VIDEO A treia ediţie a festivalului „Strada de C’Arte“ va avea loc între 21 şi 28 septembrie, în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-a-treia-editie-a-festivalului-strada-de-carte-va-avea-loc-intre-21-si-28-septembrie-in-bucuresti/

Festivalul cultural în aer liber Strada de C’Arte se va desfăşura între 21 şi 28 septembrie, în Bucureşti. Timp de opt zile, bucureştenii şi vizitatorii Capitalei vor beneficia de cea mai amplă ofertă de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit.

Un articol de Andrada Văsii|17 iulie 2013

Festivalul cultural în aer liber Strada de C’Arte se va desfăşura între 21 şi 28 septembrie, în Bucureşti. Timp de opt zile, bucureştenii şi vizitatorii Capitalei vor beneficia de cea mai amplă ofertă de evenimente culturale de calitate, cu acces gratuit.

Strada Boteanu se transformă într-o zonă pietonală, găzduind cel mai mare târg de carte în aer liber din Bucureşti. Cele mai importante edituri şi librării, recitaluri de poezie, concerte live de blues şi jazz, lansări de carte, ateliere de reciclare, proiecţii de filme, dezbateri, expoziţii de arhitectură şi artă contemporană, instalaţii de carte şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor oferă participanţilor un program unic.

Mii de titluri românești

Editurile prezente la târgul de carte pe Strada Boteanu oferă vizitatorilor şi de această dată mii de titluri româneşti şi străine. Iubitorii de literatură vor putea participa la lansări de carte în Foaierul de Lectură şi sunt invitaţi la recitalurile şi concertele live din Rampa de Jazz şi Poezie, coordonată de Agenţia de Carte.

În apropierea statuii ecvestre, câţiva tineri artişti au imaginat o instalaţie de carte pe care o vor asambla în timpul festivalului.

În Aula BCU „Carol I” vor fi proiectate filme româneşti şi se vor juca piese de teatru, cu intrare liberă. Institutul Aspen România pregăteşte Festivalul Ideilor – o simfonie a ideilor la confluenţa de culturi, care se va desfăşura atât în Aula Bibliotecii, cât şi în Salonul Carol, notează Mediafax.

Evenimentul cuprinde o serie de dialoguri pe teme culturale, identitare şi de diaspora, la care sunt invitaţi mari artişti de la Festivalul George Enescu şi personalităţi prezente la Bucharest Forum 2013.

Artă urbană neconvențională

Pe Strada Boteanu, tinerii pasionaţi din echipa Reciclare Creativă vor pune imaginaţia vizitatorilor la treabă, în încercarea de a crea artă urbană din deşeuri. Iar cei mici, sub îndrumarea voluntarilor de la Institutul de Management şi Dezvoltare Durabilă, vor putea participa la ateliere de modelaj şi desen, lectură la iarbă verde, precum şi la concursuri de pictură şi colaj pe Strada Copiilor (în faţa Bisericii Boteanu).

Galateca (str. C.A. Rosetti nr. 2-4) îşi va cuceri vizitatorii cu o expoziţie a artistului norvegian Timon Botez, o suită de activităţi inedite pentru copii (teatru de păpuşi, scriere creativă, colaj şi altele) şi lansarea-eveniment a unui nou DVD semnat Grigore Leşe. Galeria este avanpost al conceptului Henwood Library, iar titlurile renumitei edituri vor fi disponibile atât în gallery shop, dar şi într-un stand-instalaţie de carte în perimetrul festivalului.

Pentru cei care vor să se relaxeze, Strada de C’Arte pregăteşte terase efemere încadrate de monumentele istorice impunătoare, cu accente moderne de muzică şi acces liber la reţeaua wireless.

Foto credit: Strada de C’Arte (Site)

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.