Victor Ioan Frunză: „Se tot zice că sălile sunt pline. Nu este adevărat!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/victor-ioan-frunza-se-tot-zice-ca-salile-sunt-pline-nu-este-adevarat/

Victor Ioan Frunză a fost invitat în emisiunea Iulianei Ciugulea, „Conversaţii esenţiale“. Directorul de scenă a vorbit, tranşant, despre lipsa spectatorilor din săli şi a descris modul în care a fost distrusă cultura în România.

Un articol de Corina Vladov|22 mai 2013

Victor Ioan Frunză a fost invitat în emisiunea Iulianei Ciugulea, „Conversaţii esenţiale“. Directorul de scenă a vorbit, tranşant, despre lipsa spectatorilor din săli şi a descris modul în care a fost distrusă cultura în România.

Interviul integral va fi difuzat sâmbătă, 25 mai, de la ora 20.10, la Digi24. Iată câteva declaraţii făcute de Victor Ioan Frunză:

„Şi în ce mă priveşte, ca şi în cazul altor artişti, există o oprelişte economică, chiar dacă montez foarte mult. Doar că ne descurcăm nu înseamnă că facem şi performanţă. În curând însă, cred că nimeni nu se va mai descurca, pentru că s-a ajuns la o limită. Este o situaţie fără precedent.

Trebuie să ne gândim că peste vreo 200-300 de ani, când se va face istoria acestei mici părţi de Europă care este România, istoricii vor constata că după 1989 o hoardă de barbari a distrus cel mai important sistem de teatru care a existat: 72 de instituţii de teatru nu e puţin, cel mai important sistem de cămine de cultură, de case de cultură; s-au distrus bibliotecile, nu se mai editează cărţi decât prin eforturi uriaşe ale unor edituri particulare, fără nicio implicare din partea statului. Şi cu toate astea, nu am văzut foarte mulţi artişti protestând concret sau sistemic împotriva acestei stări de fapt. Criza este folosită ca un pretext.“

„Sigur că este o perioadă grea, dar eu sunt convins că dacă s-ar tăia vreo 500 de telefoane de pe la primării, sau vreo 500 de secretare din Parlament… înţelegeţi ce spun! Şi poate dacă n-am mai face festivalul usturoiului şi ne-am orienta către lucrurile importante pentru aceste comunităţi, poate s-ar schimba ceva.“

Victor Ioan Frunză

Iluzia belşugului

„Se tot zice că sălile sunt pline. Eu am avut curiozitatea să văd şi nu este adevărat. Când joci de trei ori pe lună un spectacol, cu sala plină, nu e relevant. Eu vorbesc de un sistem teatral care joacă de marţi până duminică, un sistem care are matinee şi care umple sălile. Şi nu săli de 100 de locuri. Eu aş vrea să văd săli de 400-1.000 de locuri umplute. Viziunea asta triumfalistă: nu se mai găsesc bilete – nu are acoperire în realitate.“

Shakespeare versus Sofocle

„Un artist care e preocupat tot timpul de coroniţe nu va mai avea o relaţie firească cu o comunitate căreia i se adresează, cu iubitorii de teatru. Eu nu cred în competiţia în artă. În artă nu se poate vorbi despre progres. Nu poţi spune că Shakespeare a fost mai bun decât Sofocle. Competitivi sunt sportivii. Competiţia de altfel e un lucru foarte bun, dar pe scenă, într-o piesă, într-o distribuţie este vorba despre altceva. Poate fi o competiţie cu publicul.“

„Cine poate spune că actorul X este mai bun decât actorul Y? Cine are dreptul ăsta? Cine are legitimitatea asta? Cum putem noi, creatorii, să aşteptăm verdictul criticului? Asta înseamnă limitarea libertăţii de expresie, înseamnă până la urmă o cenzură axiologică.“

INFO

Spectacolele lui Victor Ioan Frunză, „Tartuffe sau Impostorul“ şi „Îngeri în America“ pot fi văzute în stagiunea 2013-2014 la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Foto: Digi 24

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]