-->

Vlad Zografi în dialog cu Cristian Tudor Popescu, despre volumul „Fundamentele lumii fizice” de Frank Wilczek
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zografi-in-dialog-cu-cristian-tudor-popescu-despre-volumul-fundamentele-lumii-fizice-de-frank-wilczek/

„Fundamentele lumii fizice”, cartea laureatului Premiului Nobel pentru fizică din 2004, Frank Wilczek, este încercarea unui om de ştiinţă de excepţie de a explica pe înţelesul tuturor cercetările pentru care e recunoscut şi domeniul în care a lucrat toată cariera.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2021

Cartea este scrisă și cu scopul de a răspunde unor întrebări primite de-a lungul timpului de la cunoscuți care nu aveau legătură cu studiul fizicii. Marți, 23 noiembrie, de la ora 19.30, Vlad Zografi, coordonatorul colecției „Știință” de la Editura Humanitas, va avea un dialog cu Cristian Tudor Popescu despre această carte și autorul ei.

La nivel fundamental, lumea fizică arată altfel decât ne spun simțurile și intuițiile cu ajutorul cărora ne descurcăm în viața de zi cu zi, iar pentru a o înțelege trebuie să ne naștem a doua oară și să învățăm felul în care funcționează universul la scară microscopică și la scară cosmică așa cum bebelușii învață să meargă și să vorbească. În această aventură a dezvățării și învățării ne călăuzește laureatul Nobel Frank Wilczek, unul dintre cei mai inventivi fizicieni contemporani, cu contribuții esențiale la descifrarea comportamentului particulelor elementare. Privit de la altitudinea sa intelectuală, peisajul lumii fizice se simplifică și capătă pregnanță.

Wilczek discută zece principii generale pe baza cărora explică bogăția și complexitatea cosmosului, ne prezintă câte o temă din perspective diferite (abundența spațiului și a timpului, numărul mic de particule și de legi, materia, energia, evoluția cosmosului…), mereu fidel noțiunii de complementaritate, și face predicții legate de viitoarele descoperiri – toate acestea în termeni perfect accesibili cititorului fără pregătire științifică. Nu în ultimul rând, Fundamentele lumii fizice este cartea unui umanist care pledează deopotrivă pentru modestie și respect de sine în raportarea noastră la univers.

„Aceasta e o carte despre lecțiile fundamentale pe care le putem învăța studiind lumea fizică. Am întâlnit mulți oameni curioși să afle mai mult despre lumea fizică și dornici să știe ce are de spus despre ea fizica modernă. Fie că e vorba de avocați, medici, artiști, studenți, profesori, părinți sau pur și simplu oameni curioși, cu toții sunt înzestrați cu inteligență, dar le lipsesc informațiile. Am încercat în această carte să prezint principalele teorii ale fizicii moderne într-un mod cât mai simplu, dar fără să fac rabat de la rigoare. Am scris-o avându-i în minte pe prietenii mei curioși și gândindu-mă la întrebările lor.“ — FRANK WILCZEK

„Wilczek scrie cu o extraordinară simplitate și claritate, iar plăcerea cu care abordează subiectul e frapantă.“ — The New York Times Book Review

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe Humanitas-YouTube.

 

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

17
/02
/26

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la Stockholm, pe 19 și 20 februarie 2026, la două evenimente de lansare a volumului Theodoros, publicat în limba suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, de prestigioasa editură Albert Bonniers Förlag. Volumul în limba suedeză a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Translation and Publication Support Programme (TPS).

05
/12
/25

Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor.

14
/11
/25

Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură renumitei poete, diplomate și educatoare chiliene Gabriela Mistral și a centenarului relațiilor diplomatice dintre România și Chile, Ambasada Chile în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează „Omagiu Gabriela Mistral”, care va avea loc pe 18 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).