – Vârstele Lunii, de Sam Shepard

Traducerea si adaptarea: Toma Dănilă și Ania Tudoran

Regia: Toma Dănilă

Cu: Gelu Nițu și Constantin Cojocaru

DuratA spectacolului: 70 de minute

Preţul biletului: 35 de lei. Bilete online: goo.gl/UjAfGK

Rezervări: [email protected], sau sms la numărul  0721.268.516 (nume, dată, spectacol, număr de locuri)

Avanpremiera: 23 ianuarie, ora 20.00

Premiera: 30 ianuarie, ora 20.00

UNTEATRU, Str. Sfinții Apostolinr.44, Sector 5, București

Foto: Vârstele Lunii – facebook

 

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.