Cu privire la „Țara moartă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-privire-la-tara-moarta/

Cel mai recent film al lui Radu Jude vine la timpul potrivit.

Un articol de Andrei Crăciun|23 august 2017

Lucrurile stau în felul următor: nu demult, Mario-Cezar Popescu a descoperit și a restaurat o colecție impresionantă de fotografii semnate de Costică Acsinte de la Slobozia. Acsinte a avut studio – Foto Splendid – și a tot pus, cum se spune, piedici în calea uitării. A imortalizat Costică – în jur de 9.000 de fotografii au fost salvate. Salvarea lor e un miracol și o binecuvântare e. Pentru că am intrat mai târziu în modernitate, noi, românii, nu avem multe imagini din Interbelic. Bine măcar că îl avem pe Costică Acsinte.

Medicul evreu Emil Dorian a scris un jurnal în anii alunecării Europei (cu România în prim-plan, deși suntem obișnuiți să ignorăm aspectul) înspre lagăre și genocid. Radu Jude ia fotografiile lui Costică Acsinte (câteva sute dintre ele) și peste ele lasă fragmente din jurnalul lui Emil Dorian.

Așa s-a născut Țara moartă. Sunt, cum spune și subtitlul filmului, fragmente de vieți paralele. Rezultă o frescă necesară, mai ales acum, când ne aflăm la noi răscruci în chestiunea xenofobiei, a șovinismului și a antisemitismului.

Am cunoscut și am scris mulți supraviețuitori ai Holocaustului (și din Transnistria, și de la Iași, și de la Auschwitz), știam toate ororile acestea, citisem jurnalul lui Dorian (în completarea celui al lui Sebastian), văzusem chiar și fotografii de-ale lui Acsinte. Dar filmul lui Jude nu e o simplă sumă a acestor elemente. Nu e un montaj oarecare bun de urcat pe Youtube. Filmul lui Jude rezistă prin el însuși.

Ne gândim la anii `30-`40 fără să avem în fața ochilor imaginile oamenilor care trăiau atunci. De aceea, colecția lui Acsinte este o comoară. Îi recuperează pe oamenii aceștia, așa cum au fost: speriați sincer de aparatul de fotografiat, cu chipurile brăzdate de rictusuri până dobândeau îngrozitoare mutre patibulare. Țărani care își rădeau pruncii în cap, ca să nu facă păduchi. Oameni fericiți să se fotografieze cu porcii recent înjunghiați, oameni zdrobiți de durere lăsând să le fie fotografiați bebelușii morți așezați în coșciuge, copii încântați că pot saluta legionar, deci nazist, soldați în permisie, tineri motocicliști, doamne și domnișoare în cochetele costume de baie de altădată.

Aveam pretenția că știu câte ceva despre extrema dreaptă, mai ales din cărțile lui Zigu Ornea. E altceva însă să vezi această defilare a chipurilor contemporanilor nebuniei unor națiuni întregi. E altceva să auzi vocile unora dintre cei care au scris istoria greșită (căci Radu Jude face și această necesare recuperare a vocilor din filmele de propagandă).

Am văzut Țara moartă la Cinema Elvira Popescu, la avanpremieră. La sfârșit, a urcat pe scenă Radu Jude, care a ținut să precizeze că el nu este evreu, așa cum după Aferim! a ținut să precizeze că el nu este țigan. Radu Jude e român, e creștin-ortodox, dar știe că o întrebare foarte românească este de ce să faci filme despre evrei dacă nu ești evreu?

S-au ridicat diferite aspecte și ca o încununare a muncii de Sisif a domnului Jude a existat, firește, și acel cetățean care a contestat dreptul nostru de a judeca istoria pe care nu am trăit-o. Apoi, a adăugat cetățeanul, poate că și evreii or fi făcut ei ceva… Radu Jude a avut înțelepciunea să îi răspundă cu o retorică: să vă mai răspund?

Țara moartă ne arată o lume așa cum a fost, cu Codreanu, cu Antonescu, cu Regele Carol al II-lea și cu Regele Mihai I, cu Bucureștiul piețelor Mussolini și Hitler și Bucureștiul bombardat, cu evreii atârnând în cârlige și rebeliunea legionară și mareșalul în cămașă verde, cu cedarea Basarabiei și Bucovinei, cu venirea Armatei Roșii, și, totodată, cu oameni din Slobozia mergând la fotograf să păstreze clipele banale ale vieții lor pe pământ.

Desigur, se pot spune multe în contra Țării moarte. Și, fără îndoială, se vor spune încă mai multe în contra lui Radu Jude, căci românii sunt foarte sensibili când vine vorba despre criminalii de război pe care îi țin de icoană în galeria eroilor neamului.

Țara moartă le-ar folosi mai ales acelora care se grăbesc să arunce piatra, fără să se gândească, fie și câteva minute, la tabloul general. Personal, nu îi găsesc alt minus decât că se termină fără un epilog. Epilog: după ce a supraviețuit legionarilor și războiului, România a intrat pe un alt drum întunecat: drumul Gulagului comunist.

Dar e bine, e bine că Țara moartă există. Putem să vedem, în toată splendoarea, România interbelică profundă: o țară subdezvoltată, ușor de deviat spre fanatism și prea lesne căzută în barbarie.

Radu Jude este naratorul jurnalului medicului Emil Dorian, ceea ce a stârnit nemulțumiri din public. Ba că vocea lui Jude e așa, ba că e pe dincolo. Regizorul a găsit tăria să admită și acest adevăr: nu era disponibil Morgan Freeman, să tragă voce pentru Țara moartă (din 25 august, în cinematografe).

Acestea fiind spuse, mergeți la cinema. Veți ieși mai câștigați cu o lecție de istorie care ar trebui să ne fie obligatorie, dar bineînțeles că, foarte românește, e doar ignorată.

„Țara moartă” ne arată o lume așa cum a fost, cu Codreanu, cu Antonescu, cu Regele Carol al II-lea și cu Regele Mihai I, cu Bucureștiul piețelor Mussolini și Hitler și Bucureștiul bombardat, cu evreii atârnând în cârlige

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.

28
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian "Priveşte către cer" ("What Do We See When We Look at the Sky?", 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.

25
/07
/21

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.