-->

WANT, o expoziție de grup despre dorință, intimitate și universul erotic feminin
https://www.ziarulmetropolis.ro/want-o-expozitie-de-grup-despre-dorinta-intimitate-si-universul-erotic-feminin/

Salon de Papier prezintă WANT, o expoziţie de grup care deschide un spaţiu de expresie şi reflecţie asupra dorinţei feminine ca nucleu al experienţei subiective, politice şi senzoriale a femeilor. Vernisajul va avea loc vineri, 29 mai, de la ora 19:00, la Salon de Papier, Strada Constantin Cristescu 12, Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2026

În 1973, jurnalista și scriitoarea Nancy Friday a inițiat proiectul editorial „Grădina mea secretă”, al cărui rezultat a fost una dintre cele mai controversate cărți ale epocii. Cartea a fost catalogată de unii drept pornografie, însă de alții a fost primită ca o revelație.

Navigând apele tulburi ale unei societăți polarizate între furie și exaltare, „Grădina mea secretă” s-a transformat, în timp, într-o lucrare fundamentală în literatura feministă despre sexualitate, inspirând noi generații de femei să își revendice dorințele, să le pună în cuvinte și să le onoreze.

Una dintre cele mai recente și articulate expresii ale acestui curent este volumul „WANT / VREAU”, coordonat de actrița și activista Gillian Anderson. Publicată la o jumătate de secol distanță, cartea reia firul deschis de Nancy Friday, dar îl duce mai departe într-o lume care, deși aparent mai liberă, continuă să impună tăceri și să culpabilizeze plăcerea feminină.

Publicată în România în 2025, la Editura Trei, „VREAU” adună confesiuni ale femeilor din întreaga lume despre ce înseamnă să fii femeie și să dorești, cu toată complexitatea, vulnerabilitatea și forța pe care această asumare o implică.

Apariția cărții „WANT / VREAU” în România coincide cu o perioadă critică în societatea românească, marcată de o recrudescență a discursurilor misogine, de vizibilitatea toxică a unor figuri precum frații Tate, de creșterea agresivității împotriva femeilor în spațiul public și digital, precum și de scandaluri recente care implică distribuirea de imagini intime fără consimțământ.

În acest climat, în care corpurile femeilor sunt reduse la obiecte ale dorinței altora, iar vocile lor sunt adesea ridiculizate, invalidate sau cenzurate, devine cu atât mai urgentă necesitatea creării unui spațiu sigur de exprimare, în care fanteziile, dorințele și plăcerile femeilor să poată fi rostite fără rușine și, mai ales, fără frică.

Apariția cărții „WANT / VREAU” în România coincide cu o perioadă critică în care discursurile misogine se reînnoiesc în spațiul public și digital, în care figuri toxice câștigă vizibilitate și în care agresivitatea împotriva femeilor ia amploare. Scandale precum distribuirea de imagini intime fără consimțământ nu sunt excepții, ci mai degrabă confirmări ale unui climat în care corpurile femeilor sunt reduse la obiecte ale dorinței altora, iar vocile lor sunt adesea ridiculizate, invalidate sau cenzurate.

În acest climat devine cu atât mai urgentă necesitatea creării unui spațiu sigur de exprimare, în care fanteziile, dorințele și plăcerile femeilor să poată fi rostite fără rușine și, mai ales, fără frică.

Inspirată de volumul „WANT / VREAU”, expoziția explorează fantezia erotică feminină ca formă de cunoaștere, de supraviețuire și de revendicare a propriei voci.

Într-un context socio-cultural tensionat, în care sexualitatea femeilor este încă supusă stigmatizării, rușinii și obiectificării, WANT își asumă misiunea de a recupera erotismul feminin din zona privată a tăcerii și de a-l aduce în lumină, cu toate contradicțiile, vulnerabilitățile și puterile sale.

Expoziția propune o lectură plurală a dorinței, traversând teritorii intime, sociale, afective și imaginare și face acest lucru printr-o diversitate de medii, orientări și identități, atât în selecția artiștilor, cât și în cea a lucrărilor.

Lucrările reunite în cadrul expoziției deschid „camere” simbolice ale plăcerii și ale fanteziei, în care publicul este invitat să pășească nu doar ca martor, ci ca participant sensibil la o conversație profund umană.

WANT este un spațiu de revendicare a forței feminine, în care dorința nu este cenzurată, ci înțeleasă ca motor interior, ca resursă creatoare și ca afirmare de sine.

Este o expoziție despre libertatea de a simți, de a formula, de a spune „Vreau!”, și, poate, despre curajul de a întreba înapoi: „Ce vrei tu?”

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

13
/05
/26

Anul în care revista Observator cultural sărbătorește două decenii de când oferă premii pentru literatura română contemporană, în cadrul unei gale ce a devenit un punct de reper în spațiul nostru cultural, este și anul cel mai provocator în privința alegerilor: în ciuda vremurilor tulburi în care trăim, literatura română a înregistrat un număr record de titluri excelente, astfel că lista nominalizărilor este și ea generoasă.

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.