Victoria Cociaș – “Cea mai bună actriță” la Festivalul Internațional de Film de la Varna, Bulgaria
https://www.ziarulmetropolis.ro/victoria-cocias-cea-mai-buna-actrita-la-festivalul-international-de-film-de-la-varna-bulgaria/

Premiul “Cea mai buna actriţă” a fost acordat Victoriei Cociaş de către juriul Festivalului Internaţional de Film “LOVE IS FOLLY”, pentru magistrala interpretare a rolului principal Helga în filmul “O poveste de dragoste, Linfenfeld”, în regia lui Radu Gabrea.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2015

Decizia juriului festivalului de la Varna a fost întâmpinată cu aplauze furtunoase la conferința de presă, ca și la decernarea premiului, unde publicul a aplaudat în picioare minute în șir.

Aflat la a 23-a ediție (21 – 28 august 2015), Festivalul Internațional de Film “LOVE IS FOLLY” este cel mai important și longeviv festival de film din Bulgaria, cu peste 70 de filme în programul anual, dintre care 12 sunt incluse în competiția internatională.
“O poveste de dragoste, Lindenfeld” a fost primit cu entuziasm de publicul spectator: cinefili, elita cinematografiei bulgare, artiști internaționali proeminenți, critici și jurnaliști de film, și care, lucru extrem de rar, au aplaudat în timpul proiecției ce a avut loc pe 25 august.

“O poveste de dragoste, Lindenfeld” este un film emoționant despre scurta întâlnire dintre doi iubiți fără noroc care se regăsesc după 60 de ani cu o tandrețe și liniște impresionante, de parcă ar avea tot timpul din lume, deși Helga (Victoria Cociaș) traiește în satul părăsit Lindenfeld după groaznica deportare în Siberia, iar Ully (Victor Rebengiuc) este diagnosticat cu o gravặ boalặ incurabilặ.

Cu o sensibilitate și liniște absolut speciale, Victoria Cociaș interpretează extraordinar rolul Helga (o țărancă mult mai în vârstă decât varsta ei reală), momentul regăsirii cu Ully și acea complicitate care face ca doi oameni care s-au iubit și s-au despărțit în tinerețe să poată comunica fără vorbe sau cu vorbe puține și o jumătate de secol mai târziu.

Lindenfeldjpg

Victoria Cociaș suprinde cu o profunzime impresionantă, în jocul său actoricesc, înțelepciunea și tragicul personajului care a pierdut totul, umorul amar cu care Helga îi povestește iubitului din cruda tinerețe, ororile prin care au trecut locuitorii satului de odinioară, de la deportarea din 1945: unii au murit de foame și de frig în lagarele sovietice (precum părinții ei), în timp ce alții au apucat eliberarea din 1950, pentru a se întoarce acasă și a fi deportați din nou, de data asta în Bărăgan, unde și-au găsit sfârșitul (precum părinții lui).

Întrun cuvânt, Victoria Cociaș dă viață magistral unuia dintre acele personaje care poartă o lumină ce vine dincolo de orice tragedie și care tulbură prin însăși liniștea lui.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.