VIDEO Paul McCartney colaborează cu nume importante din industria muzicală pentru a lansa un nou album
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-paul-mccartney-colaboreaza-cu-nume-importante-din-industria-muzicala-pentru-a-lansa-un-nou-album/

Cântăreţul britanic Paul McCartney s-a asociat cu Giles Martin – fiul lui George Martin, producătorul trupei The Beatles -, cu Paul Epworth – producătorul cântăreţei Adele – şi cu Ethan Johns pentru a lansa un nou album..

Un articol de Andrada Văsii|13 august 2013

Cântăreţul britanic Paul McCartney s-a asociat cu Giles Martin – fiul lui George Martin, producătorul trupei The Beatles -, cu Paul Epworth – producătorul cântăreţei Adele – şi cu Ethan Johns – un vechi colaborator al cântăreţului Tom Jones -, pentru a lansa un nou album.

Paul McCartney, în vârstă de 71 de ani, l-a contactat pe Giles Martin, al cărui tată a produs aproape toate discurile trupei The Beatles şi căruia i se spunea adeseori „The Fifth Beatle” (cel de-al cincilea membru al grupului The Beatles), cerându-i să îl ajute să dea noului său album un sunet modern şi pop.

În acelaşi scop, Paul McCartney s-a asociat şi cu Paul Epworth şi Ethan Johns.

„Echipa lui Paul este foarte încântată de noul album. Ei speră că noul disc îl va propulsa din nou în fruntea topurilor pop. Oamenii care colaborează cu el ştiu cu siguranţă cum să facă acest lucru”, a declarat o sursă citată de tabloidul The Sun.

 1,1 miliarde de discuri vândute

În afară de aceste trei colaborări, Paul McCartney a anunţat că a lucrat deja la trei piese noi şi cu Mark Ronson, renumitul producător britanic care a colaborat cu Amy Winehouse şi cu Lily Allen. Acesta a spus că este impresionat de ideile incredibile pe care le are fostul membru al trupei The Beatles.

Următorul album al cântăreţului Paul McCartney – o continuare a materialului discografic „Kisses on the Bottom” lansat în 2012 – este aşteptat să apară pe piaţă la sfârşitul acestui an, notează Mediafax.

Paul McCartney, John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Foto credit: Paul McCartney (Facebook)

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.