VIDEO Coregraful Gheorghe Iancu: „Aripile mi s-au întins şi am început să zbor… singur“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-coregraful-gheorghe-iancu-aripile-mi-s-au-intins-si-am-inceput-sa-zbor-singur/

Marele dansator şi coregraf Gheorghe Iancu aduce în faţa publicului bucureştean un spectacol de balet ce şi-a lăsat puternic amprenta în sufletul, dar şi în cariera sa artistică: „Lacul lebedelor“, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Un articol de Andrada Văsii|19 iunie 2013

Marele dansator şi coregraf Gheorghe Iancu aduce în faţa publicului bucureştean un spectacol de balet ce şi-a lăsat puternic amprenta în sufletul, dar şi în cariera sa artistică: „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovski.

La o distanţă de cinci ani de la naşterea spectacolului, Gheorghe Iancu îşi continuă visul la Opera Naţională Bucureşti, prin punerea în scenă a acestuia, cu o nouă companie de balet a teatrului liric.

Mii de spectacole. Sute de interpretări memorabile. Zeci de puneri în scenă. Toate acestea prin „Lacul lebedelor“, izvorul fascinaţiei coregrafului Gheorghe Iancu. Lumea de vis a lebedelor albe se dezvăluie la Opera Naţională Bucureşti în 21, 23, 26, 29 iunie (ora 19.00). 

Mai jos puteți citi interviul acordat de Gheorghe Iancu Operei Naţionale Bucureşti, în timpul pregătirii spectacolului. 

În „Lacul lebedelor“, spectacol în regia şi adaptarea dumneavoastră coregrafică, există constant o întrepătrundere între realitate şi vis, ceea ce conferă o notă de suprarealism. Ce a determinat această alegere de stil sau, mai degrabă, de stare?

Gheorghe Iancu: De la vârsta de nouă ani am văzut toate reprezentaţiile acestui spectacol, am crescut şi am visat cu „Lacul lebedelor“. Nu ştiu ce mă fascina… poate măiestria coregrafului Oleg Danovski, dansatorii sau toate impreună. În momentul în care mi s-a cerut să reiau spectacolul în coregrafia mea, m-am gândit mult la ideea care să-l diferenţieze de versiunea maestrului Danovski, care era una splendidă. Deci pentru mine a fost un examen foarte greu. Cheia am gasit-o în VIS. Mai mult, eu sunt un mare admirator al suprarealismului în artă şi visez foarte mult.

30 de ani pe scenă

Aţi dansat mai bine de treizeci de ani în spectacole, de la clasic la modern, pe cele mai importante scene ale lumii. Cum simţiţi astăzi presiunea gleznelor prea încordate?

G.I.: Nu-mi amintesc vreo zi în care să mă fi ridicat din pat şi să nu mă fi durut ceva. De mic copil m-a durut corpul tot timpul şi cred că asta se întâmplă cu toţi balerinii, dar dansul îmi ia orice durere. Este arta care îmbină muzică, cuvânt, expresie şi culoare, o artă complexă care te poate emoţiona şi care te poate face să visezi în mod divers faţă de alte manifestări artistice.  Şi oricum, România este o ţară cu tradiţie în dans, care nu trebuie pierdută, iar publicul are o responsabilitate în acest sens, fiindcă fără public se pierde arta.

Dar fără durere nu se ajunge la perfecţiune. Când a devenit Gheorghe Iancu celebru? Care a fost contextul?

G.I.: Au fost mai multe etape. Nu am descoperit acest lucru de pe o zi pe alta. În primul rând au fost maeştrii mei de balet care mi-au oferit încredere şi m-au făcut să mă gândesc profund la faptul că am talent şi că acesta nu trebuie irosit. Deja la 18 ani, după doar şase luni de muncă în teatru (n.r. Opera Naţională Bucureşti), maestrul Oleg Danovski m-a distribuit în trei roluri principale. Au urmat spectacolele în străinătate şi am întâlnit-o marea balerină Carla Fracci, care mi-a oferit acelaşi credit şi cu care am dansat în toate marile teatre din lume. Acolo aripile mi s-au întins şi am început să zbor ….. singur.

Imaginația este nativă

Coregraful şi regizorul Gheorghe Iancu au crescut odată cu dansatorul. Cine şi, în ce fel, a sădit în dumneavoastră sămânţa improvizaţiei?  

G.I.: Sămânţa imaginaţiei cred că este din naştere. De mic copil am visat, doar în sala de balet eram disciplinat. Dar cum ieşeam din sală mă uitam după bondari, la flori, la cer, la oameni, deci tot ce este imaginaţie şi vis fac parte din fiinţa mea. La capitolul improvizaţie am facut şcoală. Am studiat dans modern cu doamna Miriam Răducanu, care m-a învăţat ce înseamnă să improvizezi, deci a-ţi imagina la un nivel cultural foarte înalt.

Ce sfaturi aveţi pentru tinerii balerini?

G.I.: În balet nu există scurtături. De obicei există nişte etape ca să ajungi sus. Pe tinerii balerini i-aş sfătui să aibă încredere în ei, iar munca este implicită. Mai mult, să aibă speranţă fiindcă la rândul lor pot întâlni persoane potrivite la timpul potrivit, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie. Nu-i pentru toţi la fel, aşa este în viaţă.

Foto credit: captură video „Interviu-Gheorghe Iancu“

20
/01
/17

Jazz Nouveau anunță încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie și mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans și Rotem Sivan Trio.

19
/01
/17

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro. Grupul Kaoma, înfiinţat în 1985, a devenit celebru cu hituri precum „Chorando Se Foi (Lambada)”, „Dançando Lambada” şi „Lambamor”.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.

16
/01
/17

În urma succesului înregistrat după lansarea, în octombrie, a primelor 5 Atelierele „Micul Artist”, Opera Comică pentru Copii oferă, începând din luna februarie, un nou curs pentru cei mici: Atelierul de Flamenco, susținut de dansatorul argentinian Lucas Molina.

13
/01
/17

Începând din acest weekend, Nino, personajul îndrăgit din seria de concerte-lecție ale Operei Comice pentru Copii "Cu Nino în jurul Lumii", îi așteaptă pe cei mici pe Patinoarul Copiilor, deschis în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16.

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.

09
/01
/17

Orchestra Națională Radio susține primul concert din noul an la Sala Radio vineri, 13 ianuarie 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveția, cunoscut și apreciat în peisajul muzical european și ca dirijor de operă.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și ca parte a strategiei Institutului Cultural Român de celebrare a Centenarului Lipatti în anul 2017, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 19.00, la Studioul de Concerte „Mihail Jora" – Sala Radio din București va avea loc concertul aniversar „Lipatti 100” susținut de Orchestra Natională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de soprana Teodora Gheorghiu și de pianiștii Sergiu Tuhuţiu și Matei Rogoz.

26
/12
/16

Corul Armatei Roșii, al cărui director și 60 de membri se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră, reprezintă un simbol al Rusiei aplaudat pretutindeni, chiar și în zonele de conflict. Repertoriul său include astăzi mai mult de 2.000 de opere, de la cântece folclorice sau care glorifică URSS la muzica sacră, trecând prin cele mai mari hituri moderne internaționale, pe care le interpretează cu voci puternice, însoțite de coregrafii acrobatice.

26
/12
/16

George Michael a murit la vârsta de 53 de ani. Cântărețul și compozitorul al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo "Faith", din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri și ocupând prima poziție în topuri.