William Shakespeare „nu aparține unei epoci, ci tuturor vremurilor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/william-shakespeare-nu-apartine-unei-epoci-ci-tuturor-vremurilor/

CĂRȚI DE NEOCOLIT Patrimoniul livresc al umanităţii e nesfârşit. Majoritatea lucrărilor au o valoare în sine şi pot folosi unei comunităţi mai mari sau mai mici de oameni.

Un articol de Georgeta Filitti|5 septembrie 2018

Biblia sau Coranul rămân îndrumători spirituali pentru miliarde de credincioși. Dar există și o operă specială, în care se regăsește fiecare dintre noi, cu trăirile sale, și anume creația integrală a lui William Shakespeare (1564-1616). Poet, dramaturg și actor englez din epoca elisabetană, el a reușit, într-un milion de cuvinte (sic!), să ilustreze toată gama sentimentelor omenești, să rămână la fel de actual pentru puritanii timpului său ca și pentru lumea de azi, ecumenică, atee, descătușată de unele prejudecăți, prinsă, uneori, în mrejele unor extremisme distrugătoare.

De 400 de ani, cele 38 de piese și zecile de sonete, datorate „marelui Will”, sunt interpretate pe scenele lumii, traduse, ecranizate, adaptate, fiecare spectator regăsind în replicile sau versurile lor ceva din viața sa proprie. Această universalitate a operei sale a stârnit, pe lângă cercetări savante (s-a constituit o adevărată știință – shakespeareologia, există o Enciclopedie Shakespeare, s-au scris sute de studii, teze de doctorat ș.a.) și comparații, unele năucitoare. Pentru vastitatea temelor abordate, unii l-au considerat marxist, alții – freudist, majoritatea l-au apreciat la superlativ; s-au găsit câțiva detractori, între care conaționalul său, e adevărat irlandez, G. B. Shaw. Mai mult, neavând ce face, unii i-au negat opera, atribuind-o altora: contelui Derby, lui Ch. Marlow, contelui Oxford.

Puținătatea, și adeseori ambiguitatea informațiilor biografice (de pildă că prin testament lasă soției, de care a stat separat mai toată viața, „al doilea cel mai bun pat al său”), nepotrivirile din viața lui cu canoanele sociale (absența studiilor universitare ce i-ar fi îngăduit uimitoarea cultură oglindită de creația sa), pasaje întregi interpretabile, atât din piese, cât și din sonete (viața lui amoroasă a însemnat parteneri de ambele sexe) au dat apă la moartă celor în căutare de senzațional.

E greu de stabilit criterii de valoare pentru piesele lui. Dar pot fi înșiruite tematic sau cronologic. Titus Andronicus, scrisă în 1589-1592, are ca temă centrală răzbunarea sângeroasă determinată de uciderea sau violarea unor rude. Tragedia păstrează ecouri din creația filosofului stoic Seneca. Tot la începutul carierei, Shakespeare abordează comedia: Cei doi tineri din Verona (aventurile a două cupluri, Iulia/ Proteu, Silvia/ Valentin), Comedia erorilor, unde doi bărbați, stăpân și servitor, își caută fratele geamăn, Zadarnicele chinuri ale dragostei, un adevărat imn închinat femeilor, Îmblânzirea scorpiei – toate dovedesc cunoașterea perfectă a psihologiei femeilor.

Istoria îi oferă dramaturgului un câmp inepuizabil de inspirație și un personaj din Hamlet se amuză cu posibilitățile de exprimare: tragedie, comedie, dramă istorică, pastorală, comedie pastorală, pastorală istorică, tragedie istorică, pastorală istorico-tragicomică. Genul se regăsește în Henric al VI-lea și Richard al III-lea.

O piesă de succes permanent, de patru secole, rămâne Visul unei nopți de vară, unde dragostea e mereu prezentă, bărbatul fiind tot timpul factorul determinant. Negustorul din Veneția are un titlu înșelător, căci eroina adevărată e Porția, venețiana aflată în centrul intrigii piesei. Mult zgomot pentru nimic e o pledoarie inteligentă pentru egalitatea socială a sexelor. Cum vă place și A douăsprezecea noapte reiau o temă dragă dramaturgului: relația între îndrăgostiți, inteligența fetei și nerozia băiatului. Nevestele vesele din Windsor rămâne o mărturie de interes constant pentru înfățișarea femeilor. Ele sunt „bune la inimă, fidele și caste, stăpâne pe ele”, chiar dacă au limbă ascuțită. Procedeul dramatic folosit e contrastul cu firea lui Falstaf, țap ispășitor și obiect al bârfei femeilor „bune la inimă”. (Va urma…)

De 400 de ani, cele 38 de piese și zecile de sonete, datorate „marelui Will”, sunt interpretate pe scenele lumii, traduse, ecranizate, adaptate, fiecare spectator regăsind în replicile sau versurile lor ceva din viața sa proprie.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.

06
/11
/16

Romanul de dragoste are milioane de fani în toată lumea, iar de-a lungul istoriei multe dintre titluri au iscat scandaluri serioase. Ziarul Metropolis vă oferă un top al celor mai frumoase romane de dragoste din toate timpurile, zece povești pe care trebuie să le citești într-o viață.

04
/11
/16

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat, ieri, de scriitoarea Leila Slimani pentru romanul „Chanson douce”. Romanul ei, "Chanson douce", o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

04
/11
/16

Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecţie de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă şi impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din „Alice în Ţara oglinzilor“. Armă uneori jucăuşă şi periculos de inteligentă ca „Dodiile“ lui Florin Dumitrescu sau provocatoare şi stranie ca „Sistemele de fixare şi prindere“ ale Ştefaniei Mihalache - primele două volume din colecţie.

03
/11
/16

Povești despre dragoste, prietenie și cărți, cu o lectură performativă din romanele „Blogstory” și „Deviații de Stereo”, iată ce ne propun Nora Iuga și Ioana Cristina Casapu, pentru seara zilei de 5 noiembrie, pe care ne invită să o petrecem împreună la Point, de la ora 18.00.

03
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

02
/11
/16

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.