Voltaj promovează România „din toată inima”
https://www.ziarulmetropolis.ro/voltaj-promoveaza-romania-din-toata-inima/

Videoclipul noului single al trupei Voltaj, intitulat „Din toată inima”, include imagini cu locuri spectaculoase din România şi secvenţe dintr-un documentar de promovare a ţării prin sporturi extreme şi acrobaţie, „Transylvania Dragon”, realizat de regizorul Sabin Dorohoi.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2015

Parteneriatul dintre trupa Voltaj şi producătorul documentarului este mai vechi. Videoclipul piesei „De la Capăt”, care a reprezentat România la Eurovision 2015, a fost realizat cu secvenţe din scurtmetrajul „Calea Dunării”, semnat de Sabin Dorohoi, producătorul care a făcut şi „Transylvania Dragon”.

Documentarul „Transylvania Dragon” este un proiect original realizat pe bază de voluntariat pentru promovarea ţării prin sport şi spectacol. Este iniţiativa unor tineri profesionişti care au lucrat un an ca voluntari pentru acest demers.

De aceea, pentru moment, documentarul este disponibil online numai ca „video on demand”. Preţul vizionării este de 8 lei (2 dolari), iar suma care se va strânge va fi donată voluntarilor care au muncit pentru aces proiect.

Peste 3-4 luni vom lansa online şi varianta gratuită a filmului. Dar deocamdată încercăm să-i răsplătim măcar simbolic pe cei care au lucrat benevol la acest proiect! Măcar pentru aceşti oameni extraordinari, vizionaţi filmul! 2 dolari nu e mult! Poate chiar filmul să dea idei de concedii pentru vara asta! – Sabin Dorohoi, regizorul clipului.

Documentarul „Transylvania Dragon” poate fi vizionat în întregime pe site-ul oficial al producţiei.

Documentarul „Transylvania Dragon” spune povestea lui Flaviu Cernescu, un inginer IT, care a renunţat la slujbă pentru a se dedica sportului şi acrobaţiei.

De zece ani merge pe monociclu şi sfidează gravitaţia pe o chingă de numai doi centimetri, numită slackline. Este supranumit „Balaurul”.

În 1638, un acrobat a mers pe sfoară la înălţime în mai multe oraşe din Transilvania. După 377 de ani, Flaviu a decis să plece pe urmele lui.

Foto: Voltaj, România „din toată inima” – transylvaniadragon.com.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.