Vizite ghidate în corpul central al Palatului Regal din Capitală, în weekend
https://www.ziarulmetropolis.ro/vizite-ghidate-in-corpul-central-al-palatului-regal-din-capitala-in-weekend/

Publicul va putea participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la o serie de vizite ghidate în corpul central al Palatului Regal.

Un articol de Andrada Văsii|13 august 2013

Publicul va putea participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la o serie de vizite ghidate în corpul central al Palatului Regal.

Vizitatorii vor putea admira Sufrageria regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor, anunţă Muzeul Naţional de Artă al României din Capitală într-un comunicat.

Durata unui tur este de aproximativ o oră, iar tariful este de 20 lei.

Cu acest prilej poate fi vizitată şi expoziţia „Fragmente de memorie – Portrete regale. Palatul regal”, care îşi propune să reconstituie momente din istoria familiei regale (în anexa Sălii Tronului) şi a palatului regal (în anexa Sufrageriei regale), fiind expuse şi fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier şi portrete regale, notează Mediafax.

Vizitele ghidate în corpul central al Muzeului Naţional de Artă al României se organizează în al treilea weekend al fiecărei luni.

Info:

Vizitele vor avea loc sâmbătă şi duminică, de la orele 11.30, 14.00 şi 17.00.

Programările se fac în zilele de 12, 13, 14 şi 16 august, între orele 10.00 – 16.00.

Foto credit: MNAR ARTS (Facebook)

14
/06
/13

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu prezintă sâmbătă, 15 iunie, de la ora 11.30, în faţa zidului exterior al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu, o dezbatere publică cu Dan Perjovschi şi Ştefan Tiron.

08
/06
/13

Cum ar fi să intri în atelierul unui sculptor sau al unui designer de bijuterii și să auzi povești despre obiecte, chiar din gura oamenilor care le-au făcut? E o experiență pe care ți-o propun excursiile organizate de Art in Bucharest.