VIDEO Dragoş Bucur filmează pentru „Mirajul“ unguresc
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-dragos-bucur-filmeaza-pentru-mirajul-unguresc/

Cei care au zilele astea drum prin Ungaria, aproape de graniţa cu România, la câţiva kilometri vest de Debreţin, încă îl mai pot întâlni pe actorul român Dragoş Bucur pe platoul de filmare al unui western foarte modern, „Mirage“.

Un articol de Andrada Văsii|24 iulie 2013

Cei care au zilele astea drum prin Ungaria, aproape de graniţa cu România, la câţiva kilometri vest de Debreţin, încă îl mai pot întâlni pe actorul român Dragoş Bucur pe platoul de filmare al unui western foarte modern, „Mirage“.

Filmul este în regia lui Szabolcs Hajdu și  va intra în cinematografe anul viitor. Acţiunea are loc în zilele noastre. Un fotbalist african (interpretat de Isaach De Bankolé) care joacă la un club maghiar din Europa vinde un meci în deplasare. Ca să scape de poliţie şi de mafioţii care au pierdut bani la această afacere, fotbalistul de culoare ((interpretat de actorul Isaach De Bankolé – „Casino Royale’’ (2006), „Manderlay’’ (2005) în regia lui Lars von Trier etc.) este dus şi ascuns într-un loc sigur din pusta maghiară, lângă graniţa cu România.

O fermă unde doi mafioţi români (jucaţi de Răzvan Vasilescu şi Dragoş Bucur) conduc o afacere ilicită şi este executată de oameni care trăiesc în regim de semisclavie. Aici exoticul musafir descoperă nu numai un domiciliu forţat, ci şi un fel de închisoare în care trebuie să se lupte pentru însăşi viaţa sa.

E un western modern, un film în care nu se vorbeşte foarte mult… Când vorbim, o facem în maghiară, engleză, română și franceză. Este primul meu rol într-un film străin în care joc chiar rolul unui român. Nu se vorbeşte foarte mult, în schimb se călăreşte la greu. Am multe scene călare, şi chiar câteva galopuri în viteză”, spune Dragoş. “Am luat lecţii de călărie special pentru film. E o senzaţie foarte mişto! Când o să mă întorc acasă, mă gândesc serios să-mi iau şi eu un cal.

Dragoş Bucur,
actor

Filmările pentru Mirage au început pe 12 iunie şi se vor termina pe 5 august. Din fericire, locul în care se filmează este aproape de graniţa cu România (rezervaţia Hortobágy, zona Debrecen).

Drumuri acasă

Dragoş Bucur a venit deja acasă de vreo două ori: „Ajung acasă imediat. Fac vreo oră, două cu maşina până la Oradea şi apoi încă o oră cu avionul până la Bucureşti.”

Mirage_

Regizorul maghiar Szabolcs Hajdu („Mirage’’) l-a contactat pe Dragoş în 2012, în timp ce acesta din urmă filma pentru campania „Film Lovers’’, împreună cu soţia sa, Dana Nălbaru (o mini-serie destinată promovării unui post tv distribuit şi la noi: Film Cafe.

Filmam în Ungaria astă toamnă, când regizorul Hajdu împreună cu un producător a venit pe platou să ne cunoaștem, aflase că filmez acolo. Cred că mă ştia dintr-unul din filmele mele mai vechi, „Poliţist, Adjectiv’’ sau „Boogie’’… Deşi pare greu de crezut, ungurii sunt mari consumatori de film românesc. Sunt la curent cu tot ce mişcă la noi.

Dragoş Bucur,
actor

Într-adevăr, în „White Palms’’, din 2006, film cu care regizorul maghiar a câştigat două premii importante la Festivalul Internaţional de Film Karlovy Vary (East of West – Special Mention) şi la Festivalul de la Zlin (Premiul Ministerului de Cultură din Cehia), roluri importante au jucat Gheorghe Dinică, Oana Pellea şi Alexandru Repan.

Iar la „Bibliothèque Pascal’’ (2010) a colaborat aproape numai cu actori români: Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Ion Spadaru, Mihai Constantin, Marius Bodochi, Marius Manole, Florin Piersic Jr., Mihai Călin şi Dorel Vişan.

Info:

Filmul este programat să ajungă în cinematografe în a doua jumătate a lui 2014.

Foto credit: Lenke Szilagyi

29
/08
/17

Tocmai s-a sfârșit cea de-a opta ediție a Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară). Cum a fost?

29
/08
/17

Una dintre cele mai iubite și cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei românești, Moromeții, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiași cineast și surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile.

28
/08
/17

Actorul Orlando Bloom va produce şi va fi protagonistul serialului “Carnival Row” care va fi lansat de Amazon în 2019, informează Variety. Acţiunea serialului are loc într-un oraş neo-victorian în care creaturi mitice s-au refugiat din cauza războaielor care le-au distrus locurile natale.

26
/08
/17

Nicio altă societate nu a primit atât de mulţi imigranţi ca Statele Unite ale Americii, iar fiecare grup a contribuit cu ceva diferit şi unic la ceea ce reprezintă astăzi această naţiune. Poveştile celor care au creat America au fost reunite într-un nou serial difuzat de HISTORY®, începând de astazi, 26 august, de la ora 21:00.

24
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Marele cineast chilian Pablo Larrain oferă în „Neruda” un portret extravagant, într-un stil inventiv, al uriaşului scriitor şi controversatului om politic comunist Pablo Neruda, pornind de la un moment decisiv al vieţii acestuia – prigonirea sa în 1948-1949.

24
/08
/17

„O seară cu Marcel Iureș”este un eveniment live – prezentat în Premieră la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City în București, în data de 16 septembrie 2017, ora 18.00 - care oferă publicului român ocazia de a-l cunoaște mai bine pe marele nostru actor.

23
/08
/17

Filme nominalizate la Oscar, pelicule premiate cu Ursul de Aur și de Argint la Berlinale 2017 sau nominalizate la Festivalul de Film de Cannes vor putea fi văzute, până pe 17 septembrie, pe Insula Artelor din Parcul Titan, în cadrul celei de a V-a ediții a evenimentului "Cinema în aer liber".