-->

VIDEO ShortsUP aduce scurtmetrajele la Grădina Botanică din Bucureşti, pe 13 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-shortsup-aduce-scurtmetrajele-la-gradina-botanica-din-bucuresti-pe-13-iulie/

ShortsUP aduce scurtmetraje premiate şi pe teme insolite la Grădina Botanică din Bucureşti, pe 13 iulie, începând cu ora 20.00, în cadrul unui eveniment intitulat „Marele Picnic“.

Un articol de Andrada Văsii|1 iulie 2013

ShortsUP aduce scurtmetraje premiate şi pe teme insolite la Grădina Botanică din Bucureşti, pe 13 iulie, începând cu ora 20.00, în cadrul unui eveniment intitulat „Marele Picnic”.

„Marele Picnic” este un eveniment-retrospectivă cu scurtmetrajele care au strâns cele mai multe aplauze din partea publicului ShortsUP în ultimii patru ani. Cinefilii le vor savura întinşi pe iarbă, la răcoare, într-un colţ ferit de aglomeraţia Bucureştiului. Va fi un adevărat picnic urban, cu tururi ghidate pe aleile grădinii, jocuri în aer liber şi gustări fresh, „de iarbă verde”, notează Mediafax.

Comedii lejere și dor de ducă

Filmele din program sunt comedii lejere, idilice şi fantezii cu dor de ducă, ce vor prinde viaţă pe un ecran gonflabil, după apus de soare. Animaţia „Pe Muchia Destinului” (regia: Verena Fels, Germania, 2010) vine la „Marele Picnic” după ce a stârnit hohote de râs la „Weekendul Comediei Scurte”, cu o poveste despre sacrificiile făcute în numele prieteniei.

Comedia franceză „Paul Rondin est… Paul Rondin” (regia: Frédérick Vin, Franţa, 2008) are în prim-plan un erou ce porneşte în căutarea jumătăţii, dar se împotmoleşte într-un obstacol major: nu-şi poate ascunde defectul profesional care-l face total diferit de ceilalţi.

Un scurtmetraj despre fluturi în stomac

„Dragoste la prima vedere” (regia: Michael Davies, Marea Britanie, 2010) este un scurtmetraj amuzant, despre fluturi în stomac şi sentimentele trăite o dată în viaţă, care a prins din zbor premiul publicului la Aspen Shortsfest şi premiul juriului la Raindance Film Festival.

Proiecţia va avea loc în sectorul denumit „Grădina Italiană”, iar accesul se face prin Strada Portocalelor, pe lângă Facultatea de Biologie. Spectatorii sunt rugaţi să vină „înarmaţi” cu echipamentul necesar unui picnic cinematografic: pături pentru iarbă, poftă de poveste şi stare de vacanţă.

Publicul alege prin aplauze

„Marele Picnic” încheie acest sezon cu proiecţia celor mai populare scurtmetraje difuzate la ShortsUP din 2008 până în 2013. Dacă la Noaptea Lungă a Filmelor selecţia a fost făcută de marile jurii intenaţionale ale lumii, la evenimentul din 13 iulie publicul este cel care a ales, de-a lungul ultimilor patru ani, prin aplauze, zâmbete şi emoţii la unison. Evenimentele tematice ShortsUP revin din toamnă.

Info :

Biletele pentru ShortsUP „Marele Picnic” pot fi cumpărate în avans prin MyTicket şi Eventim, la preţul de 20 de lei, sau în seara evenimentului, la preţul de 25 de lei.

Foto credit: Anamaria Dascălu, ShortsUP (Facebook)

12
/09
/25

Centrul Cultural Animest își deschide porțile pentru cei mai mici și curioși dintre iubitorii de animație. Secțiunea din cadrul Festivalului Internațional de Film de Animație Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili propune noi călătorii pline de aventuri și lecții importante în perioada 3 - 12 octombrie.

02
/09
/25

La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

27
/08
/25

Retrospectiva celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL – care a avut loc la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfășura în perioada 28-31 august la Cinema Elvire Popesco în București, pe terasa Cinema Studio din Timișoara și în Tulcea, în cadrul Festivalului „Ivan Patzaichin”.

23
/07
/25

Her Story, Her Future – Mentorat pentru femei în industria filmului prezintă astăzi, 23 iulie 2025, în cadrul Festivalului European de Film de la Palić, selecția Tender Realities (121 min) – o serie de cinci scurtmetraje realizate de tinere regizoare din România. Curatoriată de cineasta Mirona Radu, fondatoarea programului și asistent de cercetare la UNATC, selecția oferă o privire intimă asupra feminității, vulnerabilității emoționale și complexității relațiilor umane.

22
/07
/25

O retrospectivă a creației cinematografice semnate de regizorul Radu Jude, organizată de Centre Pompidou Paris la mk2 Bibliothèque, este programată în perioada 23 septembrie – 11 octombrie 2025.

04
/06
/25

12 documentare despre natură, aproape toate în premieră națională, 3 masterclass-uri cu invitați de talie internațională, 5 expoziții de fotografie, 4 ateliere pentru copii și numeroase sesiuni de dialog cu publicul la care vor participa specialiști și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu...

27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.