VIDEO A început Aristoteles Workshop 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-a-inceput-aristoteles-workshop-2013/

În 22 august a început ARISTOTELES WORKSHOP (AW), atelierul anual de film documentar în care profesionişti ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală şi de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

În 22 august a început ARISTOTELES WORKSHOP (AW), atelierul anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.

Anul acesta, AW a ajuns la ediţia a opta, ediţie care se desfăşoară pentru a patra oară consecutiv în satul Vama din Bucovina (județul Suceava).

La AW 2013, studenţii vor fi ghidaţi de doi experţi (Jeroen Berkvens și Tania Rakhmanova) şi doi tutori (Rafi Pitts şi John Appel). Atelierul este iniţiat şi organizat de Dan Nuţu.

Premiul de anul acesta, în valoare de 600 de euro, va fi acordat datorită suținerii Farmexim. În anii precedenți, premiul de la finalul workshopului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

Iată, mai jos, cum s-au desfăşurat primele zile la acest atelier de film documentar care va dura o lună de zile (22 august – 22 septembrie):

Ziua 1 (joi, 22 august)

Sosirea studenţilor la Casa Călin din satul Vama. Tot în prima zi a ajuns la AW şi primul profesor-expert: cineastul olandez Jeroen Berkvens.

Jeroen Berkvens (foto sus) a absolvit Academia de Arte Frumoase în 1993, iar filmul său de absolvire, Let Me Have It All – un road movie documentar despre artistul american Sly Stone – a câştigat Premiul ARTE pentru „Cel mai bun film studenţesc european” şi a fost proiectat în mai multe ţări.

profesorul Jeroen Berkvens discuta cu o parte dintre studenti

Jeroen Berkvens este acum cineast, profesor de film documentar, producător și membru al Academiei Olandeze de Film și Televiziune, premiat internațional pentru filmele sale despre muzică, dragoste sau amândouă. A mai participat la Aristoteles Workshop la ediţiile din 2010 şi 2011.

Ziua 2 (vineri, 23 august)

Are loc prezentarea fiecărui participant în faţa grupului, ce anume a realizat fiecare până la acest workshop, precum şi ce-şi doreşte să facă. Iată mai jos câteva cuvinte ale participanţilor:

Cristi Iftime: „Îmi doresc ca în viitorul apropiat să realizez un film documentar. Aşa că m-am gândit să-mi apropii acest viitor încă de pe acum.”

Oamenii care trăiesc de unii singuri nu au pe cine să mintă. Realizarea unui documentar este un fel de trecere printr-un proces de autocunoaştere. Mă interesează poveştile oamenilor simpli.

Iulia Matei,
participant

Anca Păunescu: „Aici este ca şi cum ai arunca o privire într-o lume care se duce. În locurile astea oamenii nu sunt contaminaţi încă de consumerism. Generaţiile vechi încă au culoare, personalitate, nu sunt influenţate de trend-uri.”

Irina Turcan: „Este ca un fel de teamă… Am vrea să continuăm să trăim o viaţă autentică, însă nu mai avem în jurul nostru nici un petec de pământ curat. Şi din cauza asta nici nu mai ştim cum să-l preţuim.”

Studentii la curs

Expertul Jeroen Berkvens a făcut participanţilor o introducere în cinema, de la tehnici de bază necesare filmării, la modalități de prezentare a documentarului în fața unor potențiali finanțatori. La final, le-a dat o serie de exerciții pentru a se apropia de oameni și a-i face să se deschidă.

Ziua 3 (sâmbătă, 24 august)

Profesorul Jeoren Berkvens a vorbit despre instrumentele cinematografice și tehnici de bază în limbajul filmului, despre legile sale, diferenţa dintre a observa şi a înregistra, mijloacele prin care imaginea poate manipula percepția etc. Tips&tricks: cum citeşte mintea umană o imagine, un cadru etc.

Au fost vizionate fragmente din filmul „Manhattan” al lui Woody Allen şi s-a discutat despre mijloacele de care a uzat regizorul pentru a obţine diferite efecte.

Seara a avut loc deschiderea oficială, în curtea Casei Călin şi au fost stabilite cele patru echipe a câte trei studenţi, care vor realiza câte un film documentar.

Ziua 4 (duminică, 25 august)

Au fost vizionate fragmente din filme care reuşesc să descrie spiritul locului și al timpului.

La sfârşitul fiecărei zile, studenţii au plecat pe teren pentru a căuta (şi chiar a filma) subiecte care se vor concretiza la finele atelierului într-un film documentar de 30 de minute.

Foto credit: Aristoteles Workshop 2013

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).

13
/04
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL ajunge anul acesta la cea de-a 20-a ediție ce se va desfășura între 14 și 20 august la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării.

12
/04
/23

În luna mai, Warner TV transformă ziua de marți în ziua Rambo. În fiecare săptămână, celebrul personaj interpretat de Sylvester Stallone va avea parte de acțiune în filmele „First Blood”, „Rambo: First Blood Part II” și „Rambo III”.

06
/04
/23

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a VII-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de cultură, în Parcul Herăstrău.

31
/03
/23

KineDok – programul internațional ce promovează filmul documentar în spații alternative – revine la Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania. Pe 4 aprilie, de la ora 16:00, la Biblioteca Metropolitană București – Filiala Dimitrie Cantemir (Str. Viitorului nr. 52), prezentăm dezbaterea „Rolul bibliotecilor în activarea comunității locale prin film documentar”.

30
/03
/23

Telespectatorii TVR Cultural sunt invitaţi sâmbătă, 1 aprilie, la o nouă „Noaptea Albă a Filmului Românesc", alături de regizorul Cristi Puiu. Apreciatele filme „Moartea domnului Lăzărescu", „Sieranevada" și „Malmkrog", dar și scurtmetrajul „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" se regăsesc printre filmele difuzate de TVR Cultural, pe 1 aprilie.