„Villa Dolorosa“, în variantă live streaming: un teatru al apropierii, despre fiinţe sociale, distanţate social
https://www.ziarulmetropolis.ro/villa-dolorosa-in-varianta-live-streaming-un-teatru-al-apropierii-despre-fiinte-sociale-distantate-social/

Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ cu un spectacol provocator, izvorât din universul lui Cehov şi ancorat în lumea contemporană, care va ridica semne de întrebare, va tulbura spiritele liniştite, le va linişti pe cele tulburate, le va produce delicii estetice tuturor celor cu mintea şi sufletul deschise şi, pe alocuri, îi va face să (şi) râdă amar.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2020

Via Dolorosa (Calea durerii în latină) sau, pe românește, Drumul Crucii, este ultimul traseu pe care l-a străbătut Iisus, în drum spre moarte, cărându-și crucea ca să spele păcatele omenirii.

În spectacolul bazat pe textul scris de Rebekka Kricheldorf, Via Dolorosa devine Villa Dolorosa, drumul patimilor devine un cămin aflat în plin proces de degradare, iar cele trei surori ale lui Cehov – Irina, Mașa și Olga – sunt trei femei ale timpurilor noastre. Irina își aniversează de trei ori ziua de naștere, iar evenimentele accentuează de fiecare dată drama care pune stăpânire pe viețile surorilor și la care contribuie conflicte generate de probleme financiare, lipsă de sens, blazare, datorii, angoasă și disperare.

Zilele de naștere ar trebui să devină zile de renaștere, însă personajele par incapabile să își depășească limitele. Sau există, totuși, o speranță ascunsă?

„Însingurare, distanțare, letargie. Până să se exteriorizeze într-o pandemie, ele iau deja forma unor blocaje interioare. Totul e posibil, dar totul e și foarte plictisitor. De unde ezitarea, blocajul, lipsa dorinței la trei surori frumoase, cu nume cehoviene.

Un omagiu indirect lui Harag (montarea acestuia pe un text de Cehov rămâne cel mai faimos moment al acestui teatru) și lui Cehov însuși, deci teatrului ca artă a apropierii, a cunoașterii. Teatrului de/ca artă. A noastră ca ființe sociale, distanțate social.“ (Theodor-Cristian Popescu)

Din distribuţie fac parte Georgiana Ghergu – Irina, Steliana Bălăcianu – Olga, Loredana Dascălu – Maşa, Ale Ţifrea – Janine, Luchian Pantea – Andrei şi Theo Marton – Georg.

Regia este semnată de Theodor-Cristian Popescu, scenografia a fost realizată de Irina Moscu, sound designer a fost Andrei Raicu, light designer a fost Cristian-Gabriel Niculescu, regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu, sufleur este Laura Moldovan, iar traducătorul piesei este Ciprian Marinescu.

Reprezentaţia spectacolului va avea loc marţi, 22 decembrie, ora 19.00 şi va fi difuzată în variantă live streaming din Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş de către New Generation Studio.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro. Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu o oră înainte de eveniment, veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea live după adăugarea codului respectiv. Preţul unui bilet este de 19 lei.

11
/07
/13

Ideo Ideis, festivalul de teatru tânăr care se desfășoară în fiecare august la Alexandria, este o baie de entuziasm şi de creativitate, în cadrul a nouă zile de educaţie alternativă la care, până acum, aveau acces doar elevii care se înscriseseră în competiție. Începând cu săptămâna aceasta, spiritul Ideo Ideis poate fi gustat şi pe site-ul Indygen.ro.

10
/07
/13

Actorul Valentin Uritescu a acordat un interviu pentru emisiunea Digicult, cu prilejul lansării cărţii sale autobiografice, „Să ai grijă de cel bun din tine“. Interviul va fi difuzat sâmbătă, 13 iulie, de la ora 14.30, la Digi 24. „Eu mă consider realizat ca actor: mă iubesc oamenii... mă ştiu toţi... Mă trezesc că mă bucur de o simpatie nebună!“, spune Valentin Uritescu.

10
/07
/13

Pe 1 iulie s-a încheiat sesiunea de înscriere pentru preselecţie la Gala Tânărului Actor – HOP, totalizând 204 actori. În 15, 16 şi 17 iulie a.c, la Sala Multimedia şi Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti tinerii actori vor trebui să convingă juriul format din Radu Afrim, George Ivaşcu, Nicoleta Lefter, Nicu Mihoc, Cristina Rusiecki şi Oana Stoica că sunt impresionanţi, strălucitori şi merită să intre în cursa pentru cel mai bun tânăr actor.

10
/07
/13

Joi, 11 iulie, va avea loc proiecţia în aer liber a filmului ,,Grădina lui Celibidache", regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul marelui dirijor român. Evenimentul va avea loc în parcul Herăstrău, pe Pajiştea Pescăruş, începând cu ora 21.15 şi face parte din seria de evenimente organizate sub umbrela proiectului Roaba de cultură, de către Asociaţia Green Revolution.

09
/07
/13

Aleea Diagon din lumea ficţională a celebrului vrăjitor Harry Potter poate fi vizitată cu ajutorul aplicaţiei Street View a Google Maps. Fanii seriei „Harry Potter" pot să viziteze o parte din lumea celebrului vrăjitor de acasă sau de la birou. Google a adăugat în aplicaţia Street View aleea Diagon (Diagon Alley) reconstituită la studiourile Warner Bros. din Londra.