VIDEO Astăzi se deschide Bursa de Spectacole de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-astazi-se-deschide-bursa-de-spectacole-de-la-sibiu/

Bursa de Spectacole de la Sibiu şi-a deschis azi porţile, timp de patru zile, în perioada 12-15 iunie, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|12 iunie 2013

Bursa de Spectacole de la Sibiu și-a deschis azi porțile, timp de patru zile, în perioada 12 – 15 iunie, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Bursa de Spectacole de la Sibiu este singura platformă din Europa Centrală și de Est ce promovează întâlnirea producătorilor din domeniul artelor spectacolului. Întâlnirea reuneşte la Sibiu operatori culturali din Europa, Asia, Africa şi America de Nord, aici fiind prezentate, promovate şi vândute ultimele apariţii în domeniul artelor spectacolului (teatru, dans, muzică).

Pentru artiștii și directorii de instituții culturale din România, Bursa de la Sibiu reprezintă singura platformă de prezentare pentru actul cultural, într-un mecanism internațional al pieței artistice, unde aceștia au acces neîngrădit la spectacole excepționale, la standuri pentru promovarea companiilor și creațiilor artistice, la întâlniri punctuale pentru diseminare și la un schimb direct de informații între profesioniștii români și cei internaționali, prin ateliere și conferințe speciale.

36 de companii și 70 de delegații participante

Aflată la cea de-a XVI-a ediție, Bursa de Spectacole de la Sibiu reunește în acest an 70 de delegați și 36 de companii, dintre care 18 din România și 24 cu stand de prezentare.

Bursa de spectacole de la Sibiu şi-a schimbat în ultimii doi ani strategia de abordare a fenomenului cultural supus mecanismului pieţei. Înţelegând criza ca pe un rău necesar, încercăm sa aducem în Bursa de Spectacole de la Sibiu şansa Dialogului sub semnul calităţii. Fără a cunoaşte şi a te întâlni cu structurile finanţatoare din Romania şi din lume, cu mediul de afaceri şi concurenţial, fără o evaluare corectă a ceea ce produci şi oferi, nu ai cum să fii competitiv.

Constantin Chiriac,

președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Standul de prezentare al companiilor, precum și evenimentele conexe ale Bursei de Spectacole de la Sibiu sunt găzduite în sălile Aida și Turandot ale Hotelului Ibis din Sibiu. Ediția din acest an prezintă, de asemenea, două evenimente asociate importante pentru tinerii manageri culturali:

Un atelier cu tradiție

„Festival Readings“, atelier aflat la a doua ediție în cadrul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în 2013, în cadrul formatului Bursei de Spectacole de la Sibiu, timp de patru zile. Atelierul reprezintă o introducere intensivă în managementul unui festival din perspectivă artistică: motivația artistică a celui care creează, mediul experienței artistice deschis inovației și experiența unică oferită publicului.

Atelierul este inițiat și condus de Hugo de Greef. Întâlnirile Festival Readings au loc la Centrul Habitus din Piața Mică din Sibiu, în perioada 11 – 13 iunie, de la ora 15.00, iar intrarea la eveniment se face exclusiv pentru tinerii manageri înscriși la Bursa de Spectacole de la Sibiu.

Conversații culturale

Seria interviurilor cu invitații Festivalului de Teatru de la Sibiu continuă și în anul 2013, sub semnul unui dialog sincer și deschis, în perioada Bursei de Spectacole de la Sibiu. Interviurile vor fi realizate de prof. Noel Witts și publicate cu sprijinul Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga“ Sibiu și au ca scop oglindirea „poziției unice ocupate de Festivalul de la Sibiu în Europa, prezentând o varietate de artiști – unii foarte cunoscuți și consacrați, alții care sunt la începutul carierei, devenind astfel, de-a lungul anilor, o platformă importantă pentru noi evoluții“ (prof. Noel Witts).

Conversațiile Culturale au loc în perioada 8 – 15 iunie, de la ora 14.00, la Atrium Café, tot în Piața Mică, iar intrarea este liberă.

Foto credit: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (Spectacolul „Nunta“ -The National Academic Janka Kupala Theatre (Minsk, Belarus).

20
/05
/24

„Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele.”

20
/05
/24

A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca) aduce un omagiu cinematografiei japoneze prin Focus Japonia, un program eclectic care reunește filme de referință din istoria cinemaului, cele mai apreciate producții recente, dar și ateliere și programe speciale.

17
/05
/24

„Furtuna“, spectacolul lui Robert Wilson de la Teatrul Național „Ivan Vazov“ din Sofia, jucat în sala mare a Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova, a deschis aseară un festival de elită care se încăpățânează să uimească, să educe, să unească oamenii, de 30 de ani încoace.

16
/05
/24

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se va desfășura la Cluj-Napoca, între 14 și 24 iunie.

15
/05
/24

Peste 300 de spectacole de teatru de talie mondială, concerte, parade, ateliere, lansări de carte, instalații, călătorii VR vor împânzi întreg orașul Craiova și împrejurimile, în spații convenționale, dar și în cele mai inedite și neașteptate locuri.

14
/05
/24

Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” prezintă vineri, 17 mai, ora 19.00, în Sala Cinema din UNATC, și duminică, 19 mai, ora 20, la cinema Elvire Popesco din București două programe noi de scurtmetraje proaspăt digitizate și remasteriza-te din arhiva universității.

10
/05
/24

Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă în paginile sale cele mai importante evenimente literare, artistice, sociale și politice, reprezentând un reper pe scena culturală românească – a ajuns la a XVIII-a ediție a Galei pe care o organizează anual la Teatrul Odeon, în demersul său de a oferi vizibilitate și recunoaștere literaturii române contemporane.

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.