CĂRȚI DE NEOCOLIT Patrimoniul livresc al umanităţii e nesfârşit. Majoritatea lucrărilor au o valoare în sine şi pot folosi unei comunităţi mai mari sau mai mici de oameni.
Un articol de Georgeta Filitti|5 septembrie 2018
Biblia sau Coranul rămân îndrumători spirituali pentru miliarde de credincioși. Dar există și o operă specială, în care se regăsește fiecare dintre noi, cu trăirile sale, și anume creația integrală a lui William Shakespeare (1564-1616). Poet, dramaturg și actor englez din epoca elisabetană, el a reușit, într-un milion de cuvinte (sic!), să ilustreze toată gama sentimentelor omenești, să rămână la fel de actual pentru puritanii timpului său ca și pentru lumea de azi, ecumenică, atee, descătușată de unele prejudecăți, prinsă, uneori, în mrejele unor extremisme distrugătoare.
De 400 de ani, cele 38 de piese și zecile de sonete, datorate „marelui Will”, sunt interpretate pe scenele lumii, traduse, ecranizate, adaptate, fiecare spectator regăsind în replicile sau versurile lor ceva din viața sa proprie. Această universalitate a operei sale a stârnit, pe lângă cercetări savante (s-a constituit o adevărată știință – shakespeareologia, există o Enciclopedie Shakespeare, s-au scris sute de studii, teze de doctorat ș.a.) și comparații, unele năucitoare. Pentru vastitatea temelor abordate, unii l-au considerat marxist, alții – freudist, majoritatea l-au apreciat la superlativ; s-au găsit câțiva detractori, între care conaționalul său, e adevărat irlandez, G. B. Shaw. Mai mult, neavând ce face, unii i-au negat opera, atribuind-o altora: contelui Derby, lui Ch. Marlow, contelui Oxford.
Puținătatea, și adeseori ambiguitatea informațiilor biografice (de pildă că prin testament lasă soției, de care a stat separat mai toată viața, „al doilea cel mai bun pat al său”), nepotrivirile din viața lui cu canoanele sociale (absența studiilor universitare ce i-ar fi îngăduit uimitoarea cultură oglindită de creația sa), pasaje întregi interpretabile, atât din piese, cât și din sonete (viața lui amoroasă a însemnat parteneri de ambele sexe) au dat apă la moartă celor în căutare de senzațional.
E greu de stabilit criterii de valoare pentru piesele lui. Dar pot fi înșiruite tematic sau cronologic. Titus Andronicus, scrisă în 1589-1592, are ca temă centrală răzbunarea sângeroasă determinată de uciderea sau violarea unor rude. Tragedia păstrează ecouri din creația filosofului stoic Seneca. Tot la începutul carierei, Shakespeare abordează comedia: Cei doi tineri din Verona (aventurile a două cupluri, Iulia/ Proteu, Silvia/ Valentin), Comedia erorilor, unde doi bărbați, stăpân și servitor, își caută fratele geamăn, Zadarnicele chinuri ale dragostei, un adevărat imn închinat femeilor, Îmblânzirea scorpiei – toate dovedesc cunoașterea perfectă a psihologiei femeilor.
Istoria îi oferă dramaturgului un câmp inepuizabil de inspirație și un personaj din Hamlet se amuză cu posibilitățile de exprimare: tragedie, comedie, dramă istorică, pastorală, comedie pastorală, pastorală istorică, tragedie istorică, pastorală istorico-tragicomică. Genul se regăsește în Henric al VI-lea și Richard al III-lea.
O piesă de succes permanent, de patru secole, rămâne Visul unei nopți de vară, unde dragostea e mereu prezentă, bărbatul fiind tot timpul factorul determinant. Negustorul din Veneția are un titlu înșelător, căci eroina adevărată e Porția, venețiana aflată în centrul intrigii piesei. Mult zgomot pentru nimic e o pledoarie inteligentă pentru egalitatea socială a sexelor. Cum vă place și A douăsprezecea noapte reiau o temă dragă dramaturgului: relația între îndrăgostiți, inteligența fetei și nerozia băiatului. Nevestele vesele din Windsor rămâne o mărturie de interes constant pentru înfățișarea femeilor. Ele sunt „bune la inimă, fidele și caste, stăpâne pe ele”, chiar dacă au limbă ascuțită. Procedeul dramatic folosit e contrastul cu firea lui Falstaf, țap ispășitor și obiect al bârfei femeilor „bune la inimă”. (Va urma…)
De 400 de ani, cele 38 de piese și zecile de sonete, datorate „marelui Will”, sunt interpretate pe scenele lumii, traduse, ecranizate, adaptate, fiecare spectator regăsind în replicile sau versurile lor ceva din viața sa proprie.
