VIDEO Documentare incitante şi un program inedit la Docuart Fest 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-documentare-incitante-si-un-program-inedit-la-docuart-fest-2013/

Aproximativ 30 de documentare au fost selectate pentru ediţia a II-a a festivalului de film documentar Bucureşti Docuart Fest 2013.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

Aproximativ 30 de documentare au fost selectate pentru ediția a II-a a festivalului de film documentar București Docuart Fest 2013. Festivalul va avea două secțiuni competiționale – o secțiune adresată studenților, iar cealaltă destinată realizatorilor de film documentar.

Zamfira Năstăsache – asistent universitar și criticii de film Florin Barbu și Mihai Fulger sunt membrii juriului care au realizat preselecția filmelor, misiune deloc ușoară, având în vedere numărul impresionant de producții înscrise în competiție.

În secțiunea de film studențesc, publicului îi este adusă aproape o serie de documentare premiate în festivaluri cu renume internațional, realizate de tineri implicați în proiecte artistice de anvergură. La secțiunea documentarelor consacrate, printre filmele care vor stârni interesul cinefililor se regăsesc „Păcătoasa Teodora” (foto sus) – în regia Ancăi Hirte, „Exploratorul” – semnat de Titus Muntean și Xantus Gabor – și „Stremt ’89” – regizat de Dragos Dulea și Anda Puşcaş.

Există proiecții de film documentar și în afara competiției, pe toată perioada festivalului. „Gone Wild” (regia Dan Curean), „Aici… adică Acolo” (regia Laura Capatana Juller), „Vorbitor” (regia Radu Muntean) și „Turn off the lights” (regia Ivana Mladenović) sunt documentarele care vor fi proiectate în cele patru seri de festival, urmate de sesiuni de Q&A cu membrii echipei.

Ediția anului curent întâmpină atât publicul cât și participanții cu un program divers și cu o încărcătură specială.

docuart

De asemenea, în cele patru zile ale festivalului se vor desfășura o serie de master class-uri și mese rotunde, cu diverse teme din industria cinematografică, precum estetica în filmul documentar, producția filmului documentar, filmul documentar de investigație, importanța documentarului istoric în timp.

Info:

Programul va fi disponibil în curând pe platforma http://docuart.ro

Cea de-a doua ediție a Docuart Fest 2013 va avea loc între 26-29 septembrie la Cinemateca Română, sala Eforie și este finanțat de Administrația Fondului Național Cultural.

Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în noiembrie 2012 la Clubul Țăranului Român.

Foto credit: Cinemagia

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]