Vişniec şi Dabija, dublu „atac” de maestru la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/visniec-si-dabija-dublu-atac-de-maestru-la-tnb/

Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă, vineri 22 ianuarie, de la ora 20.00, pe scena Sălii Studio, premiera RECVIEM, una din piesele de mare impact din dramaturgia lui Matei Vişniec, în viziunea unuia dintre regizorii de vârf ai teatrului românesc, Alexandru Dabija.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2016

RECVIEM e graniţa între istorie şi memorie unde moartea apare însufleţită de Morţii Patriei – demni sau nedemni – care îşi revendică răspicat drepturile de defilare la parada de întoarcere acasă. Sub atenta privire a generalului, ei se pregătesc pentru un marş triumfal, cu sute, mii şi sute de mii de … învinşi, după un lung război care, tristă parabolă a istoriei, pare să nu se fi sfârşit nici astăzi.

Şi… o luptă, interminabilă şi aceasta, pentru locul fruntaş, este plasată în craterul unei comedii negre şi reliefată cu mult umor de o distribuţie-eveniment. Tineri îndrăgiţi, din noua generaţie de actori ai TNB, Marius Rizea, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Afrodita Androne, Mihai Calotă se întâlnesc cu mai tinerii lor colegi, pe care-i veţi descoperi, sau redescoperi cu încântare, în acest spectacol: Mihai Munteniţă, Lucian Iftime, Cristian Bota, Nicholas Caţianis, Eduard Cârlan, Sorin Dobrin, Ștefan Huluba, Emilian Mârnea, Mihai Niță, Mihai Nițu, Vladimir Purdel, Andrei Redinciuc, Alec Secăreanu, Andrei Seușan, Ionuț Toader, Alexandru Voicu.

4. Recviem

Cântecele Adei Milea, scenografia Irinei Moscu şi coregrafia lui Florin Fieroiu întregesc o viziune regizorală pe care o veţi purta cu dumneavoastră acasă, ca pe un trofeu de preţ.

Dabija priveşte moartea aşa cum priveşte viaţa – sau istoria marcată de războaie, ori bântuită de spectrul comunismului – cu o detaşare lucidă, cu umor crud şi agresiv până la visceral. Plasticitatea textului lui Vişniec îi hrăneşte voluptatea grotescului şi-i dă motiv în plus să demonstreze absurdul unei existenţe în care cu toţii vom păşi, negreşit.

Vă invităm să nu rataţi noua premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti cu RECVIEM, o parabolă cu haz şi ironie despre război, despre moarte şi „viaţa” din ea!

12
/11
/14

CRONICĂ DE FILM „Interstellar”, cea mai nouă ispravă a lui Christopher Nolan, considerat simbol al auteurism-ului în cetatea Hollywoodului, este ambiţios la nivel formal, dar cu personaje şi destule situaţii neconvingătoare.

12
/11
/14

Regizorul Quentin Tarantino plănuieşte să se retragă din activitate după terminarea peliculei "The Hateful Eight", spunând că turnarea a zece filme şi lăsarea fanilor cu sentimentul de a vrea mai mult "sună corect".

12
/11
/14

Miercuri, 12 noiembrie 2014, începând cu ora 19.30, Pleshoo Contemporary devine a doua gazdă temporară a proiectului lui Dragoș Cristescu, „Glorifying the Body”, a cărui călătorie tripartită proiectată până la sfârșitul anului a început la ArtXpert. Jurnal vizual al căutării formei perfecte în potențialul latent al subiectului, proiectul artistului se constituie în jurul Trupului, în varianta lui cea mai adorată de artă de-a lungul manifestării sale ca voință umană transformatoare: nudul feminin

11
/11
/14

În vara anului 2014 ajung pentru un Festival de Teatru la Timișoara. Plec mai departe către Belgrad, căci, vechi reporter fără frontiere, e prea târziu să mi le pot impune. Supraviețuiesc circulației barbare, ajung în Belgrad, cunosc un bănățean de orgine sârbească rămas aici din vremea războaielor din anii `90.

11
/11
/14

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, și cuprinde șase filme premiate despre Germania divizată și dezbateri cu istorici, sociologi și politologi

11
/11
/14

Festivalul Național de Teatru Independent ediția a II-a s-a încheiat duminică, 9 noiembrie. Timp de o săptămână, pe scenele din capitală s-au jucat peste 50 de producții din București, Sibiu, Iași, Cluj, Craiova și Târgu-Mureș. Juriul festivalului a acordat o serie de distincții spectacolelor reprezentative pentru mișcarea independentă actuală.

11
/11
/14

Teatrul Naţional Bucureşti a fost inaugurat luni, în prezenţa conducerii instituţiei şi a mai multor oameni politici. Fotograful Vlad Eftenie, prezent la evenimentul de inaugurare a clădirii, ne propune o scurtă incursiune prin edificiul recent renovat şi consolidat.

11
/11
/14

Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din Bucureşti, împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român, organizează, în perioada 10-16 noiembrie 2014, a opta ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul îşi propune să reflecte spiritul şi diversitatea cinematografiei maghiare actuale.

11
/11
/14

DanaArtgallery a organizat în vara aceasta în perioada 15-25 august 2014 o tabăra de creaţie la Ciric, Iaşi. picturile realizate în această perioadă sunt expuse în spaţiul Galeriei Odeon, foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon până pe 30 noiembrie.

11
/11
/14

Festivalul Filmului Francez, organizat de către Institutul Francez din România și Ambasada Franței, a lansat și la ediția din acest în secțiunea „Competiție”, a cărui scop este să aducă în lumina reflectoarelor regizorii aflați la primul sau al doilea lungmetraj.