„Carousel” este cel mai recent spectacol marca Andrei Şerban, un spectacol „altfel”, un teatru-muzical, montat la Teatrul Bulandra, sala Izvor (premieră – octombrie 2015). O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.
Un articol de Corina Dima|12 ianuarie 2016
Spectacolul se construieşte într-un decor frivol de bâlci, cu luminiţe colorate, căluşei, vată de zahăr, steguleţe, clovni şi doamne stridente, jocuri de noroc, jafuri, dans şi băutură. Pe cât de zgomotoasă şi artificială pare atmosfera, pe atât de profunde şi sensibile sunt subiectele puse în scenă.
Ca o tradiţie, Andrei Şerban revine la Teatrul Bulandra cu un al patrulea spectacol (după Lear-a, Ivanov şi Omul cel Bun din Seciuan), unde lucrează cu aproape aceeaşi echipă de artişti grupaţi în jurul lui Vlad Ivanov. Câteva nume din ,,nucleul’’ de la Teatrul Bulandra: traducere/ adaptare texte – Daniela Dima; actorii – Ana Ularu, Alexandra Fasola, Cătălin Baliuc, Ana Covalciuc; muzică şi interpretare acompaniament – Raul Kusak; costume Lia Manţoc etc.
Textul pe care se bazează spectacolul este o adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima, după ’’Liliom’’ de Ferenc Molnar şi după filmele omonime semnate de Fritz Lang şi Richard Borzage.
Andrei Şerban crează o lume plină de antagonisme, suspendată parcă în spaţiu şi timp, în care se înfiripă o poveste de dragoste. O poveste dintre Liliom, animator la carusel, şi tânăra spălătoreasă Iulia. Iniţial pare un subiect clasic, cu cei doi îndrăgostiţi care se căsătoresc şi se mută împreună, pentru ca, treptat povestea să capete noi perspective, personajele se transformă, pentru ca totul să ia o nouă turnură şi se transferă într-un plan neaşteptat, al Purgatoriului.
Liliom este întruchiparea contrastelor – jovial şi vesel tot timpul la carusel, animator de profesie, cu un bagaj doldora de glume şi cântece ştie să farmece pe oricine; dar în acelaşi timp este egoist şi violent, plin de moravuri uşoare, incapabil să îşi recunoască greşelile şi să îşi ceară iertare. În ciuda uşurinţei sale de a se exprima în lume, la iarmaroc, să vorbească şi să farmece audienţa cu snoave şi cântece, nu ştie să reacţioneze în faţa soţiei lui şi a dovezilor sale de afecţiune – o ia peste picior cu glume grosolane, ţipă sau o loveşte atunci când simte că nu se ridică la înălţimea dragostei ei. De cele mai multe ori manifestările sale sunt în opoziţie cu ce gândeşte.
Pe de altă parte, Iulia este imaginea purităţii, a dragostei eterne şi devotate, a mamei puternice şi înţelepte care se jertfeşte pentru familia ei, cu orice preţ, chiar şi cu preţul înjosirii, sărăciei lucie sau a violenţei. În numele iubirii ea iartă şi încearcă să construiască şi să meargă înainte.
Pe măsură ce spectacolul se desfăşoară, spectatorul recunoaşte bucăţi din lumea lui de zi cu zi, reflectate în piesă – uneori, ca într-un un caleidoscop, o lume artificială, a aparenţelor, a formelor colorate şi searbede, cu oameni goliţi de conţinut. Dar şi frumosul sau iubirea, ascunse în cuvinte sau gesturi atât de simple, fără emfază, sincere şi pline de puritate.
Ceea ce îi apropie pe cei doi este dragostea. Din păcate însă, nu este suficient, nu se poate merge mai departe doar cu un singur ingredient; ambii trebuie să facă eforturi pentru mai mult. Liliom nu se poate dezbăra de apucăturile sale, nu poate să vadă mai departe de persoana lui, nu poate să dăruiască, nu ştie cum. La fel şi Iulia, nu reuşeşte să îl aducă mai aproape de lumea ei morală pe iubitul său, să îl umanizeze, să îl înveţe să comunice. Cei doi nu reuşesc să exprime, să concretizeze în fapte şi vorbe ceea ce simt.
Vlad Ivanov (în rolul lui Liliom) şi Ana Ularu ( sau Alexandra Fasolă, în rolul Iuliei) ne dezvăluie cu mult rafinament personalităţile eroilor. Ana Ularu surprinde acea tuşă subtilă a femeii supuse, care vede părţile negative, dar le acceptă; o femeie aparent fragilă, dar foarte puternică. Vlad Ivanov trece cu uşurinţă de la canţonetă sau glume de clovn la imaginea de soţ răzvrătit şi violent sau de pungaş fugar.
Andrei Şerban construieşte planuri şi perspective surprinzătoare: „introduce’’ spectatorul în poveste încă de dinainte de intrarea în sală, alătură planul „pământesc” celui „de apoi’’, ca o caricatură meschină a poveștii de pe Pământ. Şi potenţează discursul cu multe tipuri de umor: de la cel uşor, spumos, de vodevil, de situaţie or de limbaj, la unul grosier, de derbedeu în mahala, și la unul rafinat, cu aluzii şi metafore fine. Perspectivele lui Şerban sunt reliefate şi cu ajutorul elementelor tehnice – scena tip podium alături de decorul rotativ al scenei principale cu cele trei planuri, ca într-un mecanism de carusel, gândite de Octavian Neculai (decor) şi Alexandru Darie (lumini).
Muzica are un rol important în spectacol. Iar valoarea sa creşte cu atât mai mult cu cât este interpretată live şi corect (compozitorul Raul Kusak acompaniază de lângă scenă, fiind un personaj din spectacol; el cântă şi trăieşte alături de ceilalţi actori). Spectacolul este echilibrat, nu îţi dai seama când trec trei ore deoarece totul este foarte viu, mereu apare sau te ia prin surpindere ceva (fie o nouă perspectivă, un nou personaj sau o întâmplare neaşteptată).
O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.
FOTO: Teatrul Bulandra
