Vişniec şi Dabija, dublu „atac” de maestru la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/visniec-si-dabija-dublu-atac-de-maestru-la-tnb/

Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă, vineri 22 ianuarie, de la ora 20.00, pe scena Sălii Studio, premiera RECVIEM, una din piesele de mare impact din dramaturgia lui Matei Vişniec, în viziunea unuia dintre regizorii de vârf ai teatrului românesc, Alexandru Dabija.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2016

RECVIEM e graniţa între istorie şi memorie unde moartea apare însufleţită de Morţii Patriei – demni sau nedemni – care îşi revendică răspicat drepturile de defilare la parada de întoarcere acasă. Sub atenta privire a generalului, ei se pregătesc pentru un marş triumfal, cu sute, mii şi sute de mii de … învinşi, după un lung război care, tristă parabolă a istoriei, pare să nu se fi sfârşit nici astăzi.

Şi… o luptă, interminabilă şi aceasta, pentru locul fruntaş, este plasată în craterul unei comedii negre şi reliefată cu mult umor de o distribuţie-eveniment. Tineri îndrăgiţi, din noua generaţie de actori ai TNB, Marius Rizea, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Afrodita Androne, Mihai Calotă se întâlnesc cu mai tinerii lor colegi, pe care-i veţi descoperi, sau redescoperi cu încântare, în acest spectacol: Mihai Munteniţă, Lucian Iftime, Cristian Bota, Nicholas Caţianis, Eduard Cârlan, Sorin Dobrin, Ștefan Huluba, Emilian Mârnea, Mihai Niță, Mihai Nițu, Vladimir Purdel, Andrei Redinciuc, Alec Secăreanu, Andrei Seușan, Ionuț Toader, Alexandru Voicu.

4. Recviem

Cântecele Adei Milea, scenografia Irinei Moscu şi coregrafia lui Florin Fieroiu întregesc o viziune regizorală pe care o veţi purta cu dumneavoastră acasă, ca pe un trofeu de preţ.

Dabija priveşte moartea aşa cum priveşte viaţa – sau istoria marcată de războaie, ori bântuită de spectrul comunismului – cu o detaşare lucidă, cu umor crud şi agresiv până la visceral. Plasticitatea textului lui Vişniec îi hrăneşte voluptatea grotescului şi-i dă motiv în plus să demonstreze absurdul unei existenţe în care cu toţii vom păşi, negreşit.

Vă invităm să nu rataţi noua premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti cu RECVIEM, o parabolă cu haz şi ironie despre război, despre moarte şi „viaţa” din ea!

11
/11
/14

DanaArtgallery a organizat în vara aceasta în perioada 15-25 august 2014 o tabăra de creaţie la Ciric, Iaşi. picturile realizate în această perioadă sunt expuse în spaţiul Galeriei Odeon, foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon până pe 30 noiembrie.

11
/11
/14

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, a lansat și la ediția din acest în secțiunea „Competiție”, a cărui scop este să aducă în lumina reflectoarelor regizorii aflați la primul sau al doilea lungmetraj.

10
/11
/14

Pianul din celebrul film "Casablanca", cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale, va fi scos la licitaţie, pe 24 noiembrie, la New York, iar organizatorii evenimentului estimează că vor obţine un milion de dolari pe acest instrument muzical.

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

10
/11
/14

TVR 2 şi TVR HD difuzează în premieră astăzi, de la ora 20.10, producţia „Secunda doi”, în regia artistică a lui Constantin Dicu, după scenariul lui Ernest Fazekas. Musicalul realizat de Casa de Producţie TVR poate fi urmărit de la aceeaşi oră şi online pe TVRplus.ro.

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.