VIDEO Succes pentru „La Rondine“ cu Angela Gheorghiu – proiecţiile live au avut peste 50.000 de spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-succes-pentru-la-rondine-cu-angela-gheorghiu-proiectiile-live-au-avut-peste-50-000-de-spectatori/

Proiecţiile live ale spectacolului „La Rondine“ cu Angela Gheorghiu în rol titular au înregistrat un succes răsunător, peste 50.000 de persoane asistând la difuzările operei în aer liber în mai multe oraşe din Marea Britanie, joi.

Un articol de Andrada Văsii|12 iulie 2013

Proiecţiile live ale spectacolului „La Rondine“ cu Angela Gheorghiu în rol titular au înregistrat un succes răsunător, peste 50.000 de persoane asistând la difuzările operei în aer liber în mai multe oraşe din Marea Britanie, joi.

Numai proiecţia operei „La Rondine” din celebra Trafalgar Square din Londra a avut peste 4.000 de spectatori, acesteia alăturându-i-se difuzări în aer liber în oraşe precum Bradford, Middlesbrough, Manchester şi Leeds.

Distribuție de excepție

Opera „La Rondine” s-a jucat prima dată la Londra în 2002, iar aceasta este prima dată când spectacolul este reluat pe scena de la Royal Opera House – Covent Garden.

Citiţi şi: Angela Gheorghiu a fost victima violenţei domestice timp de mai mulţi ani

Decorurile sunt semnate de Ezio Frigerio, iar costumele, de Franca Squarciapino. Alături de Angela Gheorghiu, din distribuţie fac parte tenorul american Charles Castronovo şi baritonul italian Pietro Spagnoli, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato.

Angela Gheorghiu a intepretat acest rol prima dată în versiune de concert la Londra, în 1998, apoi în premiera producţiei din 2002. Soprana a înregistrat acest rol în 2004, pentru EMI Classics, notează Mediafax.

O carieră de succes

Reluarea operei „La Rondine” a avut premiera pe scena de la Covent Garden săptămâna trecută şi, deşi a avut cronici contradictorii în presa de specialitate britanică, a entuziasmat publicul.

Citiţi şi: Roberto Alagna spune că acuzaţiile aduse de Angela Gheorghiu sunt defăimătoare şi nu au o bază reală

Soprana română Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena.

La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Foto credit: Angela Gheorghiu (Facebook)

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.