Vers la flamme – Skriabin interpretat de Vladimir Ashkenazy
https://www.ziarulmetropolis.ro/vers-la-flamme-skriabin-interpretat-de-vladimir-ashkenazy/

În 27 aprilie se împlinesc 100 ani de la dispariţia compozitorului Aleksandr Skriabin: nu mă iluzionez crezând că sunt prea mulţi cei care au auzit vreodată de Aleksandr Skriabin, deşi el este unul dintre cei mai importanţi şi interesanţi compozitori care au trăit la graniţa secolelor al XIX-lea şi XX.

Un articol de Cristina Comandașu|24 aprilie 2015

Skriabin visa să scrie o lucrare sincretică ce urma să fie reprezentată în Munții Himalaya – toate artele îngemănate într-un opus care “să ducă către o renaștere a lumii și a umanității”, după propriile-i declarații.

Visul nu i s-a mai îndeplinit, pentru că Skriabin s-a stins din viață în 27 aprilie 1915, la doar 43 ani, în urma unui infecții banale la o buză, transformată în septicemie…

Chiar dacă nu a apucat să-și scrie capodopera visată, Skriabin a lăsat în urmă o cantitate impresionantă de lucrări. În 6 aprilie 2015, casa Decca a lansat o integrală a lucrărilor lui Skriabin gravată pe 18 discuri; alături de această integrală a apărut și un CD semnat de pianistul Vladimir Ashkenazy – Vers la flamme, cu o selecție de miniaturi din creația lui Aleksandr Skriabin.

Albumul Vers la flamme poatefi ascultat la Radio România Muzical luni, 27 aprilie, chiar în ziua comemorării lui Skriabin, de la ora 19.00 și este inclus și în cadrul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015. (link către http://www.romania-muzical.ro/voteaza-2015).

Acest album este un bun prilej de (re)descoperire a muzicii pentru pian de Skriabin, majoritară de altfel în catalogul de lucrări al acestui compozitor.

Ashkenazy a ales lucrări din toate cele 3 etape creatoare existente în cariera lui Skriabin: prima, eminamente romantică, tributară lui Chopin, cu ale sale mazurci și preludii; a doua, de tranziție, Skriabin depășind granițele tonalității, apropiindu-se de impresioniști, deși limbajul său nu poate fi definit drept impresionsit; și în fine, a treia, puternic influențată de teosofie și sinestezie, cu un limbaj armonic personal ce nu se aseamănă cu nimic din ceea ce au scris alți compozitori contemporani cu Skriabin.

Skriabin visa să-i unească pe oameni prin muzică și totuși limbajul lui nu este cel al armoniei, ci mai curând prevestitor pentru vremurile tulburi care-i vor urma  – primul război mondial, dictaturile, al doilea război mondial.

Ciudat cum arta reușește să anticipe fapte din istorie… Muzica lui Skriabin mi se pare misterioasă și plină de sensuri, așa că Skriabinaudiția noului album al lui Vladimir Ashkenazy poate fi gândită ca o călătorie inițiatică plină de surprize (plăcute) într-un timp al muzicii frământat și întrebător.

Albumul cuprinde 44 de piese scurte, multe dintre ele numite chiar de compozitor “poeme” – preluarea unei specii lirice este suport pentru o muzică și ea plină de lirism.

În finalul albumului găsim și o miniatură semnată de băiatul lui Skriabin, Iulian Skriabin, care se pare că moștenise talentul tatălui, dar care s-a stins prematur din viață, la doar 11 ani, înecat…

Și dacă muzica lui Skriabin sună misterios și plină de întrebări, este fără dubiu că interpretarea propusă de Vladimir Ashkenazy reprezintă un reper. Ashkenazy a mai înregistrat în urmă cu 3 decenii sonatele pentru pian de Skriabin.

La 77 ani, câți are în prezent, Ashkenazy s-a aplecat și asupra acestor miniaturi de Skriabin pe care le interpretează cu măiestria-i recunoscută: reflexiv, interiorizat, inteligent, cu experiența unui pianist cu o carieră de peste 50 ani.

Mi se pare extraordinar cum la 77 ani Ashkenazy cântă atât de bine la pian, cunoscând și programul lui foarte încărcat de dirijor, căci da, Ashkenazy nu este doar unul dintre marii pianiști ai prezentului, ci și un căutat dirijor.

Eu l-am ascultat în direct de la Londra în 19 aprilie 2015, dirijând Orchestra Philharmonia din Londra, al cărei dirijor laureat este din 2000; puteți și dvs. să reascultați acel concert aici.

În fine, a asculta Skriabin interpretat de Ashkenazy este o experiență ce merită încercată, măcar o dată…

Foto: Skriabin, Vladimir Ashkenazy – facebook

21
/11
/14

Am văzut-o nu doar în reclame la bijuterii exclusiviste, ci şi la vopsea de păr, deci, da, cred că Anna Netrebko este suficient de cunoscută nu numai ca vedetă a teatrului liric, ci şi ca personalitate promovată la nivel mondial.

19
/11
/14

Soliștii Operei Comice pentru Copii și tinerii olimpici de la Colegiul Național de Muzică "George Enescu" din București vor susține un spectacol extraordinar cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul are loc pe 1 decembrie, începând cu ora 17, la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, Calea Giulești nr. 16.

18
/11
/14

Sub semnul aniversar al celor 86 de ani de la difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune - SRR, Radio România organizează duminică, 23 noiembrie, un concert folcloric sub titlul „86 de ani de folclor la Radio - LAUREAŢII RADIOULUI”.

18
/11
/14

După ce în primăvara acestui an Alexandra Usurelu a înregistrat un real succes cu piesa "Ceva se întâmplă cu noi" (interpretată împreună cu Mircea Vintilă), pentru sfârșitul de an, artista a pregătit un nou proiect: o călătorie până… "La capătul lumii", un loc de evadare din cenusiul din jur –titlul noului single, dar și al albumului său de debut.

18
/11
/14

Ei sunt mereu într-o cursă electorală – în fiecare zi, publicul trebuie să-i voteze, să-i asculte, să le cumpere discurile. Iar ei trebuie să fie perfecţi… Sunt marii interpreţi ai zilelor noastre, care trăiesc o cursă infernală. Îl ascultam ieri la Radio România Muzical pe dirijorul Vasili Sinaiski şi răspunsul lui la întrebarea „ce contează astăzi pentru a fi un dirijor important?”.

17
/11
/14

Doi celebri compozitori americani – Gershwin şi Bernstein, o partitură inconfundabilă - Un american la Paris şi două ansambluri reunite simultan pe scena Salii Radio – ORCHESTRA NATIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO definesc concertul-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuti muzicieni de jazz din România: Richard Oschanitzky. Compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, acesta ar fi împlinit 75 de ani.

15
/11
/14

Mozaic Jazz Festival a debutat ieri, 14 noiembrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Cel mai tânăr festival de jazz din Sibiu își îndreaptă atenția atât spre artiști internaționali consacrați, cât și pe proiecte inedite, voci extraordinare, instrumentiști virtuoși și artiști români.